Atentie slujitori: Dumnezeu nu se lasa batjocorit


Dup? ce a interpretat cu credincio?ie visul, Daniel l-a îndemnat pe monarhul cel îngâmfat s? se poc?iasc? ?i s? se întoarc? la Dumnezeu ca printr-o via?? curat? s? îndep?rteze nenorocirea care-l amenin?a. “De aceea, împ?rate”, l-a rugat proorocul, “plac?-?i sfatul meu! Pune cap?t p?catelor tale, ?i tr?ie?te în neprih?nire, rupe-o cu nelegiuirile tale, ?i ai mil? de cei nenoroci?i, ?i poate c? ?i se va prelungi fericirea!”

Pentru o vreme impresia avertiz?rii ?i sfatul proorocului au fost puternice asupra lui Nebucadne?ar; dar inima care nu este schimbat? prin harul lui Dumnezeu pierde repede impresiile Duhului Sfânt. Îng?duin?a de sine ?i ambi?ia nu fuseser? eradicate din inima împ?ratului, iar mai târziu aceste tr?s?turi au ap?rut iar??i. În ciuda îndrum?rilor date cu atâta îndurare ?i a avertiz?rilor cu privire la experien?a trecut?, Nebucadne?ar a îng?duit iar??i ca spiritul de invidie împotriva împ?r??iilor care aveau s? urmeze, s?-l ia în st?pânire. Conducerea lui, care pân? atunci fusese într-o mare m?sur? dreapt? ?i îng?duitoare, a devenit ap?s?toare. Împietrindu-?i inima, a folosit capacit??ile date de Dumnezeu pentru prosl?virea de sine în?l?ându-se mai presus de Dumnezeu care-i d?duse via?a ?i puterea.

Timp de luni de zile judecata lui Dumnezeu a întârziat. Dar în loc s? fie condus la poc?in?? prin aceast? îng?duin??, împ?ratul a dat frâu liber mândriei pân? acolo încât a pierdut încrederea în interpretarea visului ?i ?i-a dispre?uit anii lui de mai înainte.

La un an dup? ce a primit avertizarea, Nebucadne?ar, plimbându-se în palatul lui ?i cugetând cu mândrie la puterea lui de conduc?tor, cât ?i la reu?itele lui de constructor, a exclamat: “Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ?edere împ?r?teasc?, prin puterea bog??iei mele ?i spre slava m?re?iei mele?”

Chiar când trufia îngâmfat? era înc? pe buzele împ?ratului, un glas din cer a f?cut cunoscut c? timpul de judecat? rânduit de Dumnezeu venise. În auzul lui s-a auzit hot?rârea lui Iehova: “Afl?, împ?rate Nebucadne?ar, c? ?i s-a luat împ?r??ia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, ?i vei locui la un loc cu fiarele câmpului; î?i vor da s? m?nânci iarb? ca la boi, ?i vor trece peste tine ?apte vremi, pân? vei recunoa?te c? Cel Prea Înalt st?pâne?te peste împ?r??ia oamenilor ?i c? o d? cui vrea”.

Într-o clip? ra?iunea pe care Dumnezeu i-o d?duse i-a fost luat?; judecata pe care împ?ratul o socotea des?vâr?it?, în?elepciunea cu care se mândrea i-au fost luate, iar acela care odinioar? fusese un conduc?tor puternic, a devenit un maniac. Mâna lui nu mai putea ?ine sceptrul. Soliile de avertizare nu fuseser? luate în seam?; acum, lipsit de puterea pe care Creatorul i-o d?duse ?i alungat dintre oameni, Nebucadne?ar “a mâncat iarb? ca boii, trupul i-a fost udat cu roua cerului, pân? i-a crescut p?rul ca penele vulturului ?i unghiile ca ghearele p?s?rilor”.

Timp de ?apte ani, Nebucadne?ar a fost o uimire pentru supu?ii lui; timp de ?apte ani a fost umilit înaintea lumii întregi. Apoi judecata i-a fost reabilitat?, ?i ridicându-?i ochii în umilin?? c?tre Dumnezeul cerului a recunoscut mâna divin? în pedepsirea lui. Într-o proclama?ie public? ?i-a recunoscut vinov??ia ?i mila cea mare a lui Dumnezeu în vindecarea lui. “Dup? trecerea vremii sorocite”, a declarat el, “eu, Nebucadne?ar, am ridicat ochii spre cer, ?i mi-a venit iar??i mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am l?udat ?i sl?vit pe Cel ce tr?ie?te ve?nic, Acela a c?rui st?pânire este ve?nic?, ?i a c?rui împ?r??ie d?inuie?te din neam în neam. To?i locuitorii p?mântului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor ?i cu locuitorii p?mântului, ?i nimeni nu poate s? stea împotriva mâniei Lui, nici s?-l zic?: ‘Ce faci?’

