Incursiune în mintea unui autist


incursiuneAcum cinci ani, Cristina Nedescu a fondat, împreună cu soţul ei la acea vreme, Damian Nedescu, Centrul pentru Copii cu Autism „Horia Moţoi”. Ea însăşi mama unui băieţel diagnosticat cu această deficienţă, Cristina vorbeşte pentru prima dată despre rezultatele uimitoare ale terapiei ABA şi despre înfiinţarea centrului.

O oră petrecută în compania Cristinei Nedescu e un periplu către o lume ciudată şi prea puţin accesibilă. Însă pe măsură ce o revelează, rămâi cu certitudinea că ai primit o lecţie de viaţă. Cristina are 40 de ani, iar încercările prin care a trecut nu au lăsat nicio urmă pe faţa ei. O cercetez admirativ în timp ce se aşază mai bine pe scaunul de lângă mine şi priveşte pe geam cu o mină rezervată şi vag stingherită. „Dumneavoastră aţi fondat centrul acesta, carevasăzică sunteţi vedeta…” Cristina râde scurt, semn că începe să se destindă.

„Nu cred că aşa mă văd fetele”, vine şi replica imediat. „Mai degrabă…”, adaugă şi priveşte către celelalte două femei din încăpere, Valeria Grigore, directoarea centrului „Horia Moţoi”, şi Monica Mănăstireanu, psihoterapeut coordonator. „Mentorul nostru, clar”, îi sare în ajutor Monica. Un astfel de epitet ar flata pe oricine, dar Cristina continuă pe un ton moderat. „Am avut ghinionul, probabil, sau norocul – a devenit până la urmă – să fiu cea care a pornit asta.”

Trei ani pierduţi

În urmă cu şapte ani, Radu, mezinul familiei, a fost diagnosticat cu autism. „Într-o oarecare măsură”, subliniază Cristina. „Pentru că, de obicei, la noi se plimbă copilul prin spitale ani întregi până sunt capabili doctorii să dea un diagnostic.” Vocea ei se modulează în funcţie de importanţa pe care o acordă informaţiilor. Uneori aproape şopteşte. Mai ales când vorbeşte despre sine. Însă când povesteşte despre sistemul medical, vocea îi vibrează brusc, înaltă, pe un ton ferm.

Ca mulţi alţi părinţi, Cristina a făcut, timp de trei ani, ceea ce se numeşte „shopping medical”, adică a mers de la un specialist la altul, în căutarea unui diagnostic bun, a unor sfaturi potrivite. „În primul rând, nu mi-au dat o şansă. Am auzit ceva de genul: obişnuiţi-vă cu ideea, poate să-l internaţi sau eu ştiu ce să faceţi cu el… n-o să vorbească şi n-o să facă nimic niciodată, acceptaţi-l aşa cum este. Am pierdut trei ani în care copilul meu ar fi putut face terapie. Şi a trebuit să trag foarte tare cu el când am descoperit că există terapie în alte ţări, una care se făcea încă din anii ’70!”

Continua pe adevarul.ro

Istoria lacrimilor – intro


berlin

In 1989 eram un copil in varsta de doar 10ani. Istoria avea sa-si deschida noile epici inaintea unui copil care se indrepta spre o anumita libertate. Comunismul si influenta acestei forte socialiste nu reusise sa imi viruseze mentalitatea sub care crescusem. La acea varsta (10 ani) nu m-am gandit ca voi deveni un teolog interesat in filosofie si pastorala. Eram doar un copil ce crescuse sub un sistem dur si patat de o violenta cruda. Nu ma gadeam (nici o data) ca voi ajunge sa privesc asupra unui eveniment atat de important. Desigur, copil fiind, am marturist (si eu) o parte din ratiile imperiului socialist, despre care voi impartasi mai multe detalii in partea a doua a din seria de articolelor ce vor urma. In aceste articole voi deschide usile unei emigrari masive, care ne vor ajuta sa intelegem ca mecanismele umane sunt capabile de a distruge identitatea unei natiuni si speranta oamenilor creati de Dumnezeu.

