Artificialitatea predicatorilor de A.W.Tozer


“Este adevarat ca Biserica a avut de suferit din partea oamenilor agresivi, care mai degraba s-ar fi batut decat sa se roage, dar a suferit mai mult din cauza predicatorilor timizi, care preferau sa fie amabili decat sa actioneze drept. Acestia din urma au produs mai mult rau, chiar si numai pentru motivul ca sunt asa de multi.

Poate ca scolile noastre teologice gresesc aici. Ele se lupta sa formeze predicatori care sa fie totul pentru toti oamenii, dar intr-un sens la care Pavel nu s-a gandit niciodata. Vor cu orice pret ca studentii lor sa fie cultivati si fac asta extragand din acestia toata sarea si lasand numai o dulceata si o lumina care, unora dintre noi, nu ne pare deloc a fi nici dulceata, nici lumina. Tot ce este natural, autentic,original este indepartat cat se poate de mult. Orice sunet strident e eliminat din vorbire, orice exprimare colturoasa este data la o parte cu grija.

Tanarul este invatat sa gesticuleze cu gratie, sa zambeasca imperceptibil si sa para cat mai cult. Limbajul direct pe care oamenii il folosesc in mod natural cand vorbesc unii cu altii, este inlaturat, fiind inlocuit cu un jargon confuz, ambiguu si bombastic. Rezultatul final este artificialitate si ineficienta ( lipsa de autenticitate).
Orice om care se ridica sa vesteasca Cuvantul trebuie sa vorbeasca cu ceva din autoritatea cutezatoare a Cuvantului insusi. Biblia este cartea dragostei supreme, dar, in acelasi timp , ea spune lucrurilor pe nume, cu toata franchetea. Scriitorii ei nu sunt niciodata neciopliti sau neamabili, dar sunt, in mod constant onesti si pe deplin deschisi. Tot ce scriu ei este marcat de un mare sentiment al urgentei. Ei sunt profund preocupati de decizii morale. Pe ei ii intereseaza mult mai mult gloria lui Dumnezeu si binele oamenilor decat protocolul.

Continua aici

Ariticol recomandat de Alexandru Ioan

Merita sa-l astepti?


Ca tot a trecut asa zisul Valentine’s day,[sarbatoare preluata de la americani],ma gandeam, stand singura si uitandu-ma pe geam…la faptul ca punem prea mult accent pe relatii de mai mult decat amici si ne lasam dusi de val, intr-un fel. Foarte multi cand sunt indragostiti uita de Dumnezeu. Desi nu am prieten [nu ca ma deranjeaza] stateam si ma gandeam la calitatile dragostei si la tot ceea ce presupune o relatie.

Foarte multe fete si multi baieti isi incep relatiile de prietenie de la 13-14 ani si stau si ma gandesc la faptul ca atunci cand se vor casatori sau vor avea o relatie serioasa ce ii va ramane partenerului, niste firmituri de suflet, un suflet ranit de mult prea multi sau multe? Eu una sunt de parere ca trebe sa-l/sa o asteptam pe cel/cea speciala, nu sa ne avantam asa usor intr-o relatie, doar pentru ca e la moda. Am doi prieteni care au 19-20 ani si sunt la prima relatie si se inteleg asa de bine si e fain sa ii vezi asa impreuna, bucurandu-se impreuna de tot ce trebuie. Suntem fiecare probabil in cautarea unui partener, dar as vrea sa te intreb ceva: Crezi ca lui/ei i-ar placea modul in care tu te comporti? Te rogi tu pentru el/ea? Sunt poate niste intrebari care cer raspunsuri mai grele…dar incearca sa te comporti ca si cum partenerul te vede, mai poti sa fi ca si pana acum? Si eu credeam la un momentdat ca nu exista Specialul, dar dupa ce-am citit doua carti, am primit increderea in mine si in ideea ca merita sa astept. Stiu ca e greu, deoarece mass-media si televiziunea promoveaza relatiile inca de la o varsta nu tocmai buna, dar te-ai gandit la ceea ce vrea Dumnezeu de la tine si care e planul Sau cu viata ta? Pot afirma ca eu cred ca intre un baiat si o fata poate exista o relatie de simpla amicie. Am citit doua carti, dupa cum ziceam, ele se numeau:Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu si Cand visele devin realitate. Sunt niste carti care mie imi place foarte mult si sunt bune atat pentru fete cat si pentru baieti. In aceste carti este vorba despre o relatie dintre doi tineri care duce la casatorie si au reusit sa se casatoreasca datorita faptului ca L-au pus pe Dumnezeu mai’nainte de toate si si-au stabit principile dupa care merge relatia lor.