În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; ?i slava împ?r??iei mele, m?re?ia ?i str?lucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii ?i mai marii mei din nou m-au c?utat; am fost pus iar??i peste împ?r??ia mea, ?i puterea mea a crescut”.

Monarhul atât de mândru odinioar? a devenit copilul umil al lui Dumnezeu; conduc?torul tiran ?i arogant a devenit un împ?rat în?elept ?i îndur?tor. Acela care sfidase ?i hulise pe Dumnezeul cerului, a recunoscut acum puterea Celui Prea Înalt ?i cu seriozitate a c?utat s? promoveze temerea de Iehova ?i fericirea supu?ilor lui. Sub mustrarea Aceluia care este Împ?ratul împ?ra?ilor ?i Domnul domnilor, Nebucadne?ar a înv??at în cele din urm?, lec?ia pe care to?i conduc?torii trebuie s? o înve?e, ?i anume c? adev?rata m?re?ie const? într-o bun?tate adev?rat?. L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu, zicând: “Acum eu, Nebucadne?ar, laud, înal? ?i sl?vesc pe împ?ratul cerurilor, c?ci toate lucr?rile Lui sunt adev?rate, ?i El poate s? smereasc? pe cei ce umbl? cu mândrie”.

Planul lui Dumnezeu ca cea mai mare împ?r??ie a lumii s? dea pe fa?? lauda Sa a fost împlinit. Aceast? proclama?ie public? în care Nebucadne?ar a recunoscut mila, bun?tatea ?i autoritatea lui Dumnezeu a fost ultimul act al vie?ii lui raportat în istoria sfânt?.

Scris de Alexandru I.

Vezi blogul autorului.

Turcia- o imensa provocare – scrie Daniel Bujenita


Protoistoria ne duce în perioada men?ionat? în cartea Genezei, care prezint? detalii despre teritoriul Turciei de azi:

– aici a fost parte din gr?dina Edenului (Tigru ?i Eufrat).

– aici a coborât Noe cu familia dup? potop (muntele Ararat).

– tot de pe aici, Avraam a fost chemat s? plece în Canaan (Urfa).

Istoria Bisericii, deasemeni este starns legat? de teritoriul Turciei de azi:

– aici a fost prima Biseric? Misionar? (Antakya)

– pe acest teritoriu au fost cele 7 Biserici prezentate în cartea Apocalipsa.

Sunt câteva zile, de cand sunt în Istanbul, vechiul Constantinopol, capitala imperiului Bizantin. Un ora? care se îndinde pe dou? continente cu o poula?ie de 12 milioane de locuitori oficial, de?i, se estimeas? ca sunt în jur de 20 de milioane. Dac? ?inem cont c? întreaga ?ar? are aproximativ 75 de milioane de locuituri, este u?or de observat c? un procent semnificativ din popula?ie ??rii se afl? în Istanbul.

Nu scriu de pe o plaj? a Turciei, stând la relaxare, sau din alt loc frumos din aceasta ?ar?, care merit? vizitat?. Scriu de aici, de unde provoc?rile sunt imense pentru noi cre?tinii.

A?a cum am notat, câteva zile în urm?, Turcia este ?ara cea mai putin evanghelizat?, chiar dac? secole la rând a fost zona cu cei mai mul?i cre?tini. O ?ar? Islamic?, care are nevoie de Isus Hristos, ?tiind c? nu exist? mântuire în nici un alt nume, iar aici cei mai multi sunt departe de Adevar. Provocarea pe care Turcia o aduce, se accentuaz?, când realizezi ca sunt aproximativ 3.000 de cre?tini în toata ?ara.

Nu pot s? spun c? am f?cut ceva mare? de când sunt aici, dar ?tiu c?, zeci ?i sute de oameni cu care am intrat în contact, au putut afla despre Isus Hristos. Am fost provocat ?i de slujirea pe care o fac aici cei de la BCC, http://www.bccturkey.org/ ?i la care am fost parte. S? împachetezi ?i s? expediezi, Biblii ?i materiale cre?tine pentru sute de oameni.

Este nevoie de rug?ciune pentru Turcia:

– ca flac?ra Evangheliei care a ars în primiul mileniu s? se reaprind?, iar Turcia s? devin? o ?ar? cre?tin?.

– ca mi?c?rile ce urm?resc o restric?ionare a libert??ilor religioase s? fie împiedicate.

– pentru pre?edintele, guvernul ?i parlamentul Turciei, ca Dumnezeu s? le dea în?elepciune s? promoveze legi impar?iele.

– ca tensiunea ?i ura care, de cateva zile este între Turcia si Israel s? nu se intesifice ci s? fie rezolvat? cu pace.

