O perspective crestina asupra crizei economice


criza economicaTitlurile ziarelor ne spun povestea in timp ce in zilele recente am vazut economia Americana si sistemul ei financiar lovita de esecuri seismice si disparitia virtuala a bancilor de investitii majore. Dezbaterile aprinse care au loc in Washington zilele astea sunt cu privire la ce forma si cat de mult sa intervina guvernul in asa fel incat sa restaureze stabilitatea pe pietele financiare.

Comparatiile cu Marea Depresie sunt inevitabile, dar criza de astazi seamana prea putin cu colapsul economic total de la sfarsitul anilor 1920. Capitalismul nu se afla in criza si fundamentele economiei americane raman puternice. Cand presedintele Franklin D. Roosevelt a preluat presidentia in 1933, natiunea avea de aface cu o reala criza si colaps economic. In cea mai mare parte bancile erau inchise si natiunea nu mai avea afaceri.

Nimic de genul acesta nu se intampla acum, dar sistemul financiar in mod clar are nevoie de reforma si realism. Fundamentele economiei raman intacte. Acestea includ inovatia Americana, o forta de munca dedicata, cerere de consum puternica, vaste resurse naturale, si un capital intelectual nelimitat.

Mai mult ca orice altceva, aceasta criza are de aface cu ceea ce se intampla atunci cand pietele ajung sa de-a ochii cu o valutatie excesiva. Spusa pe sleau, o valutatie bombastica a dus la aventuri cu riscuri mari financiare si mai rau. Colapsul sub primar al pietei ipotecare a reiesit ca o valutatie mai realista a imobiliarelor, fortata fiind de corectiile de piata. Vastul sistem financiar global, a aceptat valutatiile bombastice ca fiind reale si au facut tranzactii cu ipotecile riscante de parca jocul asta se putea juca la nesfarsit. Acesta a fost nebunie curata.

Au mai existat si alte cauze ale problemelor curente pe piete si alte forte care lucrau in economie in ansamblul ei. Caderea dolarului si cresterea pretului la petrol au jucat un rol si au cauzat si mai multe schimbari fundamentale care aveau de a face cu economia globalizata si continua trecere spre o economie bazata pe cunostinta in era tehnologica.

Continua pe blogul lui Al Mohler

Singuratatea, cauza a bolilor mentale, poate fi transmisa de la o persoana la alta


singuratateaSentimentul de singu-ratate poate fi transmis de la o persoana la alta, potrivit expertilor in psihologie. Cercetatorii au mai dezvaluit ca societatea moderna poate determina izolarea oamenilor singuri, adolescen-tii fiind cei mai afectati.

Singuratatea este contagioasa, “transmitându-se” de la o persoana la alta, la fel de usor ca si gripa, potrivit unui studiu realizat de cercetatori americani de la universitatile Chicago, California-San Diego si Harvard. La randul lor, expertii in psihologie din Romania subliniaza faptul ca singuratatea este cea mai veche afectiune mentala identificata, iar in multe cazuri, societatea moderna agraveaza situatia celor care sufera de aceasta “boala”. “Singuratatea a fost prezenta dintotdeauna in societate. Traiesti alaturi de ceilalti oameni, esti obisnuit sa interactionezi cu ei. Dintr-o data nu ii mai gasesti pe ceilalti, iar acest lucru determina o stare de tristete, de incertitudine. Melancolia este cea mai grava forma a singuratatii si cea mai veche forma de dementa. Singuratatea ne determina sa ne izolam si astfel nu mai cunoastem lumea reala. Este foarte important sa ramanem ancorati in realitate. Societatea moderna este astfel creata incat sa determine o izolare a oamenilor”, ne-a declarat psihologul Hanibal Dumitrascu. Acesta a mai precizat ca viata din marile orase poate determina o izolare a oamenilor. “Singuratatea poate avea urmari grave, conducand la schizofrenie. In comunitatile aborigene nu exista cazuri de schizofrenie, deoarece un individ nu este lasat niciodata singur. In marile orase ale lumii, societatea determina o izolare a oamenilor. Din acest punct de vedere, Bucurestiul are o structura asemanatoare Parisului, putand fi identificate numeroase persoane care sufera de singuratate. Slujba joaca si ea un rol foarte important. Daca nu ne gasim serviciul potrivit poate fi tot o forma de singuratate. Ne exprimam la nivel de grupuri. In cazul in care nu suntem capabili sa indeplinim sarcinile ce ne revin la locul de munca, acest lucru poate conduce la destramarea grupului”, ne-a mai explicat Dumitrascu. Psihologul sustine ca cele mai multe persoane care sufera de pe urma singuratatii sunt adolescenti. “Singuratatea poate sa apara la orice varsta, batranii care isi pierd partenerul de viata sau la copiii carora parintii nu le acorda atentia cuvenita. Un copil care nu este sprijinit va trai cu aceasta stare de singuratate toata viata, pentru ca asa a crescut. Cei mai des afectati sunt insa adolescentii. Acestia se considera singuri si neintelesi. Retardul este o forma a singuratatii”, ne-a mai declarat Hanibal Dumitrascu.

