E trist? ?ara mea, Dumnezeule…
îi privesc forma de pe?te (pân? ?i a?ezarea geografic? e cre?tin?), si parc? plânge…
Toate lacrimile ei s-au strâns în Marea Neagr?… acele lacrimi culese pe Dun?re.
Carpa?ii poart? r?nile înc? deschise ale unui trecut plin de r?zboaie… ?i sângele celor c?zu?i de-a lungul secolelor, azi, mai mult ca niciodat? strig?:
“Nu vinde?i ceea ce am ap?rat cu rodul venelor noastre!”
Dar suntem surzi la glasul lor…
… ?i-atât de surzi la Glasul T?u, Tat?!
Cump?r?m ?i vindem…
vindem fiecare suflet ?i bucat? de ??rân? str?inilor ?i înstr?in?rii…
Ignor?m urletul mun?ilor mu?i, ?i le frângem podoaba copacilor…
Nu construim decât cl?diri f?r? rost în locuri unde odat? erau biserici… ?i bisericile care au mai r?mas, poart? ecoul slujbelor între ziduri…
E gol, Doamne…
e gol p?mântul de roade… ?i ne întreb?m pân? când?
E gol cerul de mireasma jertfelor pl?cute… ?i ne întreb?m cum?
E gol sufletul românului de iubire… ?i ne întreb?m de ce nu primim r?spuns?
Oamenii de azi î?i fur? vecinii… noi ne fur?m unii pe al?ii…
Cei care au fost pu?i s? ne conduc? spre Vârful Muntelui, ne afund? în Valea Mor?ii.
Nu am înv??at nimic… sau poate totul, de la romanii secolului I…
Oferim pâine ?i circ poporului ca s?-l putem fura în lini?te.
Doamne, plânge forma Romaniei ?i m? tot întreb când vei hot?râ s?-i mângâi r?nile… s?-i spulberi pe cei care o frâng…