Cronica Unei Conferinţe Încheiate – Ravi Zacharias, Sinaia, 2010


Au trecut câteva zile bune de la conferinţa de apologetică şi evanghelizare cu Ravi Zacharias şi Michael Ramsden de la Sinaia, 26-29 aprilie 2010. S-a scurs suficient timp pentru ca impresiile şi ideile să se decanteze şi sedimenteze.

Am fost prins cu o mulţime de lucruri conexe conferinţei. După experienţa oribilă a pierderii înregistării traducerii interviului cu Ravi, revin acum pentru a încerca o privire retrospectivă asupra zilelor de la Sinaia.

Conferinţa a fost, pe bună dreptate, o oază de încurajare. Sunt sigur că toţi cei 500-550 de participanţi au părăsit Sinaia şi somptuousul cazinou încurajaţi şi motivaţi la trăirea unei vieţi dăruite cauzei promovării şi apărării adevărului lui Cristos.

Conferinţa s-a desfăşurat în clădirea faimosului şi luxuriantului Cazinou din Sinaia. Sesiunile plenare s-au ţinut în încăpătoarea Sală a Oglinzilor. Gândul că locul acela, în întregul lui, fusese odinioară, în zilele întunecate ale vechiului regim, un loc al chefurilor deşănţate ale comuniştilor, cuib pentru viespii securişti, ca acum să fie folosit pentru o conferinţă creştină e suficient să îţi dea fiori şi să te umple de sentimentul că ai fost martorul minunatei providenţe divine.

Organizarea a fost impecabilă. Se cuvin sincere cuvinte de apreciere tuturor celor implicaţi, începând cu Vlad Crîznic, pe faţa căruia lesne se putea citi un amestec de profundă oboseală şi profundă satisfacţie, şi continuând cu echipa Metanoia şi BIG. Programul, ca la toate conferinţele de acest fel, a fost încărcat, dar nu epuizant, bine drămuit, ca participanţii să beneficieze la maximum de conţinutul bogat dat prin invitaţii speciali ai conferinţei – Ravi Zacharias şi Michael Ramsden.

Grupul de închinare al Bisericii Metanoia merită aprecieri deosebite. Au cântat entuziast, cu vădită atitudine de închinare. Repertoriul a fost bine ales. Nu s-a mers doar pe hit-urile curente din “praise & worship”-ul contemporan, caz în care probabil o bună parte din sală ar fi avut dificultăţi în a se închina prin muzică. S-au ales în schimb, în mod oportun, acele melodii care să respecte şi să promoveze diversitatea melosului confesional. Ce vreau să spun prin asta? S-au cântat piese aparţinând în mod tradiţional repertoriului regăsit în bisericile penticostale; s-au cântat (dinamic şi cu suflu amplu!) piese din imnologia evanghelică clasică, s-au cântat piese româneşti de închinare şi, bineînţeles, nelipsitele traduceri (cu versuri mai mult sau mai puţin reuşite). Greu să mulţumeşti pe toată lumea, mai ales când vine vorba de muzica bisericească. Din fericire, şi spre lauda celor care au cumpănit repertoriul conferinţei, cântarea a animat în închinare întreaga audienţă. Sala participativă stă mărturie a acestui fapt.