Continua pe gardianul.ro

Incursiune în mintea unui autist


incursiuneAcum cinci ani, Cristina Nedescu a fondat, împreună cu soţul ei la acea vreme, Damian Nedescu, Centrul pentru Copii cu Autism „Horia Moţoi”. Ea însăşi mama unui băieţel diagnosticat cu această deficienţă, Cristina vorbeşte pentru prima dată despre rezultatele uimitoare ale terapiei ABA şi despre înfiinţarea centrului.

O oră petrecută în compania Cristinei Nedescu e un periplu către o lume ciudată şi prea puţin accesibilă. Însă pe măsură ce o revelează, rămâi cu certitudinea că ai primit o lecţie de viaţă. Cristina are 40 de ani, iar încercările prin care a trecut nu au lăsat nicio urmă pe faţa ei. O cercetez admirativ în timp ce se aşază mai bine pe scaunul de lângă mine şi priveşte pe geam cu o mină rezervată şi vag stingherită. „Dumneavoastră aţi fondat centrul acesta, carevasăzică sunteţi vedeta…” Cristina râde scurt, semn că începe să se destindă.

„Nu cred că aşa mă văd fetele”, vine şi replica imediat. „Mai degrabă…”, adaugă şi priveşte către celelalte două femei din încăpere, Valeria Grigore, directoarea centrului „Horia Moţoi”, şi Monica Mănăstireanu, psihoterapeut coordonator. „Mentorul nostru, clar”, îi sare în ajutor Monica. Un astfel de epitet ar flata pe oricine, dar Cristina continuă pe un ton moderat. „Am avut ghinionul, probabil, sau norocul – a devenit până la urmă – să fiu cea care a pornit asta.”

Trei ani pierduţi

În urmă cu şapte ani, Radu, mezinul familiei, a fost diagnosticat cu autism. „Într-o oarecare măsură”, subliniază Cristina. „Pentru că, de obicei, la noi se plimbă copilul prin spitale ani întregi până sunt capabili doctorii să dea un diagnostic.” Vocea ei se modulează în funcţie de importanţa pe care o acordă informaţiilor. Uneori aproape şopteşte. Mai ales când vorbeşte despre sine. Însă când povesteşte despre sistemul medical, vocea îi vibrează brusc, înaltă, pe un ton ferm.

Ca mulţi alţi părinţi, Cristina a făcut, timp de trei ani, ceea ce se numeşte „shopping medical”, adică a mers de la un specialist la altul, în căutarea unui diagnostic bun, a unor sfaturi potrivite. „În primul rând, nu mi-au dat o şansă. Am auzit ceva de genul: obişnuiţi-vă cu ideea, poate să-l internaţi sau eu ştiu ce să faceţi cu el… n-o să vorbească şi n-o să facă nimic niciodată, acceptaţi-l aşa cum este. Am pierdut trei ani în care copilul meu ar fi putut face terapie. Şi a trebuit să trag foarte tare cu el când am descoperit că există terapie în alte ţări, una care se făcea încă din anii ’70!”

Continua pe adevarul.ro

Singuratatea, cauza a bolilor mentale, poate fi transmisa de la o persoana la alta


singuratateaSentimentul de singu-ratate poate fi transmis de la o persoana la alta, potrivit expertilor in psihologie. Cercetatorii au mai dezvaluit ca societatea moderna poate determina izolarea oamenilor singuri, adolescen-tii fiind cei mai afectati.

