Baraca – Unde tragedia intalneste eternitatea

Am intrat in posesia cartii Baraca (The Shack, in engleza) de William Paul Young acum aproximativ o luna cand mi-a fost oferita in dar de Craciun. Cand am primit-o mi s-a spus ca este o carte vanduta in peste 6 milioane de exemplare in Statele Unite, ca este foarte controversata, criticata, dezbatuta, dar care contine idei faine si ca merita citita. Pe langa asta, mi s-a facut si o mica dezvaluire care a contribuit semnificativ la cresterea interesului meu pentru ceea ce urma sa citesc si anume faptul ca Baraca nu este o carte obisnuita, ca Dumnezeu ni se descopera aici, nu ca un batran cu parul carunt tinand un sceptru in mana, asezat pe un tron luminos si guvernand peste univers, ci, socant, Dumnezeu apare in trupul unei femei africane. Dumnezeu FEMEIE?? Dumnezeu NEGRU? Era prea de tot. Alte doua elemente care mi-au starnit curiozitatea au fost coperta si randul explicativ de sub titlu “Unde tragedia intalneste eternitatea.” Trebuie sa recunosc faptul ca imaginea de pe coperta a baracii darapanate si lipsite de viata pe care mi-o imaginam undeva in mijlocul unei paduri uitate de lume, imagine asociata cu textul de sub titlu mi-a starnit o prima senzatie de groaza, dar si o imensa dorinta de a descoperi povestea cat mai repede. Ca sa nu mai lungesc introducerea, am etichetat rapid cartea drept “ciudatenie ce trebuie citita”.

Baraca este povestea lui Mackenzie Allen Phillips, un om obisnuit, un sot si un tata iubitor si responsabil pentru care familia este cel mai important lucru in viata. Cartea incepe cu momentul in care Mack gaseste in cutia postala un bilet misterios ale carui cuvinte vor dezlantui un adevarat sir de intrebari si framantari in mintea lui. Biletul i se adreseaza personal, simplu si prietenesc: “Mackenzie, a trecut ceva vreme. Mi-e dor de tine. In weekendul urmator ma voi afla la baraca, daca vrei sa ne intalnim. Tata” Dar pentru a intelege misterul acestui bilet si pentru ca lucrurile sa nu intre pe o traiectorie confuza inca de la inceput, povestea ne conduce imediat spre un eveniment din trecutul lui Mack, un eveniment nefericit pe care acesta il intituleaza Marea Tristete. Nenorocirea vine in cel mai nepotrivit loc si moment, chiar cand familia se afla intr-o excursie in zona lacului Wallowa. Katie si Josh, doi dintre cei trei copii ai lui Mack sunt pe punctul de a se inneca atunci cand barca in care pornisera in larg se rastoarna si cei doi cad in apa. Observand incidentul de pe mal, Mack sare in apa si isi salveaza copiii in ultimul moment. Adevarata tragedie are sa vina insa in momentele imediat urmatoare cand cei trei constata ca Missy, fetita de 5 ani a disparut din camping. Pe baza marturiei unui martor, politia constata ca Missy a fost rapita de un ucigas de fetite, urmarit demult de politie. Ulterior, politistii ajung la o baraca unde este gasita rochita rosie a lui Missy si pete de sange, fara ca trupul acesteia sa fie gasit. Din acel moment se deschide o etapa plina de amaraciune in viata lui Mack. Uciderea fetitei lui il macina profund si il consuma fizic si psihic. La trei ani dupa tragedie, Mack primeste misteriosul bilet in care este invitat de catre un necunoscut la baraca. Faptul ca biletul este semnat “Tata” ii da batai de cap, mai ales ca tatal lui biologic murise acum cativa ani. Gandul ca ar putea fi vorba de Dumnezeu i se pare absurd si imposibil. Cu toate astea pleaca spre baraca. Ajuns acolo, vede cum sub ochii lui totul se dezgheata si prinde viata, iar baraca cea veche si urata se metamorfozeaza intr-o cabana frumoasa de munte, cu flori si miros de primavara in jur. Inauntru face cunostinta cu trei personaje: o femeie asiatica pe nume Sarayu, despre care descopera ca este intruchiparea Duhului Sfant, un barbat care pare din Orientul Mijlociu, si care este intruchiparea lui Isus si…Tata (adica Dumnezeu), sub infatisarea unei femei de culoare. Weekendul petrecut acolo ii schimba complet viata lui Mack. Acolo totul este iesit din comun: Tata gateste si pregateste briose si fursecuri la cuptor, Isus poarta blugi si asculta muzica funk, umbla pe apa si construieste ceva in atelierul lui de tamplarie. Sarayu este o prezenta blanda si placuta, iar Sofia, adica intelepciunea lui Dumnezeu ii daruieste lui Mack o “intalnire” cu Missy, ca parte din procesul de vindecare al acestuia. In baraca Mack ii ia la rost pe cei trei, le cere explicatii pentru moartea lui Missy, se revolta, se manie, dar in final este vindecat.