– pentru mass-media din aceast? ?ar?, care transmite informa?ii neadev?rate ?i tenden?ioase despre cre?tini. Acest fapt însp?imânt? popula?ia ?i-i opre?te pe cre?tini s?-?i m?rturiseasc? credin?a, de teama pedepselor la care ar putea fi supu?i. Deasemeni rugati-v? pentru televiziunile ?i radiourile cre?tine din aceast? ?ar?, s? fie folosite de Dumnezeu si mai mult pentru ca oameni de aici s? aud? despre Domnul Isus Hristos.

Continua pe plogul lui Daniel Bujenita

Mărturia lui Gemaidin


Numele meu este Sali Gemaidin, am 24 ani ?i locuiesc în cartierul alibaba din Medgidia. Vreau s? v? povestesc felul în care Dumnezeu a lucrat în via?a mea. Aveam 14 ani când la noi în cartierul alibaba veneau misionari str?ini ?i predicau evanghelia. Am început s? merg acolo cu Sabri ?i îmi pl?cea tare mult cum se desf??urau programele cu tinerii. Dup? câ?iva ani, misionarii au plecat din Medgidia ?i Sabri a plecat la ?coal? în Oradea. Dintre acei misionari au r?mas aici o familie de tineri care s-au mutat în centrul ora?ului ?i au construit un loc unde oamenii veneau s? se închine lui Dumnezeu. Am plecat ?i acolo un timp ?i la fel îmi pl?cea tare mult. În tot acest timp ?ineam leg?tura cu v?rul meu din Oradea, Sali Sabri, ?i m? încuraja s? merg la biseric? ?i s? m? apropiu de Dumnezeu. Între timp am înv??at s? cânt la flaut. Am promis Domnului c? voi fi primul om care se va boteza în Biserica Turc? din cartierul alibaba atunci când acesta va exista. Acum m? rog Domnului s? avem un loc în cartierul alibaba ca s? putem s? vestim Evanghelia acolo ?i s? învit?m ?i al?i oameni la Dumnezeu. Cred c? Dumnezeu va lucra ?i în vie?ile altora a?a cum a lucrat ?i în via?a mea.

Acum, de c?nd s-a întors în Medgidia v?rul meu cu so?ia lui, avem grup de rug?ciune în cartierul alibaba ?i mul?umesc Domnului c? pot s? m? implic în lucrarea Lui cântând cu falutul. Am dorin?a arz?toare s? invit cât mai mul?i prieteni turci s?-l cunoasc? pe Isa/Isus. Mul?umim mult c? v? ruga?i pentru noi ?i pentru lucrarea de aici. Dumnezeu s? v? binecuvinteze.

Dac? vre?i s? v? ruga?i ?i pentru mine, v? dau câteva motive:

1. S? fiu mai aprope de Dumnezeu

2. S? înv?? s? cânt ?i la org?. S? primesc un flaut nou ?i mai performant.

3. S?-mi g?sesc un loc de munc?.

4. S? construim o adunare în locul care s-a cump?rat în Alibaba.

5. Pentru prietenii mei musulmanii.

?i o fat? poc?it? zic eu (s.s.) :)

Motivele sunt mai multe, dar Domnul le ?tie pe toate. Dumnezeu s? v? dea pacea ?i harul S?u.

Sursa, http://musulmanii.wordpress.com/

De ce Bisericile evanghelice au ajuns in starea de apatie?


biserica-baptista-rovinariIn Romania anilor 2001/2010 totul se rezuma la teorie… Societatea romaneasca este una a valorilor teoretice /declarative doar. Oamenii nu mai stiu ce si in cine sa mai creada pentru ca totul devine, mai devreme sau mai tarziu, minciuna, falsitate, înselaciune sau manipulare. Societatea este structurata în mod anacronic, cultura noastra este una a falsului si frivolului, a imaginii de fatada si, nu în ultimul rand, a plagiatului, iar din pacate, cultele religioase nu fac exceptie.

În Romania post-decembrista totul se mimeaza: cultura, cinstea, caracterul, demnitatea umana, evlavia, credinciosia. Totul se fura, totul se vinde, totul se cumpara: imagine, notorietate, titluri, pozitii, demnitati, diplome… Discrepanta dintre teorie si practica este vizibila în toate sferele de activitate si face ca una sa fie înfatisarea lucrurilor si cu totul alta sa fie semnificatia lor reala, mentinind o permanenta confuzie. Din p?cate bisericile evanghelice s-au compl?cut în aceast? situatie în care se afl? societatea româneasc? de dup? 1989.

La 20 de ani de la proclamarea libertatii in Romania putem vorbi despre apatia bisericilor evanghelice ca despre o realitate evidenta. Aceasta realitate evidenta nu este vizibila la conferinte sau intalniri [religioase] jubiliare dar te izbeste atunci cand esti prezent in adunari/biserici. Bisericile evanghelice platesc tribut multor lucruri peste care liderii nationali sau zonali si pastorii marcanti au trecut si trec fara a mai analiza lucrurile din perspectiva “secerisului” caci Biblia spune: Nu v? înselati: “Dumnezeu nu Se las? s? fie batjocorit.” Ce sam?n? omul, aceea va si secera. (Ap. Pavel – Galataeni 6:7). Bisericile evanghelice sunt apatice si lancezesc “din lipsa de har” pentru ca aceasta s-a semanat din 1989 incoace. Bisericile evanghelice platesc tribut pentru:

Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei de restaurare/reinnoire dupa caderea comunismului.