Singuratatea este contagioasa, “transmitându-se” de la o persoana la alta, la fel de usor ca si gripa, potrivit unui studiu realizat de cercetatori americani de la universitatile Chicago, California-San Diego si Harvard. La randul lor, expertii in psihologie din Romania subliniaza faptul ca singuratatea este cea mai veche afectiune mentala identificata, iar in multe cazuri, societatea moderna agraveaza situatia celor care sufera de aceasta “boala”. “Singuratatea a fost prezenta dintotdeauna in societate. Traiesti alaturi de ceilalti oameni, esti obisnuit sa interactionezi cu ei. Dintr-o data nu ii mai gasesti pe ceilalti, iar acest lucru determina o stare de tristete, de incertitudine. Melancolia este cea mai grava forma a singuratatii si cea mai veche forma de dementa. Singuratatea ne determina sa ne izolam si astfel nu mai cunoastem lumea reala. Este foarte important sa ramanem ancorati in realitate. Societatea moderna este astfel creata incat sa determine o izolare a oamenilor”, ne-a declarat psihologul Hanibal Dumitrascu. Acesta a mai precizat ca viata din marile orase poate determina o izolare a oamenilor. “Singuratatea poate avea urmari grave, conducand la schizofrenie. In comunitatile aborigene nu exista cazuri de schizofrenie, deoarece un individ nu este lasat niciodata singur. In marile orase ale lumii, societatea determina o izolare a oamenilor. Din acest punct de vedere, Bucurestiul are o structura asemanatoare Parisului, putand fi identificate numeroase persoane care sufera de singuratate. Slujba joaca si ea un rol foarte important. Daca nu ne gasim serviciul potrivit poate fi tot o forma de singuratate. Ne exprimam la nivel de grupuri. In cazul in care nu suntem capabili sa indeplinim sarcinile ce ne revin la locul de munca, acest lucru poate conduce la destramarea grupului”, ne-a mai explicat Dumitrascu. Psihologul sustine ca cele mai multe persoane care sufera de pe urma singuratatii sunt adolescenti. “Singuratatea poate sa apara la orice varsta, batranii care isi pierd partenerul de viata sau la copiii carora parintii nu le acorda atentia cuvenita. Un copil care nu este sprijinit va trai cu aceasta stare de singuratate toata viata, pentru ca asa a crescut. Cei mai des afectati sunt insa adolescentii. Acestia se considera singuri si neintelesi. Retardul este o forma a singuratatii”, ne-a mai declarat Hanibal Dumitrascu.

Continua pe gardianul.ro

Incursiune în mintea unui autist


incursiuneAcum cinci ani, Cristina Nedescu a fondat, împreun? cu so?ul ei la acea vreme, Damian Nedescu, Centrul pentru Copii cu Autism „Horia Mo?oi”. Ea îns??i mama unui b?ie?el diagnosticat cu aceast? deficien??, Cristina vorbe?te pentru prima dat? despre rezultatele uimitoare ale terapiei ABA ?i despre înfiin?area centrului.

O or? petrecut? în compania Cristinei Nedescu e un periplu c?tre o lume ciudat? ?i prea pu?in accesibil?. Îns? pe m?sur? ce o reveleaz?, r?mâi cu certitudinea c? ai primit o lec?ie de via??. Cristina are 40 de ani, iar încerc?rile prin care a trecut nu au l?sat nicio urm? pe fa?a ei. O cercetez admirativ în timp ce se a?az? mai bine pe scaunul de lâng? mine ?i prive?te pe geam cu o min? rezervat? ?i vag stingherit?. „Dumneavoastr? a?i fondat centrul acesta, carevas?zic? sunte?i vedeta…” Cristina râde scurt, semn c? începe s? se destind?.

„Nu cred c? a?a m? v?d fetele”, vine ?i replica imediat. „Mai degrab?…”, adaug? ?i prive?te c?tre celelalte dou? femei din înc?pere, Valeria Grigore, directoarea centrului „Horia Mo?oi”, ?i Monica M?n?stireanu, psihoterapeut coordonator. „Mentorul nostru, clar”, îi sare în ajutor Monica. Un astfel de epitet ar flata pe oricine, dar Cristina continu? pe un ton moderat. „Am avut ghinionul, probabil, sau norocul – a devenit pân? la urm? – s? fiu cea care a pornit asta.”

Trei ani pierdu?i

În urm? cu ?apte ani, Radu, mezinul familiei, a fost diagnosticat cu autism. „Într-o oarecare m?sur?”, subliniaz? Cristina. „Pentru c?, de obicei, la noi se plimb? copilul prin spitale ani întregi pân? sunt capabili doctorii s? dea un diagnostic.” Vocea ei se moduleaz? în func?ie de importan?a pe care o acord? informa?iilor. Uneori aproape ?opte?te. Mai ales când vorbe?te despre sine. Îns? când poveste?te despre sistemul medical, vocea îi vibreaz? brusc, înalt?, pe un ton ferm.

Ca mul?i al?i p?rin?i, Cristina a f?cut, timp de trei ani, ceea ce se nume?te „shopping medical”, adic? a mers de la un specialist la altul, în c?utarea unui diagnostic bun, a unor sfaturi potrivite. „În primul rând, nu mi-au dat o ?ans?. Am auzit ceva de genul: obi?nui?i-v? cu ideea, poate s?-l interna?i sau eu ?tiu ce s? face?i cu el… n-o s? vorbeasc? ?i n-o s? fac? nimic niciodat?, accepta?i-l a?a cum este. Am pierdut trei ani în care copilul meu ar fi putut face terapie. ?i a trebuit s? trag foarte tare cu el când am descoperit c? exist? terapie în alte ??ri, una care se f?cea înc? din anii ’70!”

Continua pe adevarul.ro