Continua pe crestintotal.ro

Cui îi e frică de emergenţi?


Lumea cre?tin? a ultimului secol a fost aceea a trendurilor, a modelor eclesiale ?i teologice. Gândi?i-v? numai la cele trei valuri ale carismaticilor, frumos repartizate pe parcursul câtorva zeci de ani, la evanghelia prosperit??ii, la feminismul evanghelic ?i, la una din ultimele g?selni?e ale lumii evanghelice, de?i paradoxal n?scut? ca o reac?ie advers? la rigiditatea teologic? a acesteia, ?i anume biserica emergent?.

Fenomen nou, înc? în vog? prin State, mi?carea emergen?ilor a avut de întâmpinat scepticismul dar ?i criticile unor personalit??i ale lumii evanghelice americane cum ar fi D.A. Carson ?i Norman Geisler. La noi în România, de?i în spa?iul bisericilor independente se pot întâlni tentative care se aliniaz? cel pu?in par?ial acestui curent, fenomenul este înc? pu?in cunoscut; mai mult, denumirea de biseric? emergent? provoac? a nume nesiguran??, oamenii nu sunt siguri dac? vorbesc despre o biseric? pân? la urm? sau de vreo societate conspirativ? precum cea a masonilor. Prima tentativ? de a aduce în aten?ia publicului românesc ideile emergente este publicarea în anul 2007 a c?r?ii lui Steve Chalke, Mesajul pierdut al lui Isus. Cartea a fost primit? cu r?ceal?, chiar cu a anume ostilitate ?i nu m? mir de asta: evanghelicii români au fost nevoi?i s? suporte afrontul d?d?celii unuia care pretindea c? Biserica a pierdut cumva, de-a lungul secolelor, esen?a mesajului lui Christos, iar el, Steve, ni-l va readuce în aten?ie nealterat, a?a cum ni L-a d?ruit Domnul Însu?i.

Paradoxal, de?i n?scut din spuma evanghelismul american, curentul emergent este mai u?or de pliat mentalit??ii ortodoxe decât celei evanghelice. Acest lucru este evident în modul în care Chalke prive?te la conflictul de viziune antropologic? dintre Biserica R?s?ritean? ?i Apusul care a urmat antropologia augustinian?, subliniind adeziunea sa la perspectiva esticilor. Autorul înfiereaz? pesimismul depresiv al antropologiei apusene, efect al doctrinei p?catului originar mo?tenit asumat? ?i des?vâr?it? mai târziu de reformatori. De asemnea, ca rezultat al unei perspective ceva mai optimiste asupra condi?iei umane, se trece în plan secundar, dac? nu chiar se las? complet deoparte, doctrina isp??irii; moartea lui Isus este ponderat? de Întrupare ?i de lucrarea Domnului în timpul umbl?rii Sale p?mântene.

Cum toate bizareriile vestului ajung pân? la urm? ?i la noi, întrebarea este dac? s?-i primim cu pâine ?i cu sare sau s?-i trat?m cu indiferen?? ( poate chiar ostilitate ! ). O excentricitate în plus, ce mai conteaz??

Haide?i s? vedem câteva elemente pozitive ?i negative pe care le vom primi în spa?iul nostru vital odat? cu venirea acestor apostoli postmoderni ai unui mesaj vechi cât cre?tinismul.

Continua aici…

Sursa, http://dyobodiu.wordpress.com

Să ne (re)amintim ce înseamnă misiune


Cu ceva vreme în urm?, în toamna lui 2003, am avut privilegiul de a cunoa?te un om deosebit, un american de origine suedez?, crescut pe undeva prin Minnesota ?i cu poveste de via?? uimitoare. Bruce Olson este cel care de la vârsta de optsprezece ani a luat drumul pribegiei, printre triburile r?mase înc? la nivelul epocii de piatr? din desi?urile p?durilor venezuelene, având un singur gând în minte: s? vesteasc? Evanghelia celor ce nu au auzit-o niciodat?. A stat zeci de ani între triburile de motiloni, departe de lumea noastr? civilizat?, devenind un model de pionierat în evanghelizarea popula?iilor care nu au avut niciodat? ocazia de a-L cunoa?te pe Isus Christos.

L-am întâlnit cu ocazia unei conferin?e de misiune. Ar fi fost ?i asta o simplã conferin?ã, ca multe altele câte se adunã într-o via?ã de om, dacã n-ar fi participat Bruce. Întâlnirea cu el ?i cu povestea motilonilor lui este una din acelea care lasã amprente definitive peste via?a unui om.