Nu spun reforma pentru ca nu era nimic de reformat ci doar trebuia sa se revina la ceea ce era inainte de comunism adica un crestinism mult mai apropiat de cel primar, apostolic. La 20 de ani dupa revolutie nu s-a schimbat mai nimic din organizarea comunista a cultelor evanghelice. S-au conservat randuielile asezate în timpul comunismului si nu s-a revenit la “normalul” biblic. Aceasta stare de lucruri a determinat pastrarea si conservarea controlului asupra multor biserici de catre cateva familii “vechi”. Pe acelasi fond se poate vedea limpede nepromovarea in lucrare a celor chemati de Dumnezeu la slujire în detrimentul “favoritilor” proveniti din “Casta” acelor familii.

Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei curajui de a cere celor ce au colaborat cu securitatea comunist-ateista sa se retraga din pozitii de decizie desi, in mod miselesc, au existat imputerniciti/cercetatori care au fost delegati sa consulte dosarele secfete [de la CNSAS si de la Arhivele Statului] in numele cultelor, pentru ca apoi sa se faca uz de informatiile respective. Generatiile libertatii post-decembriste nu sunt chemate sa judece cu piatra în mana ceea ce au facut înaintasii nostri, chiar daca stim ca nu a fost bine, ci suntem chemati sa tragem concluziile care se impun din ceea ce s-a întamplat. Nu este vorba de publicarea dosarelor ci despre indepartarea [celor compromisi] din pozitii de decizie! Dupa 1990, bisericile adevarate ar fi trebuit sa lupte pentru a iesi in/la lumina si adevar. Cine ar fi trebuit sa dea un mesaj de normalitate în societate dupa eliberarea acesteia de ateism, minciuna, manipulare, fals si de lipsa de verticalitate? Oare nu Bisericile, indiferent de confesiune, ar fi trebuit sa se arate preocupate de adevar? Nu Bisericile ar fi trebuit sa fie primele institutii care sa demaste falsul din randurile lor si apoi sa promoveze iertarea? Acesta ar fi fost primul semn de intrare într-o normalitate care a lipsit timp de 50 de ani! Din pacate nu a fost asa. În loc ca fiecare cult/uniune sa ceara oficial deschiderea dosarelor pentru a stii cine mai poate ocupa pozitii de decizie nationala sau zonala si cine nu mai poate (in nici un caz punerea la zid!)… s-a preferat “asternerea prafului” peste toata aceasta serioasa chestiune pentru a nu produce, chipurile, “tulburare” în sanul fratietatii, fara a se analiza, rational, care va fi în timp rezultatul acestui demers. Nu este acesta modelul biblic!

Prima cauza dintre cauzele care au franat orice fel de reforma serioasa în sanul cultelor evanghelice a fost pastrarea ca factori de decizie si formatori de slujitori/deserventi cultici pe cei care au colaborat cu Securitatea si care erau usor de santajat. Nicaieri nu gasim scris ca Dumnezeu ar fi acoperit pacatele sau greselile cuiva fara ca acestea sa fie recunoascute si asumate înaintea Lui. Prin hotararea/pretextul de a nu starni “tulburare” s-a respins nu numai sansa unei pocain?e reale în sanul fra?ietatii ci si orice sansa de reforma reala. S-a preferat mimarea unei stari de “liniste”/pace sociala, ca efect al ignorantei si nu ca urmare a iesirii în lumina si adevar… Oare de ce? Domnul Isus spune: “Si judecata aceasta sta în faptul ca, odata venita Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele. (Ioan 3:19)

Este mai degraba o liniste de cavou, în mediul careia moare treptat orice duh viu autocritic si de loialitate fata de Dumnezeu, pentru ca domneste compromisul si spiritul fals “fratesc”, mult mai puternic decat dragostea de Dumnezeu, de poruncile si Cuvantul Sau. S-a preferat starea de compromis unei tulburari/cercetari si autoanalize/ care ar fi adus eliberarea bisericilor de jocul compromisului, ar fi taiat posibilitatile de santaj si ar fi permis revenirea la normalitatea crestina autentica si la starea de curatie morala ce trebuie sa caracterizeze biserica lui Cristos.

