Dumnezeu, artistul

V-ati gandit vreodata la Dumnezeu ca si la un artist?
Prima oara cand am zburat cu avionul am fost de-a dreptul fascinat de privelistea pe care am vazut-o de acolo, de sus. Aveam loc langa fereastra. La cateva secunde dupa ce m-am desprins de pamant, in fata ochilor mei s-a deschis o harta imensa. Muntii impaduriti, cu varfurile stancoase ascunse in nori, asezati ca intr-o pictura privita dintr-un unghi nefiresc, deveneau din ce in ce mai mici, campiile netede, colorate in galben si verde, se intindeau pana la marginile orizontului. Lacurile, de un albastru intens, de diferite forme si marimi, si raurile, al caror contur serpuind se lasa descoperit de la izvoare si pana la varsare, completau in mod perfect imaginea panoramica de o frumusete imposibil de descris. De la inaltime, totul parea static, ca un tablou urias care, privindu-l, imi taia respiratia.

Spuneam intr-unul din articolele mele anterioare ca, prin tot ce a creat, Dumnezeu dovedeste un simt artistic si un bun gust desavarsit, iar noi, ca si copii ai Lui, ar trebui sa-I urmam exemplul si in acest aspect.

Imi place sa-mi imaginez Biserica locala ca si pe un stup de albine, unde, intr-o atmosfera de forfota continua si de haos aparent, fiecare poate sa-si expuna si valorifice la maxim talentul, abilitatile, chemarea, spre folosul lui si al celor din jur, zidind, in functie de inzestrarile proprii si de talantii primiti, Imparatia. Dumnezeu ne-a numit pe toti madulare unii altora. Fiecare dintre noi are un rol unic si special in trupul lui Christos. Ar fi de-a dreptul hilar daca toti am fi la fel, am actiona la fel, am sluji la fel. In deplina concordanta cu darurile spirituale pe care le avem, maiestria si usurinta fiecaruia de a face anumite lucruri care celorlalti li s-ar parea greu de infaptuit, daca nu chiar imposibile, ne ajuta sa ne gasim locul si rolul in Biserica, sa ne simtim utili si impliniti. Incepand cu fratele pastor, dirijorul de cor, usierul sau paznicul, bucataresele, echipa de inchinare, coristii sau cei care canta in fanfara, baietii de la sistemul de sunet (acolo unde exista), electricienii, zidarii, tamplarii, zugravii, contabilul si secretara, isi gasesc cu totii locul potrivit in sistemul acesta complex numit Biserica locala.

Dar … artistii?

Am stat de vorba, de-a lungul timpului, cu o serie de artisti renumiti, persoane mature spiritual si cu reputatie in domeniul fiecaruia si aproape toti mi-au spus acelasi lucru: nu isi gasesc locul in Biserica locala, se simt frustrati si ar face orice sa-si poata valorifica talantii la potentialul lor maxim slujind cu aptitudinile si iscusinta lor comunitatea.

Am un prieten pictor. Il cunoaste toata tara, am vazut mai multe emisiuni cu si despre el la diferite posturi Tv, am citit articole elogioase in presa la adresa lui, a avut si are expozitii nenumarate in tara si in strainatate, printr-o activitate laborioasa si sustinuta si-a castigat respectul confratilor lui de pretutundeni dar, cu toata stradania lui de a se implica, nu a reusit pana acum sa faca nimic in Biserica. Defapt, sunt sigur ca daca i-as pomeni numele, foarte putini din cei care formeaza lumea evanghelica de la noi ar spune ca au auzit de el. Cum se explica asta? De-a lungul anilor, mi-a marturisit ca a organizat sau participat la numeroase evenimente artistice, a donat o parte din lucrarile lui in scopuri caritabile dar… nu a reusit niciodata sa realizeze ceva in colaborare sau chiar sub tutela Bisericii. “Nu ai incercat sa te implici, sa-ti oferi serviciile?” l-am intrebat. “Ba da, cum sa nu?” mi-a raspuns. “Cand Biserica era in constructie, am stat de vorba cu pastorul si i-am prezentat viziunea mea despre felul in care ar trebui sa arate zona amvonului. Am pus pe hartie mai multe variante chiar. Dar, in final, a preferat sa-i lase pe constructori sa faca treaba asa cum stiu ei, cu baptistierul in spatele amvonului incadrat de stalpi din rigips, deasupra caruia troneaza nelipsitul poster cu paraiasul si cascada… Pacat, as fi facut totul pro bono, nu doream nici o recompensa!”

Scris de Chris Muraru