Ai timp sa asculti?


Cand citesti Cuvantul lui Dumnezeu iti faci timp sa asculti vocea Lui sau alergi ca un nebun prin Scriptura doar pentru a memora anumite versete? Ai timp sa ii permiti lui Dumnezeu sa corecteze caracterul si atitudinea cu care vii inaintea Sa sau alergi ca un prost fara sa realizezi ca Dumnezeu este mult mai imprtant decat pretentiile tale? Il tratezi pe Dumnezeu precum tratezi orice alta carte sau alegi sa te opresti pentru a asculta vocea lui Dumnezeu?

Cand citesti Cuvantul lui Dumnezeu paseste dincolo de citirea unor versete. Citeste Cuvantul lui Dumnezeu,  alegand cu intelepciune, ca sa asculti  vocea Creatorului tau!

Scris de Cosmin Pascu

Prietenia, dincolo de materialism


Intersectia relatiilor mondene a devenit una dintre cele mai complicate si delicate artere in etica crestina. A avea un priten adevarat a devenit un vis, si asta doatrita nepasarii noastre fata de cei din jur. `Salut… Ce mai faci? Salut…`, a devenit conversatia debusolata a unei generatii deja contropita de stupiditatea existenta in randurile celor care indraznesc sa se numeasca crestini si urmasi ai lui Cristos. BMV-ul sau mertan-ul au devenit obiectele definitoare intr-o relatia de prietenie. Daca nu ai ultimul obiect amplasat de panourile de publicitate, nu poti face parte din categoria celor care sunt in stare sa se debusoleze cu ultimele racnete de pe piata mondena. Materialsmul este conceptul devastator pentru orice generatie, insa prietenia adevarat nu se bazeaza pe idei Marxiste, ci pe principii biblice.

Atunci cand prietenia este definita de materialism este timpul sa ne departam de astfel de concepte. Prietenia adevarata are la baza o relatie si nu un obiect. O relatie obiectiva este superioara relatiei materiale. Nu cred ca trebuie sa ne axam foarte mult in domeniul relatiei materiale, deoarece consecintele acestor relatii devastatoare, le vedem in fiecare zi pe micul ecran.

Cand ne referim la relatia obiectiva, desigur ca ne gandim la doua concepte:

a) Dragostea lui Dumnezeu oferita fiecarui om prin persoana Domnului Isus Cristos
b) Dragostea noastra fata de prietenii nostri, care izvoraste din relatia noastra cu Cristos.

Aceste doua obiective ar trebuie sa ne directioneze atat mintea cat si inima spre o relatie autentica cu cei pe care ii iubim si pe cei care ii apreciem ca a fiind prieteni adevarati. Scopul pentru care dorim sa tanjim dupa o relatie reala se datoreaza relatiei noastre cu Cristos.

Orice persoane, trebuie sa fie constienta ca, atunci cand este interesata intr-o relatie de prietenie, responsabilitatea acesteia este de a se asigura ca prietenii adevarati sunt condusi de scopurile biblice ale Cuvantului lui Dumnezeu. Ce fel de prieteni ai? Care este etica acestora? Daca acestia sunt crestini, aspectul material nu ar trebui sa fie punctul central al unei relatii. Atunci cand observi ca punctul de pornire este aspectul material, trebuie sa ne asiguram ca corectam aceasta atitudine. Un crestin adevarat este in cautarea unei relati adevarate si nu in identificarea unui divertisment material. Alege-ti prietenii adevarati caci ei te vor pretuii!

Scris de Cosmin Pascu

Am uitat sa mai zambesc!