Totusi ramane o întrebare care ar trebui sa framante pe toti adevaratii crestini din Romania: Cum ramane cu responsabilitatea noastra fata de cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu din societatea romaneasca? Cum ramane cu marturia si cu responsabilitatea de a propovadui adevarul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu “contextual” sau “conjunctural/circumstantial”?… Daca ortodoxia tine oamenii în întuneric spiritual si ignoranta, daca clericii care îsi au propriile lor legi si daca nu s-a dorit deschiderea dosarelor tocmai datorita dorintei de a pastra întunericul, noi cultele evanghelice cum am putut proceda la fel dar sa pretindem, în continuare, ca urmam calea adevarului biblic? Nu era normal ca, aparand onoarea lui Dumnezeu si a Bisericii Sale, sa dam un alt semnal în societatea romaneasca?

Cui îi pasa de oamenii care mor zi de zi fara a cunoaste adevarul despre jertfa Domnului Isus? Cine sa-i înve?e adevarul? Cine sa le propovaduiasca lepadarea de sine pentru Domnul Isus? Niste oameni care nu-si asuma propriile greseli! Nu este vorba de judecarea lor… judecata este a Domnului… este vorba de crestineasca recunoastere a greselilor si a retragerii liderilor si profesorilor compromisi din linia întai… Iar daca nu s-au retras din constiinta, oare nu trebuia ca cineva sa-i determine sa o faca?

Bisericile evanghelice platesc tribut autoizolarii. Autoizolarea [in subcultura] sub mentalitatea “tot ce este în afara conceptiilor/intelegerii noastre si noi nu sustinem, este gresit”. Este o mentalitate superficiala care detemina o autoizolare tot mai adanca… De aici “disparitia” bisericilor evanghelice din viata publica, desi acestea sustin o importanta implicare materiala si in afaceri, în societate. Propria izolare a impulsionat mai mult bisericile sa dezvolte variate proiecte sociale pentru a-si “justifica” existenta… Aceasta este ceea ce numim „Subcultura” sau „supracultura” bisericilor evanghelice care se formeaza datorita autoizolarii si a lipsei de interactiune cu lumea din afara mediului evanghelic ca urmare a autoizolarii. Teoretic acest lucru se recunoaste, dar din punct de vedere practic nimic nu se schimba. Exista un limbaj specific bisericilor evanghelice pe care cu greu îl în?eleg cei nefamiliariza?i cu textul biblic sau serviciile religioase din bisericii. Este suficient sa asisti detasat la un serviciu de biserica Evanghelica mai veche si sa încerci sa te pui în locul unui om care a pasit prima data într-o astfel de biserica pentru a realiza cat de mult ne-am departat de limbajul omului de rand. Pentru el totul este ciudat!

Bisericile evanghelice sunt rupte ca si comunitati (grup de oameni) de mediul oamenilor “nebisericesti” si Doamne ce multi sunt acestia! Suntem constienti de acest lucru? Realizam ca termenii religiosi “normali” folositi in mediul evanghelic au nevoie de “traducere” pentru cei care sunt straini de acest mediu? Categoric nu realizam! Ei bine, majoritatea cartilor si a materialelor evanghelistice pe care le avem sunt in acest limbaj! Vreti sa testati acest lucru? Luati revistele cultelor evanghelice spre exemplu (si orice carte editata de mediul evanghelic) si dati-le unor crestini de rand sa citeasca in ele si veti vedea ce inteleg, dati-le apoi unor intelectuali nepocaiti, straini de mediul evanghelic, si vedeti ce inteleg… Lucrurile stau la fel cu majoritatea cartilor si publicatiilor pe care le primim pentru a le distribui celor nepocaiti. Compromisul amintit anterior si limbajul de lemn sunt ca o umbra a comunismului ramase peste bisericile evanghelice.

Bisericile evanghelice n-au inteles ca in lucrarea cu oamenii necrestini pe langa materialele evanghelistice este nevoie atat de literatura apologetica care sa plece de la preocuparile pagane ale ortodoxiei cat si literarura de cercetare religioasa. Este un alt compromis de a pastra „pacea” cu ortodoxia pe fondul neatingerii acestor subiecte. Prea putine dintre materialele noastre ating starea spirituala a poporului roman, prea putine vorbesc despre starea morala a poporului in frunte cu conducatorii politici si cei religiosi.

Nu s-a inteles ca literatura de cercetare religioasa trebuie sa raspunda întrebarilor pe care le au oamenii cu privire la tot ceea ce este legat de subiectul “religie” si trebuie sa plece de la preocuparile religioase ale romanilor. Marea majoritate a acestor materiale sunt ineficiente pentru ca nici nu raspund unor întrebari specifice culturii noastre si nici nu folosesc un limbaj accesibil oamenilor care nu au calcat niciodata într-o biserica evanghelica. De prea multe ori mergem înainte fara sa ne intereseze ca cei pentru care existam ca biserici, adica oamenii nemantui?i, nu ne în?eleg mesajul, iar noi ramanem imuni la aceasta si nu cerem lui Dumnezeu sa ne sensibilizeze si sa ne ajute sa iesim din formele în care singuri ne-am izolat.

Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei de identitate pentru ca ne-am asociat din interers in aliante care au distrus identitatea specifica fiecarui cult. Alianta Evanghelica din Romania (reactivata in Oct. 1990 de fratele Iosif Ton) nu a fost de nici un ajutor real miscarii evanghelice si nu a slujit scopului cu care s-a creat ci s-a dovedit a fi inca o structura para-bisericeasca in plus… un copac mare in care s-au cuibarit multe pasari “rapitoare” [de fonduri]. Politica ecumenica este buna [doar] pentru aliante, asociatii sau fundatii pentru ca subzista din aceasta politica, dar oare nu distruge identitatea cultica? Bisericile sufera de multe lucruri iar lipsa unei identitati clare este una dintre marile suferinte. Daca Dumnezeu a lasat aceasta diversitate cultica in trupul bisericii: Baptisti, Penticostali, Crestini dupa Evanghelie si altii, atunci inseamna ca asa este mai bine si noi ar trebui sa respectam identitatea fiecareia. Probabil asa ar fi fost daca nu ar fi [fost] o multime de frati, foarte influienti, care stau pe niste scaune finantate tocmai datorita politicii ecumenice, adica de toate cultele evanghelice.

Bisericile evanghelice platesc tribut compromisului cu materialismul si a influientei pe care “oamenii de afaceri” o au asupra comitetelor bisericilor/cultelor in luarea hotararilor. Primeaza interesul material sau individual in detrimentul lucrarii spirituale. Bisericile nu mai ard pentru Împara?ia lui Dumnezeu cat ard pentru a avea implicare sociala [si politica chiar]… Bisericile evanghelice au cazut în capcana materialismului si, chiar daca nu marturisesc deschis, ac?ioneaza ca si cand problema lumii nu este pacatul ci saracia, ca si cand mantuirea oamenilor este posibila prin proiecte sociale, de caritate. Pe fondul acestui materialism agresiv s-au înmul?it afacerile cu scop ‘nobil’ si “sfant”: Fundatii caritabile si asociatii non profit care manipuleaza si distribuie tone de ajutoare materiale pentru „nevoiasi”, dar numai Dumnezeu stie cate magazine second hand de haine au in spate “frati” bine vazuti si foarte influienti in biserici pentru ca ei dau “darnicie” [din bani furati, obtinuti din vinzarea unor ajutoare materiale nedestinate vinzarii].

Aceasta stare de lucruri, atitudinea de compromis este aceea care-i determina pe crestinii evanghelici si în special pastorii sa respinga orice atitudine ferma de proclamare a adevarului despre starea societa?ii sau despre starea crestinismului evanghelic, orice afirmare hotarata a unor adevaruri care “supara”, orice demascare si orice confruntare. Acesti oameni doresc „liniste” si pentru nimic in lume nu ar dori ca predicatorii sa atinga punctele sensibile care ar determina reactii din partea credinciosilor compromisi si a societatii, prin ceea ce-i apartine.

Bisericile evanghelice platesc tribut “increstinarilor” facute din interes, numai de dragul cresterii numerice ca si cand acesta este scopul existentei noastre. Nu vrem sa stim ca Dumnezeu este Cel care da si cantitate daca biserica este preocupata de calitate; Biserica este responsabila de calitate, dar este chemata acum sa lucreze pentru cantitate in detrimentul calitatii. În primii ani dupa Revolu?ie a existat o efervescen?a religioasa extraordinara, determinata de setea de divinitate a poporului roman, care a generat o semnificativa crestere numerica, reala, a bisericilor evanghelice. Atunci a fost vremea proclamarii Împara?iei lui Dumnezeu, a fost vremea secerisului… A fost cea mai buna perioada de a face orice fel de ac?iune religioasa, a fost vremea evanghelizarilor pe stadioane,… a fost vremea în care biserica majoritara [ortodoxa] era lipsita de o reac?ie concertata la scara na?ionala, doar opozi?ia locala… A fost însa o vreme insuficient folosita de bisericile evanghelice, aflate sub mirajul irezistibil al liberta?ii de a construi… de a zidi cladiri si „parohia”. Treptat, treptat, efervescen?a religioasa s-a stins… Implicarea misionara a bisericilor evanghelice, si asa slaba si nesincronizata, s-a diminuat tot mai mult, ramanand loc numai pentru construc?iile supradimensionate ca utilita?i.

