Suntem incantati sa va re-aducem in atentia dumneavoastra documnetariul vietii lui Dietrich Bonhoeffer, un pastor renumit pentru credinta marturista inaintea Domnului Isus Cristos. Cred ca avem nevoie sa privim (incaodata) la viata celor care ne-au dovedit ca se poate trai pentru Cristos intr-o lume atat de disperata.
Mostra: Costul Uceniciei de Dietrich Bonhoeffer – Editura Perigrinul.ro
Dietrich Bonhoeffer from CristiaNet on Vimeo.
A?a-i c? ai auzit ?i tu oameni spunând c? Dumnezeu nu exist?? ?i nu pentru c? ar fi atei, ci pentru c? la un moment dat din via?a lor, când ar fi avut mai mare nevoie de El, s-a f?cut nev?zut. De fapt nu au primit r?spunsul a?teptat. Sau nu au primit nici un r?spuns. Sau poate c? nu ai auzit asta la al?ii ci este povestea ta.
Îmi aduc aminte de o superb? carte din literatura cre?tin?- „Când cerul tace!”, în care am g?sit prima dat? exprimat? aceast? situa?ie. Aceea c? atunci când î?i merg toate bine, este ?i El prezent la veselie, dar când vine CRIZA, de orice fel ar fi ea, te îndrep?i spre El ?i nu g?se?ti decât o u?? închis? ?i z?vorât?, înconjurat? de t?cere. Este o situa?ie tragic? dar ?i adev?rat?.
Ce a? putea eu s? spun? Chiar nimic. Dar este Cineva care a experimentat din greu aceast? situa?ie, ?i de aceasta ne aducem aminte în aceste zile.
Ai fost poate într-o situa?ie disperat?, sau ai v?zut pe altul ?i ai plâns doar împreun? cu el, dar s? fi v?zut scena din Ghetsimani…! Poate tu crezi c? ai cunoscut nivele superioare ale suferin?ei, ?i a?a o fi, dar s? fi v?zut acolo agonie. Cine ?tie dac? nu este bine c? ucenicii au adormit. Cum ar fi rezistat ei s? aud? strig?tul disperat al Mântuitorului când L-a întrebat pe Tat?l de ce L-a p?r?sit?
Este extraordinar? crea?ia lui Dumnezeu ?i anume Biserica. S? faci parte dintr-o familie în care s? te po?i sprijinii pe altul, sau s? sprijine?ti la rândul t?u, este ceva divin, dar în anumite situa?ii e?ti tot numai tu ?i u?a trântit? în fa??… ?i în rest lini?te. O lini?te care url?.
Unde era Dumnezeu când Fiul S?u agoniza în trupul uman? Am o b?nuial?. Mi-l imaginez stând de cealalt? parte a por?ii ferecate, îngenuncheat ?i plângând… ?i în continuare t?când. La cea mai mic? distan?? posibil? în care s? poat? r?mâne în continuare ascuns. Pân? la o vreme. Doar de El stabilit? ?i ?tiut?.
Ce s-a întâmplat când Dumnezeu a ie?it din acea t?cere? A luat na?tere de fapt minunea pe care noi o numim Biseric?. Poate când te ui?i la Ea, te gânde?ti c? nu e mare realizare. E totu?i vorba de Biserica pe care o vede El. ?tii tu, curat?, f?r? pat?… prosl?vit?.
Oare ce va lua na?tere când Dumnezeu va ie?i din t?cerea care te înconjoar? pe tine…?
Scris de Emi Ciupe- Hunedoara
Hunedoara Evanghelica
Adesea ne gr?bim s? îmbr??i??m viitorul, ne gr?bim s? cl?dim vise, ne gr?bim s? ne îndeplinim dorin?ele, dar prea rar ne oprim ca s? ne a?ez?m pe banca timpului, fiind gata s? privim în urm? la ce-a fost, la ce-a r?mas.
De?i t?lpile ( mai cu seam? cele ale sufletului), ne sunt pr?fuite de atâta drum, prea rar ni le odihnim, prea rar ne îndrept?m ochii spre înapoi.