Cand eram copil zambeam ca un copil, alergam ca un copil dintr-o parte in alta. Alergarea mea era asemenatoarea cu ceea a unui vuiet puternic. Cand eram copil, radeam cu oameni din jur, insa cand am crescut mare am inceput sa ma tem de acestia. Cand eram copil, gandeam ca un copil, dar cand am crescut mare, cand am ajuns un om intelept, am uitat sa mai zambesc, am uitat sa mai gandesc. Lumea din jurul meu a uitat sa-si mai aduca aminte ca, undeva in calendarul copilariei, fiecare om zambea. Cand eram copil, lumea din biserica se uita la mine cu mandrie si blandete, astazi imi este teama sa mai privesc, caci din orice directie, fratii si surorile mele imi ofera zambetele invidiei si lacrimile uraciunii umane. Cand eram copil nu m-a gandeam nici odata ca voi fi urat, dar cand am crescut mare, am invatat ca dragostea adevartat este o dragoste costisitoare, o dragoste ce revarsa lacrimile adevarurilor etrne in mintea si inima disperata a omului care a uitat sa zambeasca.

Cand am crescut mare, am invatat ca adevarurile eterne sunt adevaruri biblicie. Cand am crescut mare, am descoperit ca Cristos, Omul si Dumnezeul Crucii, si-a dat viata pentru mine. Cand eram copil acceptam orice prostie, totusi cand am crescut mare, am inceput sa privesc, cu maxima atentie, la Crucea lui Cristos. Cand eram copil nu cunosteam nimic, dar cand am crescut mare, am inceput sa cunosc prima particula a infinitului, adica Cristos. Cand am ajuns la maturitate in Cristos, mi-am adus aminte ca am inceput sa zambesc celor din jur speranta eterna a Evangheliei lui Cristos. La crucea lui Cristos, in timp ce cresteam, am recapatat mesajul vietii in Cristos. Acolo am inteles ca a zambii celor din jur, nu este doar un zambet, ci o dragostea ce izvoraste din raul dragostei lui Cristos. A iubii cu adevarat, si nu doar ca un copil, inseamna a oferi oamenilor dragostea adevarat, aceea dragostea care plange cu lacrimiile durerii, dar care este capabil sa-si aduca aminte, ca dragostea adevarata, este o dragostea zambitoare.

Ai uitat sa mai zambesti? Zambeste!

