Credinta care nu ucide


Trecutul si prezentul, atunci cand privim in jurul nostru, ne sjuta sa reflectam asupra anilor si asupra saptamanilor traiti. In trecut am marturist cum credinta unor oameni i-au condus pe acestia sa comita cele mai dezastroase incidente din istoria Crestinismului Universal. Nu trebuie sa mergem prea departe pentru a ne a readuce aminte ca cruciadele sunt (si au fost) asociate cu ideologiile unor crestini extremisti – care aveau o teologie exageranta si fundamentalista. Prezentul ne arata acelasi lucru, si de aceasta data, tot prin acelasi mod suspicios si alarmant. Credinta unor oameni, precum musulmanii, ateistii, etc., dovedeste inca odata faptul ca credinta poate produce cele mai semnificative dezastre din universul nostru. Desigur, in cele ce urmeaza, trebuie sa privim asupra unei etici corecte si biblice in ceea ce priveste credinta adevarata.

Credinta nu este intr-o natiune

Evenimentele saptamanilor precedente, ce au avut loc in orientul mijlociu (mai cu precadere in Gaza) ar trebui sa fie un semn de alarma pentru fiecare persoana care crede in Cristos Isus. Atat in cazul Guvernului Israelian cat si cel al adunarii Hamas este inadmisibil ca astfel de evenimente sa aiba loc sub tutela unei sustineri religioase. Credinta intr-o natiune este o credinta manipulanta si devastatoare pentru orice om. O astfel de credinta va pune in pericol pe cei care nu se subordoneaza eticii sale. De multe ori, Israelul (ca o natiune aleasa) a fost tratat ca un popor aparte si asta datorita radaciniilor sale, insa este incorect ca in secolul XXI sa continuam cu o astfel de mentalitate distrotionata si defecta. In Cristos numai exista o natiune aleasa, ci o Biserica aleasa – al carei credinte nu isi are radacinile intr-o natiune, ci intr-o Persoana care si-a format un popor ales si sfant. Desigur, aici ne referim la cei care cred in Cristos Isus si care traiesc dupa Cuvantul lui Dumnezeu.

Continue reading

Musulmanii de lângă noi


Din ce în ce mai mult auzim din presă că pretutindeni în lume au loc atentate cu maşini capcană, crime, bombe, scandaluri pe tema “a purta sau nu vălul Islamic în societate”, petiţii şi propuneri de legi care cer ca sharia (legea islamică) să fie etalonul după care să fie judecate în instanţele de pretutindeni cazurile care implică un musulman, etc. Din nefericire, majoritatea acestora, deşi sunt puse pe seama ultrareligioşilor islamici, nu determină atitudine fermă din partea societăţii sau măcar a… bisericii.

In iunie 2007, la Londra, o aşa zisă “crimă pentru onoare” acoperea prima pagină a ziarelor. O fată de 20 de ani este găsită într-o valiză în apropiere de Birmingham. Suspecţi: tatăl şi unchiul ei. Motiv: Dezonoarea adusă familiei de comportamentul sexual ruşinos a fetei. Aceasta se pare că nu făcea decât să se întâlnească cu un bărbat din familie, rudă mai îndepărtată şi a avut “neruşinarea” să se ţina de mână cu acesta. Englezii, sub stare de şoc, nu-şi puteau crede urechilor că astfel de lucruri se întâmplau sub ochii lor. Atunci când astfel de lucruri se întâmplă în ţările musulmane, avem cu toţii o atitudine plină de “înţelegere” pentru aşa-zisa lor “cultură”. Cu totul altfel stau lucrurile când vedem şi auzim despre fanatismul Islamic atât de aproape de casele noastre, de copiii noştri.

In conformitate cu datele ONU, anual au loc aproximativ 5000 de “crime pentru onoare”.
Recent, în Turcia, preşedintele Abdulah Gul a aprobat un set de amendamente constituţionale care permit purtarea vălului Islamic în universităţi. Turcii seculari sunt îngrijoraţi acum că viitoarele absolvente musulmane vor dori să poarte vălul Islamic şi la locurile de muncă, transformând astfel Turcia dintr-un stat laic într-unul Islamic.
In anul 1928, Hasan al Baana a înfiinţat Frăţia Musulmană, care a rezistat până în zilele noastre şi s-a extins din ce în ce mai mult. Motto-ul acestei societăţi este: “Allah este scopul nostru. Profetul (Mahomed) este conducătorul nostru. Coranul este legea noastră. Jihadul este calea noastră. A muri în felul în care Allah ne cere este speranţa noastră cea mai înaltă.”
Astfel, Europa a devenit un incubator pentru gândirea islamică şi pentru dezvoltarea politic. Incă de la începutul anilor 1960, membrii şi simpatizanţii frăţiei musulmane s-au mutat în Europa şi încet, dar sigur, au stabilit o largă şi bine organizată reţea de moschei, fundaţii şi organizaţii islamice. Scopul final al acestora era extinderea legii islamice (sharia) de-a lungul Europei şi Statelor Unite.
Continue reading