In 9 Noiembrie 1989, Germania avea sa distruga zidurile Berlinului, care separau Estul Germaniei de Vestul acestei tari cuprinse de o istorie sangeroasa si nelipsita de lacrimile usturatoare ale trecutului. Momentul critic, in care zidurile Berlinului au inceput sa fie doborate, incepuseram sa pierd prientenii cu care copilaream timp de cinci ani. (Pentru cititor este esential sa cunoasca faptul ca sub acest sistem socialist, fusesem aruncat intr-o Casa de Copii de la o varsta foarte frageda) Am petrecut o parte considerabila intr-un sat din judetul Brasov, care purta acelasi nume cu prestigioasa marca `Dacia`. In acest sat am trait alaturi de `sasi`, caci aceasta era denumirea acestora. In momentul in care zidurile Berlinului au inceput sa cedeze, prietenia copilareasca avea sa fie inmormantata intr-un trecut istoric deprimant. Prientenii mei, cu care studiam la scoala si cu care ne jucam (si ne bateam), avea sa se stinga. `Sasii`, in sfarsit, au realizat ca se pot intoarce in Germania. Zidurile Berlinului au cazut! Dintr-o data au inceput lacrimile noastre, iar dincolo de zidurile ipocriziei sociale, strigatele libertatii se audeau. Gata, totul se opresete aici! Unii plang amar, iar altii, cu mii de lacrimi, paseau – inbulzindu-se – spre vestul tarii promise. Atat de inuman devenise omul captiv incat caracterul acestuia, pentru cateva zile, numai conta atat de mult. Inaintea eliberarii sale, de sub o tiranie emotionala si fizica, statea o alta tara. Desi ziua mult asteptata devenise un vis real si implinit, dincolo de zidurile Berlinului un alt masacru universal avea sa aiba loc.

Va continua …
Scris de Cosmin Pascu

Bisericata.com – pasim dincolo de cuvinte…

Ateismul, un suicid intelectual?


atheismAteismul continua sa prospere. Totusi este ateismul un suicid intelectual care afecteaza atat mintea omului cat si trairea acestuia intr-un context spiritual confuz? Pentru crestinii evanghelici, ateismul continua sa fie o provocare intensiva. Bisericata.com va continua sa interactioneze asupra acestui subiect in articolele prezentate pe site. In ceea ce urmeaza as dori sa demonstrez ca ateismul este o religie umana care il robeste pe om de speranta si eternitate. Tot in acest articol doresc sa dezbat dilema intelectualismul epuizat prin negarea existentei lui Dumnezeu. Aceasta este doar o analiza asupra eticii ateiste si nu un studiu aprofundat.

Ateismul – o religie umana?

Tot ceea ce tine de cuvantul ‘credinta’, poate (sau chiar este) sa fie asociat cu cuvantul religie, si asta datorita faptului ca omul crede intr-un anume concept spiritual, fie un aspect Divin (Dumnezeu) fie un aspect uman (precum ateismul, budismul, umanismul). Cuvantul `religios` se intrebuinteaza atunci cand ne referim la artera spirituala a omului, chiar daca acesta pretinde in a nu crede in Dumnezeu. Omul, oricare ar fi acesta, are un suflet, iar sufletul acestuia tanjeste dupa o spiritualitate divina. Ateismul, in cadrul acestei discutii, este o religie umana care neaga existenta unei Divinitati, si care, ca urmare, promoveaza umanitatea ca a fiind in sine dumnezeu. Deci, daca nu exista un Dumnezeu Creator si real, atunci omul este dumnezeu. Prin aceasta dorinta (si aspiratie), care respinge ideea existentei unui Dumnezeu Creator, omul si-a creat, pentru sine, o religie, o spiritualitate umana pe care o promoveaza cu mandrie si prudenta. Ateismul, ca urmare, este o religie a comceptului uman ateist.

