O suferinţă cu sceptru de Ionatan Pirosca


O moarte grabnic?, necru??toare, s?l??luie?te în mine. M? încol?ce?te metodic, cu bra?e lungi ?i oarbe. Doamne, de ce am fost eu mai r?u ca al?ii?

Îmi privesc c?r?ile ?i cred c? în?eleg câte ceva. Citesc Scriptura ?i m? încarc de speran??. Oare sufer? credin?a mea?

Îl iubesc pe Domnul ?i îmi pun tot felul de întreb?ri. V? iubesc pe voi ?i, dac? a?i putea da vreun r?spuns, v-a? pune acelea?i întreb?ri. Dar r?spunsurile îmi vin sub form? de suferin??. ?i asta , nu de acum, ci de mereu.

Depind numai de minunile Lui. ?tiu c? nimic altceva nu se poate împotrivi bolii ap?rute ca din senin, ca o suferin?? cu sceptru. M? obi?nuisem cu suferin?a, era ceva cunoscut, ceva devenit familiar, puteam scrie ?i poezii pe seama ei… Dar a?a, nu m? mai pot gândi decât la durere, febr?, planuri pentru testamentare abandon?ri ?i cum s? fac s? ajung pân? la toalet?.

Dar El ?tie toate astea. Fac?-se voia Lui!

Sursa, ionatan.wordpress.com

Un vizitator al blogului lui Ionatan Pirosca, scrie despre cuvintele de mai sus:

“O via?? perpetu? s?l??luie?te în tine. Te încol?ce?te aproape haotic, f?r? metod?, cu bra?e care, de data aceasta, v?d. Au înv??at s? ?i vad?. De ce ai fost tu mai bun ca al?ii?

Î?i regânde?ti c?r?ile ?i ?i se pare c? n-ai în?eles chiar tot. Recite?ti Scriptura, îns? speran?a ?i-a f?cut de mult timp culcu? adev?rat în tine. Reîncarci chiar tu toate rândurile cu speran??. Te întrebi dac? e posibil ca tocmai credin?a ta s? fie sau s? devin? chiar mai adânc? decât pân? acum?

Îl iube?ti pe Domnul ?i ?i s-au oferit deja, prin aceast? iubire, toate r?spunsurile. Ne iube?ti ?i pe noi, îns? din partea noastr? au venit mereu întreb?ri spre tine, ?i mai pu?in r?spunsuri. Te întrebam to?i, obsedant, despre suferin??… în loc s? r?spundem iubirii din tine.

Depinzi cu totul de EL… de minunile Lui. Ce alt? dependen?? mai profund? ?i mai adev?rat? ar putea exista pe p?mânt? ?tii totu?i c? sceptrul Îi apar?ine. ?i atunci tot ce gânde?ti ?i ce sim?i este Dragoste. Iar El ?tie toate acestea… doar “El ?tie tot despre tine”, a?a cum tu însu?i ai spus. S? fii !”

http://ionatan.wordpress.com/2010/01/05/o-suferinta-cu-sceptru/#comment-2819

Advertisements

3 thoughts on “O suferinţă cu sceptru de Ionatan Pirosca

  1. Noua nu ne place suferinta dar Domnul Iisus a suferit pe Cruce pentru pacatele noastre asa ca tocmai suferinta este o modalitate de a ne apropia de Dumnezeu.In semn de omagiu:
    AM FOST LEGAT 12 noi 1993
    De boala am fost legat in pat
    In neputinta dezarmat
    Zaceam,cazut cu glasul stins
    De trupul meu TU te-ai atins
    Te-ai indurat m-ai vindecat.
    Acum cand vii in cercetare
    Cu o noua binecuvantare
    Te rog o clipa sa mai stai
    O inima noua sa-mi dai
    Sa bata pentru Tine intotdeauna
    Sa nu se mai razvrateasca
    Sa nu o mai impietreasca
    Nici vantul,nici furtuna.