Omul acesta, mare la propriu ?i la figurat, a impresionat în tot ce a fãcut ?i a zis; dincolo de povestea extraordinarã a vie?ii lui, de umblarea lui cu Dumnezeu prin locuri pe care noi nici mãcar nu ni le-am putut imagina vreodatã, de faptul cã acest om ar merita sã stea cu regii la masã, a impresionat cu modestia lui ?i sinceritatea lui. Nu s-a lãudat cu nici o minune, de?i î?i socotea aventura sa prin jungl? ?i felul în care a supravie?uit o minune în sine, nu ?i-a etalat credin?a sa nemaipomenitã ca sã ne facã pe noi mici – via?a lui a fost dedicatã complet Domnului, în abandonare totalã în voia Lui, a?a cã în adevãr tot ce i s-a întâmplat a fost harul divin ?i nimic mai mult.

A stat printre motiloni pentru cã “oricum eram prizonierul lor ?i nu puteam fugi”, când Bobari?ora i-a cerut ajutor într-un moment crucial al vie?ii sale – început de umblare cu Christos, sub ofensiva întunericului – “n-am ?tiut ce sã-i zic”, când a avut pistolul la tâmple nu s-a încrezut în providen?a ?i salvarea miraculoasã a lui Dumnezeu ci “am fost convins cã aici mi-am gãsit sfâr?itul” iar când acela?i Bobari?ora s-a rugat pentru vindecarea unui spate rupt, cu credin?a sa simplã de motilon, “nu am putut sã mai adaug nimic, ci doar am spus Amin”. Dumnezeu a fost eroic în acest om!

Bruce n-a prea vorbit teologie cât a stat între noi. A deschis Biblia sporadic, citând versete rãzle?e, iar comentariile lingvistice, de?i are un evident har în domeniu, au cam lipsit. În schimb fiecare istorisire a lui bãtea zece tratate de teologie sistematicã, prin profunzimea dar ?i simplitatea sentimentelor ?i credin?elor ce se împleteau acolo. Punctul culminant a fost pentru mine întâmplarea cu acela?i Bobari?ora, pe când era proaspãt convertit, în fa?a agita?iei provocate de “profe?ia dragonului”. Atitudinea lui de biruitor ?i protejat a lui Isus, proclamând cu putere în cântec adevãrul din inima sa, în mijlocul fra?ilor sãi care strigau incanta?ii pãgâne, ne aratã cã un simplu motilon a avut mai multã în?elepciune decât atâtea genera?ii de “pocãi?i” seci ?i usca?i pânã în mãduvã, preocupa?i în primul rând de tradi?iile ?i standardele lor ?i uitând de Isus, cel ce vrea sã fie prietenul nostru, al tuturor.

Continua aici,
Sursa, dyobodiu.wordpress.com

Biblia- de ce doar 66?


V-a?i pus vreodat? întrebarea de ce Biblia este format? din 66 de c?r?i ?i nu mai pu?ine? Sau mai multe?  Biserica primar? nu a creat canonul ?i nici c?r?ile incluse în el, care fac parte din Scriptur?. Ea a identificat doar c?r?ile a c?ror scriere fusese inspirat? de la început direct de Dumnezeu. De aceea, ast?zi canonul Bibliei este închis. Atunci când vorbim despre canonul biblic se pune întrebarea de ce anumite c?r?i, cum sunt, de exemplu, c?r?ile apocrife, nu sunt incluse ca fiind parte din acest canon.

Termenul “apocrif” înseamn? ascuns sau t?inuit, provenind de la cuvântul grecesc apkruphos. În secolul al IV-lea Jerome a fost primul care a folosit cuvântul “apocypha” pentru a denumi aceste scrieri.

Apocrifele Vechiului Testament.

Apocrifele sunt c?r?ile ad?ugate la Vechiul Testament de c?tre Biserica Catolic? pe care protestan?ii le consider? necanonice. Acestea sunt:

Cartea lui Tobith
Cartea lui Baruh
Cartea Iuditei
Epistola lui Ieremia
Cartea lui Solomon
Cartea lui Isus Sirah
Cartea Ezra 2
Cantarea celor trei tineri
Istoria Susanei
Istoria omorari balaurului
Rugaciunea regelui Manase
Cartea 1 Macabei
Cartea 2 Macabei
Cartea 3 Macabei

Care sunt motivele pentru care apocrifele nu sunt incluse în canonul Biblic?