Ateismul si eliminare sperantei

Desi subtitlul este sumbru si drastic, realitatea miscarii ateiste, care este in crestere in vest si est, deseori este asociata cu camera de morga. In aceata zona observam existenta unor fiinte prezente dar care nu pot interactiona deorece acestea sunt lipsite de viata (sau existenta vie). Ateismul este o pestera a intunerecului, unde oricat de intensa ar fi cautarea unei sperante vensice, aceasta nu va putea fi gasita. Pentru multi (in vest si est) ateismul este unul din factori principal pentru care suicidul este in crestere. Omul, coplesit de incercarile si de provocarile capitalismului uman, observand ca nu exista speranta este impins sa aleaga o cale de compromitere. Aceasta decizie, deseori, scoate la suprafata negarea unui Dumnezeu Creator. Daca Dumnezeu este inexistent, atunci omul chiar este un produs al evolutiei. Daca omul este un rezultat al procesului evolutionar, atunci suferinta, si nevoie de Dumnezeu, nu ocupa un rol deosebit (sau chiar nici un rol) in mintea celui care considera suicidul ca si o solutie a disperarii sale. In etica ateista, omul disperat continua sa dispere deorece aceasta este menirea sa. Cel puternic supravietuieste, iar cel slab este considerat ca a fiind un produs incorect si ne-adaptabil procesului selectionist natural (natural selection). Atesimul, prin prisma eticii dobandite, robeste omameni de speranta eternitatii, oferindu-le urmasilor, in schimb, o iulzie intelectuala care sustine inexistenta unei eternitati, si care ofera omului fapte crude si ne-realiste.

In Vechiul Testament, autorii intelepciunii testamentale ne informa ca Dumnezeu a asezat (sau chiar implantat) in inima (reprezinta materie vie) omului eternitatea, astfel incat omul tanjeste dupa ea. Intelectual vorbind, ateismul ne robeste nu doar de speranta dar si de existenta eterna pe care a primit-o omul in Persoana Domnului Isus Cristos.

Ateismul – intelectualismul epuizat?

Desi intelectul uman nu incetineste din a adresa intrebari importante, dincolo de aceste intrebari exista un paradox uimitor. Raspunsurile omului, atunci cand ne referim la atesim, ne prezinta o agresivitate si un concept etic ne-echilibrat. Atat Richard Dawkins cat si Cristopher Hitchens inteleg in mod gresit conceptele si actiunile devastatoare ale omului glorificat. Este absurd sa sustinem (precum sustin unii) ca conceptia cognitiva (gandirea umana) este generata de anumite celule care la randul lor sunt controlate de un cod genetic uman. Omul, oricare ar fi acesta, nu este manipulat sau controlat de anumite coduri genetice sau de o selectie naturala in care doar cel puternic are autoritatea de a traii.

Ateismul este o miscare de reziztenta, revoltandu-se (atat de uimitor) impotriva conceptelor eterne. Negarea eternitatii devine insasi o munitie epuizanta. Oricat de intense ar fi initiativele acestei miscari impotriva existentei Divine, acestia nu pot elimina conceptul eternitatii existent in inima omului creat de Dumnezeu. Desigur, ateismul este o religie lipsita de speranta si din aceata pozitie, adeptii acestei miscari continua sa ne convinga ca eternitatea nu are un rol important in etica acestora. Totusi, cum vor elimina ei ideea eternitatii si tanjirea acesteia din mintea si inima acestora? A elimina ceea ce nu controlam devine in sine un joc epuizant si greu de castigat.

Ateismul – negarea Divinitatii

Ateismul devine un suicid intelectual atunci cand membri acestui club prestigios, inarmati cu ideii umane, doresc sa-L demisioneze pe Dumnezeu din pozitia Sa de Creator si Dumnezeu al tuturor lucrurilor. Negarea existentei Sale scoate la suprafata existenta Dumnezeului creator. Faptul ca exista dorinta de a distruge identitatea unui Dumnezeu atot-puternic, ne arata ca in mintea celor care apreciaza ateismul exista conceptia si prezenta unui Dumnezeu Divin. A distruge aceasta artera spirituala divina este ca si cum am alege sa ne sinucidem intelectual. Ideea eternitatii (alaturi de Creator) este imposibila de negat, deoarece ea isi gaseste identitate in Cel care a creat-o, adica Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu si nu Dumnezeu este creat de om. In aceasta conditie si realitate, omul are libertatea de al alege pe Dumnezeu sau de al respinge pe El. In orice circumstanta s-ar afla omul, acesta nu poate nega existenta Sa deoarece Dumneze exista si existenta Sa nu este determinata de om. Omul poate respinge aceasta existenta, dar fara a isi atribui dreptul de ignorant. Cand negam prezenta lui Dumnezeu negam existenta noastra.