Înainte de a aşterne câteva rânduri despre Ravi şi Michael, mă opresc o clipă asupra atelierelor. Mă pot pronunţa asupra calităţii a două dintre ele, Apologetica conversaţională, cu Michael Ramsden, şi Documentele Noului Testament – sunt ele demne de încredere?, atelier condus de Dr. Radu Gheorghiţă. Michael Ramsden, directorul european al Ravi Zacharias International Ministries, e un geniu al anecdoticului şi comunicării, un tip spumos şi perpetuu alert. Nu că apologetica conversaţională, despre care ne-a vorbit, ar fi ceva nou. La urma urmei, poţi face apologetică ne-dialogal? Evident că nu, dacă nu luăm în considerare literatura apologetică. Cheia apologeticii conversaţionale este… interogarea interogaţiilor. Sau, în cuvinte mai simple, răspundem la întrebările dificile care ni se pun punând noi înşine mai întrebări, interogând, înainte de a răspunde propriu-zis, presupoziţiile personale, culturale, filozofice pe care interlocutorul nostru le aduce pe masa (sau sub masa) dialogului. Modelul interogativ este preluat de la – n-are să vă vină să credeţi poate – nimeni altul decât Isus (vezi, în acens sens, cartea populară a profesorului de Noul Testament de la London School of Theology, Conrad Gempf – Jesus Asked. What Jesus Wanted to Know). Ştiam despre Isus că este Răspunsul (faimosul slogan american evanghelic “Jesus is the Answer”) la toate întrebările noastre. Michael ne-a arătat că, înainte de a fi Răspuns pentru întrebările noastre metafizice şi existenţiale, Isus este Întrebare. Isus chestionează presupoziţiile interlocutorilor Săi din naraţiunile evangheliilor, dând pe faţă şubrezimea lor, motivaţiile ascunse, şi mai ales condiţia inimii lor. Aşadar un mod de a-L urma pe Cristos este să-I urmăm modelul apologetic interogativ. Revenind la atelierul cu Michael… a fost realmente “refreshing”. Am avut o singură întrebare, pe care însă nu am ajuns să i-o pun în cadrul conferinţei. Folosesc prilejul de a o lansa aici. Şi anume, care e graniţa dintre abordarea oportun interogativă în dialogul apologetic (chestionarea presupoziţiilor celuialt) şi eschivare, respectiv mascare a propriei ignoranţe? Cu alte cuvinte, când trec de la a chestiona întrebarea ce mi se pune la a da răspunsul propriu-zis? Exemplificând, când cineva mă întreabă “Cum a fost posibilă înmulţirea rasei umane la început, când pe pământ erau doar Adam, Eva, Cain şi Abel?” cât timp pot petrece chestionând presupoziţiile, motivaţiile ascunse ale interlocutorului, înainte de a mă lansa într-un răspuns? Şi ce fel de răspuns îi voi da? Cu ce angajamente teologice/confesionale voi răspunde? Într-un fel va răspunde un teist evoluţionist sau un creaţionist progresiv şi într-un cu totul alt fel va răspunde unul ca şi Ken Ham (pământ tânăr, 7 zile de 24h etc.). Impresia mea este că interogativitatea în apologetică este o bună strategie metodologică, însă ea nu poate înlocui conţinutul teologic şi filozofic pe care apologetul trebuie să-l fi acumulat prin studiu temeinic şi îndelungat şi pe care trebuie să fie gata de a-l livra în răspunsurile sale, fie ele amânate. Mărturisesc că mă interesează statutul apologeticii ca disciplină teologică, dar îmi satisfac curiozităţile altă dată.

Atelierul cu Dr. Radu Gheorghiţă a fost un festin, o lecţie de teologie, o mostră de critică textuală. Dr. Gheorghiţă a abordat problema integrităţii, veridicităţii şi reliabilităţii (nu, nu există în limba română; apare aici pentru prima dată ca o necesitate de traducere a englezescului reliability) documentelor Noului Testament, concentrându-se asupra unui specialist în critica textuală cu o influenţă îngrijorător de mare atât în mediul academic, cât şi la nivel popular – Bart Ehrman. Cu calm şi precizie britanică, Dr. Gheorghiţă a prezentat tezele influentului specialist apostat, potrivit cărora Noul Testament musteşte de inexactităţi şi divergenţe (undeva la 350.000) şi este deci nedemn de încredere, iar creştinismul şi ortodoxia sunt produsele unor lupte de putere în sânul bisericii primelor veacuri, apoi a continuat printr-o impecabilă demontare şi invalidare a (non-)argumentelor lui Ehrman. Datorită influenţei sale (Ehrman publică exclusiv cu Oxford University Press, scrie la un nivel accesibil chiar şi într-un domeniul foarte tehnic – critica textuală, apare frecvent în media ca o voce reprezentativă a evanghelicalismului american), atelierul cu Dr. Radu Gheorghiţă a fost cât se poate de util celor care l-au frecventat, echipându-i pentru întâlnirea, aproape inevitabilă, cu ideile acestuia, ori în contexte şi lucrări academice ori în emisiuni de televiziune (vezi, de pildă, emisiunile cu conţinut religios în cadrul postului National Geographic), la nivel popular.