Exist? foarte multe inexactit??i ?i gre?eli istorice ?i geografice. De exemplu, c?r?ile apocrife sus?in c? Tobit a fost în via?? când Asiria a cucerit Israelul (722 BC). Dar de asemenea, afirm? c? Tobit a fost în via?? când Ieroboam s-a luptat împotriva lui Iuda în anul 931 BC. Asta ar însemna c? Tobit ar fi tr?it cel pu?in 209 ani. Cu toate acestea Tobit 14:13 sugereaz? c? Tobit a tr?it doar 158 de ani. Un alt exemplu: cartea Iuditei precizeaz? c? Nebucadne?ar a domnit în Ninive în loc de Babilon. (Cartea Iuditei 1:1). Cartea lui Tobia ?i Cartea Iuditei abund? în inexactit??i geografice ?i istorice atât de mult încât tot mesajul acestor c?r?i este pus la îndoial?.

Apocrifele vorbesc despre doctrine ?i practici care sunt în contradic?ie cu înv???tura Scripturii.Dou? dintre cele mai importante doctrine care au fost intens disputate în perioada Reformei sunt sus?inute foarte clar în apocrifele Vechiului Testament: doctrina purgatoriului (rug?ciunea pentru mor?i) ?i mântuirea prin fapte.

Doctrina purgatoriului: 2 Macabei 12:43-45 “?i strângând bani dup? num?rul b?rba?ilor care erau cu el, dou? mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim s? se aduc? jertf? pentru p?cat. Foarte bun ?i cuvios lucru pentru socotin?a învierii mor?ilor. C? de n-ar fi avut n?dejde c? vor învia cei care mai înainte au c?zut,de?ert ?i de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei mor?i.” În Evanghelia dup? Luca în capitolul 16 când Domnul Isus vorbe?te despre bogatul ?i Laz?r arat? c? dup? moarte mântuirea este imposibil?.

O alt? înv???tur? gre?it? pe care o întâlnim este cu privire la mântuire. C?r?ile apocrife înva?? c? mântuirea este prin fapte. Tobit 12:8-9 “…milostenia izb?ve?te de la moarte ?i cur??? orice p?cat” Biblia afirm? îns? c? doar sângele lui Isus Cristos are puterea s? cur??easc? de orice p?cat.

De asemenea în c?r?ile apocrife întâlnim ?i înv???turi cu privire la vr?jitorie. Tobit 6:7-8 “?i a zis tân?rul c?tre înger: “Frate Azaria, pentru ce sunt bune ficatul, inima ?i fierea acestui pe?te?” ?i acela i-a r?spuns: De-l chinuie pe cineva un demon sau un duh r?u se afum? b?rbatul sau femeia aceea cu inima ?i ficatul ?i nu-l va mai munci.

Din punct de vedere literar, apocrifele recurg la mijloace ce acord? textului o artificialitate subiectiv?, folosind un stil care încearc? f?r? succes s?-l imite pe cel al Scripturilor inspirate.  Lipsesc elemente distinctive care dau adev?ratelor Scripturi caracterul divin cum ar fi de exemplu autoritate profetic?. În c?r?ile apocrife nu întâlnim expresii de genul “a?a vorbe?te Domnul” pe când în Vechiul Testament aceast? expresie se repet? de foarte multe ori.

Noul Testament s-ar putea s? con?in? anumite aluzii cu privire la c?r?ile apocrife, dar nu g?sim nici un citat direct despre ele. Noul Testament nu arat? în nici un loc c? una din aceste c?r?i ar fi parte din canon. De asemenea, Domnul Isus nu citeaz? niciodat? din c?r?ile Apocrife. Iosefus, unul dintre cei mai însemna?i istorici al primului secol, respinge categoric c?r?ile Apocrife.

C?r?ile Apocrife au fost oficial proclamate ca fiind canonice de c?tre Biserica Romano-Catolic? la Conciliul de la Trent (1545-1563) la 1500 de ani dup? ce au fost scrise. Acceptare c?r?ilor apocrife în acest context este cel pu?in suspect? pentru c? foarte mul?i teologi (unii chiar catolici) sugereaz? faptul c? Biserica Catolic? a fost obligat? s? le accepte pentru a le folosi drept baz? telogic? împotriva reformei lui Luther (vezi doctrina despre purgatoriu ?i mântuirea prin fapte).

A?adar, în concluzie, putem afirma c? mesajul nebiblic, extrabiblic, neclar, ereziile, perioada postbiblic? în care au fost scrise, nerecunoasterea lor din partea bisericii ne arat? clar c? aceste c?r?i nu au fost ?i nu sunt parte din Canonul inspirat al Sfintelor Scripturi.

Va urma

Scris de Cristi Sonea