Orice cuplu des căsătorit descoperă lucruri noi, lucruri despre care nimeni nu a reușit să fie atât de obiectiv precum relația unui cuplu recent căsătorit. În acest context, căsătoria, este important să ne aducem aminte de rolul important faţa de care fiecare cuplu este chemat să-şi asume anumite criterii de responsabilitate. Aceasta responsabilitatea aparține ambelor persoane implicate între-o relație şi instituție pe care Dumnezeu o consideră ca a fiind unul din stâlpi importanți ai unei famili credincioase. Desigur, când ne referim la termenul ‘credincios’ nu ne referim la un anumit context religios, ci dimpotrivă, ne referim la o relație reală şi credibilă cu Dumnezeul creator.
Pastori
Tata, ajuta-ma…
Zambetul omului posomorat de coruptia existenta pe teritorul tarii sale a atins punctul culminant al oricarui om ce tanjeste dupa acele principii asezate in Cuvantul lui Dumnezeu. Mergand pe strada si realizand ca nu mai poate respira, omul ascultator este inconjurat de o teama alarmanta a societatii in care traieste. Un strigat zbiara neincetat in urechiile inimii sale amintindu-i ca fiecare zi se intuneca, fiecare clipa de speranta se stinge inaintea ochiilor sai. Ce sa mai faca acest om atunci cand este lovit de atata ne-dreptate? Unde sa mai privesca omul ascultator atunci cand criminallitatea a devenit reperul Romaniei? Unde sa-si mai atintesca privirea cand oamenii de rand nu mai pot respira datoria ne-dreptatii pe care o marturisesc alaturi de compatrioti sai? Unde sa mai privesc atunci cand pastorul, care este chemat sa-L slujesca pe Cristos, si-a ingropat intreaga misiune alegand sa-si investeasca tot timpul in propria afacere monetara? Spre ce sa isi atintesca ochii atunci cand Evanghelia lui Cristos este redusa cuvintelor de specialitate si ironie?
Cristos, autoritatea superema
„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” Coloseni 1:15-16
Deseori ne mandrim cu ceea ce cunoastem, cu ceea ce citim, cu ceea ce vedem, cu ceea ce experimentam. Fiecare recunoastem ca suntem coplesiti de aspectul ne-trairii acestor adevaruri eterne. Se pare ca nu suntem singuri in aceasta generatie ce se lupta (intensiv) cu aceasta artera importanta. Pavel, apostolul Bisericii lui Cristos, este interesat in a rectifica problema unei comunitati debusolate – prin a le readuce aminte ca identitatea acestora se regaseste in persoana Domnului Isus Cristos. El este constient ca ne-intelegerile si dezbaterile ce au izbucnit in aceasta biserica locala au avut la temelia acestora o indepartare de la temelia asezata de Cristos prin Pavel si echipa acestuia.
Propaganda grupurilor homosexuale
Omul modern este constient de propaganda grupurilor homosexuale existente in societatea postmoderna. Intr-o lume in care pluralismul si postmodernismul ne-au robit de adevaruriile absolute si de principiile Biblice (ce pasesc dincolo de intentiile personale) este important sa ne intoarcem priviriea spre Scriptura pentru a invata ceea ce Dumnezeu doreste sa ne comunice prin apostolul Pavel in ceea ce priveste identitatea sexuala a lumii in care am fost chemati sa traim pentru Cristos.
In Romani 1: 26-29 Pavel scrie urmatoarele: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii; tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea firească a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.” Romani 1:26-29
1. O schimbare a identitatii originale
In versetele 26-27 observam ca atat femeile cat si barbatii sunt motivati de propriile intentii de a-si schimba indentitatea sexuala in schimbul unui conflict cu planul original al Creatorului. Pentru Pavel, o astfel de actiune este de neinchipuit, considerand contextul acestor activitati ca a fiind o caracteristica ce nu face parte din planul cosmic creat de Dumnezeu. Faptul ca versetul 26 incepe cu o actiune din partea lui Dumnezeu ne ajuta sa intelegem ca Dumnezeu este este de acrod cu o astfel de identitate. Fiind constient ca in 2010 discutam enorm de mult de egalitate si confromism, este necesar sa ne aducem aminte ca inaintea lui Dumnezeu orice act sexual imoral este asociat cu placerile omului senzational.
2. Schimbarile identitatii sexuale si placeri personale
Continue reading
Crestinul si Politica, prieteni sau dusmani? 1
Perceptia crestinului despre aspectul politic este similara (in etica acestuia) cu conceptia pacatului. Politica, sau tot ceea ce tine de politica, este considerata ca a fiind un pacat sau chiar un lucru impotrivitor cu invataturile Biblice. Considerand ca aceste concepte sunt, deseori, intelese intr-un mod gresit, cred ca suntem nevoiti sa stabilim o imagine corecta asupra responsabilitatii noastre de a considera ca politica nu trebuie sa fie separata de credinta pe care o avem in Cristos Isus. In mod special – intr-un context in care prezenta societate este infenluentata, in mare parte, de sistemul politic, fie el bisericesc sau guvernamental. Daca indraznim sa sustinem ca Biserica (ca si institutie) nu face politica, atunci trebuie sa ne readucem aminte de faptul ca Biserica este cunoscuta, inaintea societatii, ca a fiind o institutie religiosa/spirituala. Fiecare om este, inevitabil, implicat intr-un proces politic.
1. Crestinul si responsabilitatea sa
Irresponsabilitatea nu este o scuza sau un motiv prin care afirmam ca politica nu detine un rol important in viata crestinului. Fiecare crestin este afectat de deciziile politice, fie intr-un mod negativ sau unul pozitiv. Pentru a intelge cat de importanata este politica, sau implicarea crestinului in politica, trebuie sa construim o imagine autentica a ceea ce intelegem prin oficiul detinut de o persoana care este implicata in politica.
Politica, in esenta, are rolul de a guverna/administra o tara sau un grup de oameni. Important, in aceasta discutie, este realizarea faptului ca cei implicati in politica sunt oameni fac parte din aceasi comunitate. Politica (sau pozitia) in sine nu este una daunatoare, ci personajul care ocupa acea pozitie de responsabilitate. Daca un sistem politic este bazat pe principiile eterne ale Cuvantului lui Dumnezeu, o astfel de conducere va recunoaste prezenta si activitatea Creatorului in acest domeniu important. Este incorect sa asociem acest oficiu cu un sinonim negativ. Am stabilit mai sus ca nu pozitia in sine creaza o divergenta, ci persoana care ocupa aceasta pozitie. Observam aceasta imagine inca de pe primele pagini ale Vechiului Testament, unde oameni ca Moise, Avraam, Iacov, Iosif, Iosua, David, etc., sunt chemati in aceste poziti de guvernare a poporului lui Dumnezeu. Conceptia Vechiului Testament este clara, in acest oficiu de guvernare, Dumnezeu ne arata, prin chemarea acestor oameni, cat de importanta este pozitia acestora in fruntea unei tari. Atunci cand liderii poporului lui Dumnezeu se departeaza de principiile Cuvantului lui Dumnezeu, soarta acestora scoate la suprafata etica si mentalitatea imorala cu care conduc un anumit grup de oameni.