Scris de Cosmin Pascu

Ma gandeam la visele mele



Ma gandeam la visele mele. La Visele lui Dumnezeu cu mine. Am o multime… si sunt unele care imi fac inima sa vibreze atunci cand ma gandesc la ele, dar am si o multime de temeri legate de tot ce visez. Vad o multime de obstacole si descurajari si atunci, inima mea parca incepe sa dea inapoi. Da, nu ma simt destul de inalta pentru visele mele. Sau mi-e frica ca visez singura…ca Dumnezeu nu e in visele mele si ca ma amagesc ca voi putea face vreodata mai mult. Oare asa sa fie? Asa ar trebui sa imi traiesc viata aceasta? Gasindu-mi scuze rationale pentru a nu lupta, pentru a fi comfortabila dar nefericita? Nu stiu cum esti tu, dar daca asa e, atunci mi s-ar parea trista viata aceasta chiar daca ar fi comoda….Max Lucado zicea ca “visul zilei de maine este curajul zilei de azi” si asa parca m-am trezit!!! Da, vreau sa lupt pentru ce visez! Stiu ca multe din visele mele trebuie slefuite si cioplite de Dumnezeu si nu-mi doresc sa visez ceva care sa nu vina din inima Lui! Dar nu mai vreau sa imi gasesc scuze,  nici macar sa imbrac o modestie falsa in care ma cred buna de nimic si astept sa primesc incruajari peste incurajari,  hranindu-ma tot cu lapte….  Stiu ca Dumnezeu viseaza cu mine! Stiu ca Dumnezeu viseaza cu tine si are planuri mari cu tine! Oare cand o sa ne dam drumul pe deplin in mainile Lui si o sa riscam totul pentru inima Lui? Cand o sa invatm sa ne incredem in ce spune El despre noi si nu in ce cred cei din jur sau spun ca suntem? Cred ca de atatea ori ne purtam ca niste oameni invinsi inainte sa mergem la razboi,  suntem lasi pentru ca nu suntem gata sa platim pretul. Sigur ca visam sa facem misiune,  sa evanghelizam, poate sa ii ajutam pe orfani si sa deschidem o fundatie sau sa scriem carti si sa organizam conferinte, sau poate vrem o situatie materiala buna, o casa deschsa si o masa calda pentru cei care nu isi pot permite, sau poate vrem sa incepem sa traim o viata sanatoasa si sa il respecatam pe Dumnezeu prin asta. Sunt sigura ca visam lucruri mari.Si daca nu o spunem cu voce tare, stiu ca in inima fiecaruia dintre noi zace ceva mai profund. Nu cred ca ne putem masura visele intre noi.Am fost creati diferit si Dumnezeu nu se asteapta sa visam la fel, cred ca asta e si farmecul Lui.Nici nu ne vrea la fel, nici nu cred ca vrea ca toti sa il iubim in acelasi fel.E atat de complex Dumnezeu, incat tot ce isi doreste de la noi e sa facem cel mai bine, ceea ce putem face cel mai bine, nu ne cheama decat sa fim noi.Dar nu palnurile mari ne impiedica sa ne traim visele. E asa fain sa te gandesti la lucrurile mari pe care le poti face pentru Dumnezeu. Lucrurile marunte si mici care trebuie sa le facem azi ne impiedica cel mai adesea sa traim la inaltimea chemarii Lui si a iubirii Lui pentru noi. Lucrurile mici si lucrurile de inceput conteaza si ii plac asa de mult lui Dumnezeu incat El le transforma in lucruri puternice. Da, lucruri facute la inceput cu stangacie dar cu o inima predata fac toata diferenta!Nu stiu care sunt lucrurile din viata ta care te tin in loc, dar poate ca e timpul ca azi sa realizezi ca e timpul sa visezi altfel! Poate trebuie sa ajuti o persoana pe care nu iti face placere sa o ajuti ca sa inveti sa ai o inima de slujitor,sau poate ca trebuie sa incepi sa mergi la scoala mai des chiar daca nu-ti face placere sau pana sa ajungi misionar trebuie sa ii spui colegului tau despre viata noua pe care tu o traiesti, sau poate trebuie sa incepi sa alergi seara si sa incerci sa-ti dormi noptile. Tu stii! Invata sa visezi cu Dumnezeu si sa dai tot ce ai mai bun din tine pentru El traind fiecare lucru banal in lumina bunatatii Lui. Lasa-l pe Dumnezu sa viseze prin tine si bucura-te de calatorie!

Scris de Cosmina Stiopu – pentru FEST

Despre scrisul pe blog ca şi cale a muceniciei


Dup? o lung? perioad? în care am fost decis s?-mi curm definitiv obiceiul de a scrie pe blog, revin – ni?el cam tem?tor, ce-i drept – în spa?iul pe care acum câteva luni l-am p?r?sit cu profund? descump?nire – blogosfera. M?rturisesc c? chiar în momentul în care a?tern aceste rânduri îmi este greu s? enum?r cu limpezime motivele acestei reveniri. De ce, oare? Doar se spune c? scrisul ne organizeaz? gândirea, de?i a mea s-a vrut a fi blocat?… verbul cere un complement de agent, dar cititorul este rugat s?-mi ierte mu?enia acestui moment. My lips are sealed! Ah, dar ce mânc?rime simt în vârful degetelor… Nu, v? rog, nu insista?i dac? vre?i s? nu p?r?sesc ?i alte spa?ii în afar? de blogosfer?…

Deci ar trebui ca încercând s? exprim ra?iunile întoarcerii, acestea s? mi se cristalizeze ?i mie. Da! Cred c? l-am g?sit chiar pe cel de la temelie: CITITORII. Cititorii? Care cititori? Cei pe care îi dezam?geam scriind câte o postare pe lun? ?i aceea banal?? Cei care au încetat s? mai acceseze aceast? pagin? din momentul în care le-am spus c? eu însumi nu mai vreau s? ?tiu de ea? Sau poate cei care, piti?i în desi?ul încâlcit al convingerilor lor asprite de usc?ciune, fixeaz? atent înaintarea cuvintelor mele nep?s?toare fa?? de agilele feline ce pândesc “în încordare”?

Continua pe blogul lui Ciprian Terinte