Scris de Cosmin Pascu
http://www.bisericata.com

Bisericata.com – pasim dincolo de cuvinte…

Asa ne-am nascut – unii hetero altii gay?


asa ne-am nascut

Dragi crestini, a avut Isus ochii albastri sau negri? Daca i-a avut albastri inseamna oare asta ca oamenii care au ochi negri nu pot sa fie crestini pentru ca nu seamana cu Isus? O sa imi spuneti ca nu. Pentru ca culoarea ochilor este ceva cu ce te nasti, cu ce te-a facut Dumnezeu si nu se poate schimba. Ei bine se poate. Sunt lentile care pot sa iti faca ochii cum vrei tu. Totusi daca iti pui lentile albastre ochii tai oricum vor fi negri si tu si Dumnezeu o sa stiti asta. La fel e si cu homosexualitatea. Asa ne-am nascut. Unii hetero altii gay. Si toate terapiile prin care trec muti dintre fratii mei sunt doar niste lentile care sa ascunda adevarata lor culoare nu sa le-o schimbe. Sper sa puteti intelege asta vreodata, cu toate ca ma indoiesc ca sunteti in stare.

Crestinismul pe care il propavaduiti voi aici e unul plin de ura, nu de dragoste si acceptare ca cel propavaduit de Isus. Voi va puneti problema daca eu, gay fiind pot sa ma numesc urmas a lui Hristos. Dar v-ati intrebat voi daca El va poate numi urmasi a Lui? Sursa, adevar.wordpress.com

Cosmin raspunde …

Problema de `urmas al lui Cristos` nu se poate pune in discutie, deoarece Cristos este consecvent cu toate invataturile (si etica) Cuvantului lui Dumnezeu. In aceea ce priveste nasterea noastra, observ ca tu susti ca ai fost nascut gay. Astfel de decizii sunt deseori lipsite de aspectele emotionale, psihice si educationale. Nu voi sugera faptul ca o persoana gay nu este o fiinta intelectuala, caci asta ar insemna ca sunt un fanatic. Insa ceea ce doresc sa afirm, atunci cand ma refer la educatie, este faptul ca educatia etica in domeniul sexualitatii este sociala si nu neaparat biblica. Daca Dumnezeu a creat omul, oricare ar fi acesta, atunci fiecare nou nascut trebuie sa reprezinte caracterul Creatorului. In mare parte, crezi ca este corect sa afirmam ca Dumnezeu este Gay? Cum poate un Creator sa fie contrar si atat de ne-consecvent in etica si modul Sau de operare? Daca Dumnezeu spune ca homosexualitatea este un lucru rau inaintea Acestuia, nu crezi ca exista o discrepanta in faptul ca El creaza oameni cu inclinatii sexuale opuse eticii Sale?

In ceea ce priveste ura si incapacitatea de a intelege aceasta situatie controversata, sunt de acord ca unii crestini sunt prea duri in aceast aspect. Dragostea este oferita de Dumnezeu, insa asta nu inseamna ca ne folosim de aceasta dragoste Divina. Dumnezeu iubeste, insa El iubeste pe cei care urmeaza standradele Sale. Cred ca neputinta noastra, a crestinilor, este ca noi preluam pozita de judecator, uitand ca aceasta pozitie ii apartine lui Dumnezeu. Dumnezeu iubeste pe toti ce care asculta si implineste Cuvantul Sau. Dumnezeu ii cheama urmasi ai Sai (toti cei care implinesc si cred in Cuvantul Sau si in lucrarea Domnului Isus Cristos) sa-L umreze pe Cristos. Relatia noastra inaintea lui Dumnezeu nu se bazeaza pe ceea ce face omul, ci pe ceea ce Cristos a facut pentru om. Ca si crestin, am responsabilitatea de a iubii, insa iubesc in contextul unei relatii Divine, si nu in sensul unei relatii pamantesti (cu interese personale). As vrea sa intelegi ca eu nu sunt impotriva ta, si asta pentru ca nu eu sunt Cel care te va judeca. Totusi, tu trebuie sa realizezi adevarata problema si anume: daca `Dumnezeu este impotriva homosexualitatii`, de ce doresti sa justifici ca El nu este impotriva acestei dileme? Pe ce baza concreta susti ca Dumnezeu te-a creat asa cum esti? Daca afirmi ca Dumnezeu te-a creat asa cum esti, asta presupune ca Dumnezeu este un homosexual. Cum raspunzi la o astfel de conlcuzie?