Ravi Zacharias nu necesită o prezentare biografică specială. În ciuda vizibilei suferinţe fizice provocate de un spate foarte fragil, supus de curând unei operaţii dificile, Ravi a fost extraordinar de la un capăt la celălalt al conferinţei. Mesajele sale ancorate biblic în naraţiunea vieţilor unora ca Neemia şi Daniel, bogat ilustrate (în stilu-i caracteristic) au fost o reală binecuvântare pentru toţi participanţii. Prin fiecare por, Ravi transpare evlavie şi autenticitate. Jonglează cu idei mari, dar are o abilitate unică de a adresa într-un mod cât se poate de limpede frământările existenţiale, dovedind eşecul viziunilor despre lume necreştine, de la ateism la marile religii ale lumii, în a alina suferinţa, a stâmpăra dorul după însemnătate şi semnificaţie, a răspunde problemei răului. Apără creştinismul cu căldură şi pasiune, iar orientarea sa cristocentrică este cheia succesului său apologetic. Am convingerea că Duhul împuterniceşte mesajul lui Ravi tocmai datorită poziţiei centrale pe care o acordă lui Cristos, crucii şi învierii Sale, în pledoariile sale pline de patos. Ravi este un apologet liric, care poartă discuţia spre existenţial şi concretul vieţii de zi cu zi. S-ar putea ca firul argumentativ, pentru cei ce se adapă din tradiţia filozofică analitică, să fie uneori uşor cam alambicat. Cu toate acestea, forţa sa spirituală, dată de vădita împuternicire a Duhului, face ca mesajele sale să aibă un impact profund. Apologetica cea mai persuasivă, spunea pasionat Ravi în ultimul său mesaj, este apologetica întrupată, apologetica exemplului personal. Epistola vie este mai des citită şi mai convingătoare uneori ca epistola scrisă, pe care mulţi necreştini nu au citit-o niciodată. Reamintindu-ne încă o dată că nu am venit la o piaţă de idei, ci la o conferinţă ce s-a vrut a fi mai degrabă un “cantonament” spiritual pentru “echipa” de lucrători români evanghelici, Ravi a încheiat sesiunea de joi chemându-ne la (re-)dedicare personală, la punere în slujba cauzei lui Cristos şi a Evangheliei sale glorioase.

O sală plină cu mâinile întinse, cu palmele deschise în semn de dăruire (mulţumim, Cristi Barbosu, pentru o iniţiativă cât se poate de inspirată) şi cântând pe un ton solemn şi totodată personal “Doamne, viaţa mea ţi-o dau” e o imagine ce cu greu se poate şterge din amintirea conferinţei. A fost realmente un sfârşit extraordinar. Înainte de a ne întoarce la ale noastre, pentru a putea practica o apologetică întrupată, promovând şi apărând Adevărul, am cântat într-un glas, într-un Duh, cântarea pe care o redau mai jos, stârnit fiind şi astăzi de îndemnul la dedicare. Deşi ar mai fi multe de spus despre un astfel de eveniment, cronica mea – şi aşa prea lungă – se încheie aici.

Doamne,viata mea ti-o dau!
Pe deplin eu ma predau!
Ma condu Tu pas cu pas,
ziua,noaptea-n orice ceas,
ziua,noaptea-n orice ceas!
/:Toata energia mea
pun la dispositia Ta!
Inima umple-o de foc!
Asta,Doamne,eu te rog!:/

Ale mele miini le ia
sa lucreze-n via!
Si picioarele la fel
sa-ti urmeze ca un miel,
sa-ti urmeze ca un miel!
/:Aurul si argintul,
inima si sufletul,
iale-n stapinirea Ta,
unde singur vei trona!:/

Libertatea-mi ti-o jertfesc!
Tot ce-i bun iti daruiesc!
Mintea va gindi mereu
nencetat in lucrul Tau,
nencetat in lucrul Tau!
/:Doamne,eu te rog acum,
neavind nimic mai bun,
sa primesti iubirea mea,
ca in veci sa-ti pot cinta!:/
/:Glasul meu sfinteste-l Tu,
sa-ti serveasca cu dor viu,
limpezeste-l,fa-l curat,
ca sa-ti cinte nencetat!:/

Scris pentru bisericata.com de Natan Mladin

One thought on “Cronica Unei Conferinţe Încheiate – Ravi Zacharias, Sinaia, 2010

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s