Firesc, fara misiune si lucrare de propovaduire în afara zidurilor, fara lucrarea de infiin?are de noi biserici în localita?ile învecinate oraselor unde existau biserici cu poten?ial uman si material, trendul cresterii numerice s-a diminuat. Solu?ia men?inerii cresterii numerice a fost gasita în dezvoltarea proiectelor sociale. Sutele de tone de ajutoare intrate în ?ara au fost gestionate de funda?ii, asocia?ii sau alte organiza?ii caritabile, spre misiune. Ca urmare, noii veni?i in randurile crestinilor evanghelici, socoti?i membri, alipi?i adunarilor ca urmare a ajutorarii materiale, au fost pu?in preocupa?i de cele spirituale si prin urmare nici nu au ars pentru misiune sau evanghelizare, dar au fost aprigi sus?inatori ai proiectelor sociale… Acesta nu este modul biblic de crestere! Ca urmare, nivelul spiritual al bisericilor evanghelice s-a prabusit tocmai datorita cresterii numerice pe fondul ajutorarii materiale.

Bisericile evanghelice platesc tribut neasumarii scopului lor biblic. Scopul existen?ei bisericii locale exista [in statute] dar el nu mai este însusit de multe biserici decat la nivel declarativ. Exista variate cauze pentru care multe biserici locale nu manifesta preocupare reala pentru misiune. Un mare numar de biserici îsi consuma energiile si resursele în diverse dispute interne între grupurile de interese care nu au de a face nici cu sfin?enia si lepadarea de sine si nici cu scopul existen?ei Bisericii lui Cristos. Drept urmare bisericile nu au avut de castigat ci s-au farami?at ca adunari/grupuri si au determinat pe mul?i sa plece din acele adunari fie inapoi in lume fie la secte. Asistam astfel la un alt paradox: a crescut numarul bisericilor, nu mai vorbim de o biserica intr-o localitate mica… ci de trei, nu mai vorbim de 4-5 biserici evanghelice într-un oras ci vorbim de 12 sau 13. Pare un progres, dar statistica nu ne spune adevarul, c? num?rul a crescut prin ruperea bisericilor existente.

De asemenea, a crescut numarul programelor de biserica cu „vedete” si show-uri in fata si spectatori in bancile bisericilor, si ne mai miram ca acum multe biserci sunt goale…? Cine poarta in mod real povara acelor crestini care desi sunt seriosi, totusi din aceste varii motive sunt intristati ca in plina libertate s-a ajuns aici, crestini care probabil nu sunt bagati in seama de catre nimeni si care l-a rindul lor pe acest fond s-au racit in credinta si nadejdea lor ?

Exista situa?ii în care bisericile locale angrenate în proiecte sociale, cu scop “evanghelistic”, folosesc aceste activita?i ca o justificare a existen?ei lor sau a implicarii în societate fara a se dedica adevaratei evanghelizari a comunita?ii prin toate mijloacele, sau a sus?inerii celor care fac misiune cu adevarat. Deseori resursele financiare existente sunt irosite în mod iresponsabil în tot felul de “excursii misionare”, [uneori turism mascat], în locuri în care nu exista nici un lucrator care sa preia ucenicizarea celor care primesc mesajul curat al Evangheliei.

Bisericile evanghelice platesc tribut faptului ca bisericile nu mai au prim-planul in lucrarea lui Dumnezeu ci asociatiile, fundatiile si societatile misionare. Nu bisericile mai trimit lucratori ci asociatiile, fundatiile si societatile misionare. Teoretic toate organizatiile para-bisericesti declara ca sprijina Bisericile dar in realitate isi impun punctul de vedere, spun bisericilor ce sa faca; daca se supun sunt ajutate, daca nu… asta e! Bisericile ajung sa fie anexe ale acestora… Influenta in Biserici a celor ce conduc aceste structuri este de multe ori cel putin egala cu a pastorului si comitetului. Nu mai conteaza chemarea lui Dumnezeu în lansarea în lucrare a slujitorului sau în trimiterea tinerilor la institele teologice. Este mult mai important al cui este tanarul, cine îl sus?ine.

Bisericile evanghelice platesc tribut lipsei discernamantului spiritual. Nu se face distinc?ie între “zel” si “chemare/vocatie”. Exista fra?i zelosi în ceea ce priveste activitatea în biserica dar care nu au chemarea lui Dumnezeu pentru a fi lucratori spirituali, misionari, înva?atori sau pastori chiar. Acesti oameni zelosi vor totdeauna sa faca ceva, sunt activi, sunt gata sa faca tot ceea ce li se cere, dar nu au chemarea lui Dumnezeu. Omul chemat de Dumnezeu primeste de la El o viziune specifica chemarii sale. El stie ce trebuie sa faca si gaseste modalita?ile corecte cum sa faca; El nu asteapta ca cineva sa-i spuna ceva, el ac?ioneaza sub calauzirea Cuvantului si a Duhului Sfant. El stie unde trebuie sa ajunga cu lucrarea în timp si identifica, sub calauzirea Duhului Sfant, pasii care trebuie facu?i pentru atingerea scopului.