Oare nu e important, nu doar unde ajungem ci ?i cum ajungem?
Poate c? reu?im s? urc?m toate treptele pe care ni le-am dorit, poate reu?im s? ajungem la cap?tul drumului pe care am pornit cu mul?i ani în urm?… ?i e bine ?i ne bucur?m ?i e frumos. Dar câ?i oameni au suferit în preajma noastr? pentru c? nu am avut timp de ei? De câ?i dintre prietenii no?trii am uitat când visele noastre au devenit prea m?re?e, sau de câte ori am uitat c? menirea noastr? este s? dregem sufletele ?i chiar ?i vie?ile celor din jurul nostru?
Mai ?tim noi oare care sunt adâncurile cuvântului: OM?
Ce înseamn? pentru noi s? fim oameni?
Dac? ar fi s? alegem orice dic?ionar din biblioteca lui Dumnezeu, în viziunea Sa, cu siguran?? a fi om, înseamn? a tr?i pentru ceilal?i, în aceea?i m?sur? în care tr?ie?ti pentru tine!
?i e important s? avem n?zuin?e, s? ?intim sus, s? vrem mai mult de la via?? decât o simpl? împlinire a nevoilor uzuale. Dar toate aceste vise împlinite devin egoism atunci când nu suntem gata s? împ?r?im cu ceilal?i, ambi?ia noastr?, pofta de via??, puterea de a lupta cu problemele, ideile, creativitatea, dragostea ?i timpul, dar mai ales timpul!
Ce las, ce l?s?m în urma noastr??
S? fie zâmbete, s? fie lacrimi, s? fie puterea ce a înflorit din p?mântul unei îmbr??i??ri sincere, pline de dragoste, oferit? la timp?
L?s?m noi inimi nemângâiate, suflete golite de tot ce înseamn? frumos, min?i care niciodat? nu au g?sit r?spunsul la întreb?ri, oameni care nu au ?tiut niciodat? cât sunt de iubi?i?
Autor: PROCONSUL
http://proconsul.com.ro/blog/?p=895
“Este adevarat ca Biserica a avut de suferit din partea oamenilor agresivi, care mai degraba s-ar fi batut decat sa se roage, dar a suferit mai mult din cauza predicatorilor timizi, care preferau sa fie amabili decat sa actioneze drept. Acestia din urma au produs mai mult rau, chiar si numai pentru motivul ca sunt asa de multi.
Poate ca scolile noastre teologice gresesc aici. Ele se lupta sa formeze predicatori care sa fie totul pentru toti oamenii, dar intr-un sens la care Pavel nu s-a gandit niciodata. Vor cu orice pret ca studentii lor sa fie cultivati si fac asta extragand din acestia toata sarea si lasand numai o dulceata si o lumina care, unora dintre noi, nu ne pare deloc a fi nici dulceata, nici lumina. Tot ce este natural, autentic,original este indepartat cat se poate de mult. Orice sunet strident e eliminat din vorbire, orice exprimare colturoasa este data la o parte cu grija.
Tanarul este invatat sa gesticuleze cu gratie, sa zambeasca imperceptibil si sa para cat mai cult. Limbajul direct pe care oamenii il folosesc in mod natural cand vorbesc unii cu altii, este inlaturat, fiind inlocuit cu un jargon confuz, ambiguu si bombastic. Rezultatul final este artificialitate si ineficienta ( lipsa de autenticitate).
Orice om care se ridica sa vesteasca Cuvantul trebuie sa vorbeasca cu ceva din autoritatea cutezatoare a Cuvantului insusi. Biblia este cartea dragostei supreme, dar, in acelasi timp , ea spune lucrurilor pe nume, cu toata franchetea. Scriitorii ei nu sunt niciodata neciopliti sau neamabili, dar sunt, in mod constant onesti si pe deplin deschisi. Tot ce scriu ei este marcat de un mare sentiment al urgentei. Ei sunt profund preocupati de decizii morale. Pe ei ii intereseaza mult mai mult gloria lui Dumnezeu si binele oamenilor decat protocolul.