  2. Ma bucur si va multumesc pentru toate gandurile frumoase in amintirea fratelui meu. Ma mangaie faptul ca am putut sta langa el in ultimele saptamani pe care le-a petrecut printre noi, langa patul lui de boala de acasa de la spital, la masa binecuvantata a Sarbatorii Pastelui din biserica din Gropeni, satul parintilor nostri, pe care el si-a dorit-o sa o petreaca cu toata familia.
    Il am viu in suflet si pe camera in toate aceste ultime momente.
    Va stau cu placere la dispozitie cu orice informatie si pe orice tema referitoare la fratele meu si poetul Ionatan Pirosca.
    Va multumesc si va doresc binecuvantarea lui Dumnezue tuturor acelora care l-ati iubit, respectat si ajutat in anii lui de suferinta.
    Va multumesc
    Emanuel

  3. Dragii mei,
    Trebuie să recunosc eroarea în care am căzut în intervenţia mea pe net, dupa moartea fratelui meu, Ionatan Pirosca. După cum mă aşteptam, reacţia voastră a fost promtă şi binemeritat critică. Ceea ce mă determină acum să rectific tonul meu dur şi brutal cu care m-am exprimat atunci. Explicaţii ar fi destule, însă nu ar avea sprijinul Cuvântului lui Dumnezeu. Nu ştiu de fapt, nici cât afost sprijinit în replicile voastre. Ce este drept este că eu am greşit primul, şi pentru aceasta îmi cer iertare tutror care nu au văzut cu ochi buni sensul mesajului meu. Înţeleg reacţia tuturor. E normal ca cineva, oricare ar fi el, din afara situaţiei, să nu vadă decât o doza de răutate în tonul meu de atunci, şi nimic altceva. E normal de asemenea, şi omeneşte, ca cineva să nu dorească decât ca, în urma lui Ionatan, să nu rămână decât imaginea idilică lăsată în mod intenţionat de el, nu pentru că nu ar fi avut altceva de spus ( de fapt ni le-a spus şi nu o dată), ci pur şi simplu, pentru că era obligat de circumstanţe, să lase lucrurile aşa. Şi mai normal, este că nu ar ajuta pe nimeni să ştie altceva decât se ştie oficial. Este adevărat că nu foloseşte nimănui să cunoască în amănunt, cruda realitate pe care am trăit-o şi o trăim noi, familia lui dupa plecarea lui la Domnul, dar mai ales, ceea ce a trebuit să sufere el, pentru a păstra aceste aparenţe. Durerea noastră, este că el nu a putut lăsa clare toate lucrurile în urma sa, forţat repet, de circumstanţele pe care, dacă le-ar fi bănuit, nu ar fi evitat să le elimine de la început. Regretele lui, au fost prea târziu exprimate, pentru a mai putea repara ceva. Deşi, îşi iubea fetele mai mult decât orice şi mai ales oricine, nu le-a putut oferi ceea ce sufletul lui îşi dorea cu adevărat. Dorinţele lui, au fost tocate în mod sistematic, în teascul suferinţelor lui. Dar vreau să mă opresc aici, înainte să mai intru în amănunte, şi a cădea în aceeaşi eroare, ştiind prea bine şi cunoscând deja, reacţiile voastre contradictorii, la orice adevăr revelat despre suferinţele lui Ionatan, majoritatea dintre voi, nedorind să cunoască această realitate, neinteresându-vă de suferinţele create lui şi apoi nouă ca familie. Atunci, este adevărat, nu am vorbit în numele familiei, sperând că vor fi în sentimentul meu. De data aceasta însă, cu toţii sunt de acord cu această rectificare. De aceea o fac, nedorind să vă mai duc în faţa cestei crude realităţi, lăsându-L pe Dumnezeu, să scoată El la lumină această realitate, la timpul hotărât de El tot acest timp de suferinţă, care din păcate nu a încetat, şi nu va înceta, până în ziua când El, va hotărî să ia cuvântul, şi