Crestinul zelos este totdeauna presat de timp si cantitate în vreme ce omul chemat de Dumnezeu la lucrarea Lui nu este presat nici de timp si nici de cantitate ci este marcat de a-l onora pe Dumnezeu în toate si a face totul calitativ, conform metodelor Lui.

Crestinul zelos este de cele mai multe ori un oportunist fara discernamant spiritual, care nu zideste sistematic pe o temelie ci el urmareste plinatatea momentului, fara a realiza ca multe biruin?e de moment pot strica o perspectiva mult mai importanta în viitor. Cel chemat de Dumnezeu are totdeauna înaintea ochilor lui ?inta pe care i-o da viziunea primita de la Dumnezeu.

Fra?ii zelosi sunt cei care, ajunsi sa conduca biserici sau diverse lucrari, asteapta tot timpul sa primeasca direc?ie “de sus”, de la sefi, dupa matricea comunismului. Aceasta postura taie elanul bisericii locale, o limiteaza la unele activita?i stricte si nu dezvolta personalitatea si caracterul adevaratei bisericii a lui Cristos.

Cu certitudine exista multe alte aspecte care ar trebui amintite aici dar m-am limitat la cele pe care eu le consider mai importante, fara a minimaliza altele.

In loc de concluzie as spune ca oricat de dureroasa ar fi realitatea, oricat de negru ar fi tabloul lumii evanghelice… harul Lui Dumnezeu ne acorda intotdeauna o noua sansa…cata vreme se zice astazi. Primul pas spre insanatosire este emiterea unui diagnostic corect, al doilea este [administrarea] unui tratament adecvat diagnosticului. A nu vrea sa stii diagnosticul si boala nu este niciodata o solutie. Dumnezeu este un Dumnezeu al celei de a doua sanse, dar inceputul este totdeauna acelasi: Spune-le dar: Asa vorbeste Domnul ostirilor:…Intoarceti-v? la Mine, zice Domnul ostirilor si M? voi întoarce si Eu la voi, zice Domnul o?tirilor. (Zaharia 1:3)

Inca nu este prea tarziu, inca mai este har, dar harul curge in vale. Haideti sa ne plecam, sa ne smerim, sa ne recunoastem starea in oglinda Cuvintului Lui si sa cerem sa vina vremurile de adevarata inviorare. Nu este greu sa copiezi lumea si sa-ti insusesti falsele ei valori, este mult mai greu sa mergi pe calea ingusta, dar trebuie si este intelept sa ne pregatim cu teama pentru ceasul cind Il vom vedea pe Domnul fata in fata acolo sus, ACASA. Inca mai este valabila chemarea lui Petru: Poc?iti-v?, deci, si întoarceti-v? la Dumnezeu, ca s? vi se stearg? p?catele, ca s? vin? de la Domnul vremurile de înviorare,… (Faptele Apostolilor 3:19)

Cu multa dragoste in Cristos Domnul,
Cornel Filip

Romania, lacrima-ti ma doare…


ligia-trincaE trist? ?ara mea, Dumnezeule…
îi privesc forma de pe?te (pân? ?i a?ezarea geografic? e cre?tin?), si parc? plânge…
Toate lacrimile ei s-au strâns în Marea Neagr?… acele lacrimi culese pe Dun?re.
Carpa?ii poart? r?nile înc? deschise ale unui trecut plin de r?zboaie… ?i sângele celor c?zu?i de-a lungul secolelor, azi, mai mult ca niciodat? strig?:
“Nu vinde?i ceea ce am ap?rat cu rodul venelor noastre!”
Dar suntem surzi la glasul lor…
… ?i-atât de surzi la Glasul T?u, Tat?!

Cump?r?m ?i vindem…
vindem fiecare suflet ?i bucat? de ??rân? str?inilor ?i înstr?in?rii…
Ignor?m urletul mun?ilor mu?i, ?i le frângem podoaba copacilor…
Nu construim decât cl?diri f?r? rost în locuri unde odat? erau biserici… ?i bisericile care au mai r?mas, poart? ecoul slujbelor între ziduri…

E gol, Doamne…
e gol p?mântul de roade… ?i ne întreb?m pân? când?
E gol cerul de mireasma jertfelor pl?cute… ?i ne întreb?m cum?
E gol sufletul românului de iubire… ?i ne întreb?m de ce nu primim r?spuns?

Oamenii de azi î?i fur? vecinii… noi ne fur?m unii pe al?ii…

Cei care au fost pu?i s? ne conduc? spre Vârful Muntelui, ne afund? în Valea Mor?ii.
Nu am înv??at nimic… sau poate totul, de la romanii secolului I…
Oferim pâine ?i circ poporului ca s?-l putem fura în lini?te.

Doamne, plânge forma Romaniei ?i m? tot întreb când vei hot?râ s?-i mângâi r?nile… s?-i spulberi pe cei care o frâng…

Continua pe crestintotal.ro

Bisericata.com – pasim dincolo de cuvinte…