Ariticol recomandat de Alexandru Ioan
Cu ceva vreme în urm?, în toamna lui 2003, am avut privilegiul de a cunoa?te un om deosebit, un american de origine suedez?, crescut pe undeva prin Minnesota ?i cu poveste de via?? uimitoare. Bruce Olson este cel care de la vârsta de optsprezece ani a luat drumul pribegiei, printre triburile r?mase înc? la nivelul epocii de piatr? din desi?urile p?durilor venezuelene, având un singur gând în minte: s? vesteasc? Evanghelia celor ce nu au auzit-o niciodat?. A stat zeci de ani între triburile de motiloni, departe de lumea noastr? civilizat?, devenind un model de pionierat în evanghelizarea popula?iilor care nu au avut niciodat? ocazia de a-L cunoa?te pe Isus Christos.
L-am întâlnit cu ocazia unei conferin?e de misiune. Ar fi fost ?i asta o simplã conferin?ã, ca multe altele câte se adunã într-o via?ã de om, dacã n-ar fi participat Bruce. Întâlnirea cu el ?i cu povestea motilonilor lui este una din acelea care lasã amprente definitive peste via?a unui om.
Omul acesta, mare la propriu ?i la figurat, a impresionat în tot ce a fãcut ?i a zis; dincolo de povestea extraordinarã a vie?ii lui, de umblarea lui cu Dumnezeu prin locuri pe care noi nici mãcar nu ni le-am putut imagina vreodatã, de faptul cã acest om ar merita sã stea cu regii la masã, a impresionat cu modestia lui ?i sinceritatea lui. Nu s-a lãudat cu nici o minune, de?i î?i socotea aventura sa prin jungl? ?i felul în care a supravie?uit o minune în sine, nu ?i-a etalat credin?a sa nemaipomenitã ca sã ne facã pe noi mici – via?a lui a fost dedicatã complet Domnului, în abandonare totalã în voia Lui, a?a cã în adevãr tot ce i s-a întâmplat a fost harul divin ?i nimic mai mult.
A stat printre motiloni pentru cã “oricum eram prizonierul lor ?i nu puteam fugi”, când Bobari?ora i-a cerut ajutor într-un moment crucial al vie?ii sale – început de umblare cu Christos, sub ofensiva întunericului – “n-am ?tiut ce sã-i zic”, când a avut pistolul la tâmple nu s-a încrezut în providen?a ?i salvarea miraculoasã a lui Dumnezeu ci “am fost convins cã aici mi-am gãsit sfâr?itul” iar când acela?i Bobari?ora s-a rugat pentru vindecarea unui spate rupt, cu credin?a sa simplã de motilon, “nu am putut sã mai adaug nimic, ci doar am spus Amin”. Dumnezeu a fost eroic în acest om!
Bruce n-a prea vorbit teologie cât a stat între noi. A deschis Biblia sporadic, citând versete rãzle?e, iar comentariile lingvistice, de?i are un evident har în domeniu, au cam lipsit. În schimb fiecare istorisire a lui bãtea zece tratate de teologie sistematicã, prin profunzimea dar ?i simplitatea sentimentelor ?i credin?elor ce se împleteau acolo. Punctul culminant a fost pentru mine întâmplarea cu acela?i Bobari?ora, pe când era proaspãt convertit, în fa?a agita?iei provocate de “profe?ia dragonului”. Atitudinea lui de biruitor ?i protejat a lui Isus, proclamând cu putere în cântec adevãrul din inima sa, în mijlocul fra?ilor sãi care strigau incanta?ii pãgâne, ne aratã cã un simplu motilon a avut mai multã în?elepciune decât atâtea genera?ii de “pocãi?i” seci ?i usca?i pânã în mãduvã, preocupa?i în primul rând de tradi?iile ?i standardele lor ?i uitând de Isus, cel ce vrea sã fie prietenul nostru, al tuturor.
ADEVĂRUL UNIC 