să vă lămurească pe deplin, în felul în care El şi numai El ştie să o facă. Mi-ar fi plăcut însă, ca cei care s-au grăbit să mă critice, să fi venit o oră, doar o oră, şi să mă însoţească, în momentele în care a trebuit să mă lupt cu semipareza mea, dobândită anul trecut în urma a două infarcturi cerbrale, pentru a-l ajuta pe fratele meu, să se ridice, să fie dus la baie, la masă şi la spital. Ar fi fost o bucurie pentru mine, să mă fi însoţit unul măcar dintre cei care consideră mizerii toată expunerea mea, în săptămânile când a trebuit să dorm pe jos lângă fratele meu, pentru a-l întoarce de pe o parte pe cealaltă, să îl veghez nopţi în şir, dar nu pe patul de spital, neavând loc de altfel, să il ridic cu o singură mână, cealalta neservindu-mi la nimic, pe un picior, celălalt fiindu-mi ca de lemn, pentru a-l duce nopţile la toaletă, să îi dau să mănânce, să îl schimb, şi multe altele, toate acestea, fără să pot răspunde întrebărilor asistentelor şi medicilor din spital, unde îi este soţia, sau dacă are soţie. Răspunsul, nu l-am putut da, şi mă bucur că acum, văzând atâţia supăraţi de mizeriile mele, pot să le cer să le răspundă ei, adică voi, unde era soţia lui atunci, fiind după câte se pare, apărători ai tăcerilor misterioase. Şi poate că dacă m-ar fi însoţit unul doar dintre toţi aceştia în momentele cele mai grele pe care le-a putut avea Ionatan, şi în acelaşi timp să vadă şi să simtă, ceea ce putea transmite soţia lui, în primul rând lui ca soţ, şi apoi mie ca frate al lui, ar fi înţeles că mizeriile, au fost generate de altcineva şi nu de mine. Greşeala mea este că, eu, în loc să le arunc în marea uitării, să iert şi să iubesc cum fratele meu a putut să o facă, am scăpat punga pe jos, s-a spart şi acum, adun cu greu gunoiul.
    Nu m-am putut sui după el! A urcat un munte, pe care eu, nu ştiu când am să-l pot urca. Mă bucură gândul, că el m-a iubit, şi acolo sus, mijloceşte pentru mine la Tatăl, împreună cu Cel pe care L-a slăvit cât a trăit pe acest pământ.
    În final, nu vreau decât să îmi cer umil iertare tuturor acelora care au fost deranjaţi de stângăcia mea, au strâmbat din nas de mirosul gunoiului greu, şi au trecut mai departe în grabă, nedorind să fie afectaţi în vreun fel de situaţia aceasta destul de penibilă.
    Regret de asemenea, şi îmi cer iertare în numele celor care, în mod deliberat, şi din vina mea,au luat atitudine faţă de sora mea, precipitându-se în a se implica în apărarea disimulată a unei fiinţe care are nevoie ca noi toţi de mântuire, încercând fără a reuşi, să se creadă că intenţia lor este de a păstra imaginea lui Ionatan nealterată. Însă ceea ce probabil nu au înţeles încă, este că ionatan este apărat de ceea ce a scris peniţa lui de-alungul anilor, şi nu de ce scriu acum peniţele unora, care nu fac altceva decât să zgârâie memoria albastră şi clară a fratelui meu precum a cerului din ochii lui senini, care au sfidat moartea şi care acum stau în prezenţa lui Dumnezeu, bucurându-se de imaginile binecuvântate ale împăraţiei Lui.
    Închei cu câteva versuri ale cuiva care a trecut prin încercări şi mai mare decât ale familiei noastre:
    Din pâinea mea am dat altora
    Făr să mă tem că mă înşel.
    Răsplata? M-am ales cu piatra!
    De ce aşa? O ştie El!
    Doresc binecuvântarea lui Dumnezeu peste fiecare dintre voi!
    Cu dragoste sinceră, Emanuel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s