Biblic vorbind, Dumnezeu nu este homosexual si nici nu este de acrod cu aceasta activitate. El a creat o ordine in cadrul uman, oferind barbatului o femeie si nu un barbat. Faptul ca omul, din anumite conditii contextuale, a ales sa isi indreptateasca acest rol de gay sau homosexual, nu inseamna ca Dumnezeu este de acord cu acesta. De fapt, cel care comite astfel de activitati este in conflict cu Dumnezeu, care este impotriva homosexualitatii. Aici nu vorbim despre ura sau limitarea dragostei, ci dimpotriva, discutam despre anumite standarde stabilite, pentru om, de Dumnezeul Creator.

Cu stima si respect,
Cosmin Pascu

Bisericata.com – pasim dincolo de cuvinte…

Tineretul Romaniei, o generatie marginalizata


Nu mi-am inchipuit nici o data ca vom ajunge sa marturisim evenimente extrem de scoante si de neimaginat in comunitatea crestina. Tanara generatie este bulversata si disperata de singuratatea contextului post modern. Dinspre politica se tot aud vocile unor personaje care ne readuc aminte ca Romania secolului XXI inca este era mentalitatii comuniste. Putin sunt cei care nu au fost (inca) spalati pe creier de bastanii facultatii de spionaj politic. In fata lupilor flamanzi, oile respectate nu vor face fata. Totusi, dincolo de granitele claselor politice se afla o gradina pastoreasca (sau mai bine spus, biserica locala) care, prin actiunile locuitorilor ei, demonstreaza ca este rupta de tanara generatie. Rezultatul unei astfel de desprinderi ne arata ca in preajma bisericii locale si a conducatorilor ei au loc dezastre naturale.

1. Pastorii Romaniei, predicatori si nu pastori.

Sinuciderea lui Lucian Bartos ne readuce in discutie lipsa de consiliere pastorala in randul tinerii generatii. In circumstante dificile, ca si ceea mentionata mai sus, pastorul (sau pastorul de tineret) este chemat sa se ingrijeasca de nevoile emotionale si spirituale ale persoanelor care se confrunta cu diferite aspecte dificile. Deranjant este faptul ca lucrarea pastorala a fost inlocuita cu predicare, astfel incat ingrijirea si ucenicizarea (dezvoltarea spirituala a crestinului) membrilor a fost subminata si ignorata de multe biserici si pastori. Este extrem de jenant sa observam ca o persoana care se confrunta cu o situatie atat de depresanta (si fara parinti alaturi) a fost lasata sa se lupte cu experientele proprii si provocarile unui viitor sumbru si inconjurat de atata suferinta. Nu voi incerca sa invinovatesc pe cineva pentru sinuciderea lui Lucian Bartos, insa as vrea sa trag un semn de alarma, sperand sa intelegem, ca biserica crestina este vinovata de faptul ca nu s-a ingrijit de un frate care a fost atat de doborat de moartea mamei sale, astfel incat saptamana trecuta a ales sa se sinucida. Astfel de incidente tragice ne readuc aminte ca Romania nu are nevoie de doar pastori care alearga dintr-o parte in alta predicand, insa nefiind in stare sa se ingrijeasca de membrii bisericii locale. Biserica lui Cristos are nevoie de pastori care sa se ingrijesca de nevoile fizice, emotionale si spirituale ale fiecarui individ.

Continue reading