Ideea centrala pe care o invata este ca Dumnezeu, in dragostea Lui, da libertate oamenilor si ca uneori alegerile gresite ale acestora ii pot afecta negativ pe altii, in cazul de fata pe Mack si Missy si ca nu Dumnezeu a adus nenorocirea aceasta in viata lui, doar ca a ales sa nu intervina, si asta cu un scop mai mult sau mai putin inteles rational de catre Mack, dupa cum insusi scriitorul spune: “Probabil exista o suprarationalitate…ceva care capata sens numai daca poti vedea imaginea de ansamblu a realitatii.” Singurul lucru pe care Dumnezeu il cere de la Mack este ca acesta sa aiba o relatie cu El, ceea ce pana atunci nu se intamplase. Mack a inteles ca natura trinitatii, dar si dorinta lui Dumnezeu in ceea ce priveste omul se bazeaza pe relatie, dragoste si incredere si ca singurul care il poate elibera de suferinta si “monstrii” sufletului si ai mintii este doar Tatal. Una din ideile expuse in carte care mi-au atras atentia si pe care o vad pe cat de realista, pe atat de trista este cea referitoare la faptul ca sistemul, de oricare natura ar fi el, ajunge sa sacrifice oamenii de dragul ideologiilor. Lucrul acesta se observa nu doar in regimurile politice, dar si in religie, din pacate.

Intr-un articol de pe site-ul personal, Paul Young a declarat ca romanul este fictiune, dar ca are si unele valente autobiografice, asta pentru ca personajele din carte pot fi chiar membrii familiei sale, Mack semanandu-i indeaproape, asta dupa ce scriitorul insusi a suferit o experienta tragica marcata de moartea imprevizibila si accidentala a nepoatei sale de 5 ani. Poate ca Mack nu este real, dar trairile, zbaterile, nemultumirile, intrebarile, conversatiile sale, ura, teama, pierderea, esecul, iertarea sunt cat se poate de reale si valabile pentru oricine.

Cartea a fost aspru criticata de unii, fiind catalogata drept eretica, dar in acelasi timp laudata si apreciata de altii. Cu riscul acestor critici, cred ca Paul Young a vrut sa rupa niste tipologii, sa distruga preconceptii, sa scoata in evidenta faptul ca oamenii traiesc incorsetati in tipare adanc inradacinate in traditii si doctrine uzate in care incearca sa ingramadeasca un Dumnezeu grandios si de necuprins care in realitate poate sa ia chip de orice, inclusiv de femeie, daca doreste acest lucru. Asa s-ar explica probabil de ce a dorit sa ni-l infatiseze pe Dumnezeu sub chip de femeie. Pentru ca nu e bine sa intram in teorii si opinii personale care ar putea deveni periculoase, cred ca cel mai bine ar fi sa ne concentram doar pe absoluturile pe care aceasta carte le scoate in evidenta, cel mai evident fiind dragostea lui Dumnezeu pentru creatie si dorinta Lui de a avea o relatie cu ea, dar si faptul ca Dumnezeu nu abandoneaza si nici nu brutalizeaza ce a creat. Cat despre infatisarea lui Dumnezeu, nimeni nu poate sa spuna cu certitudine daca aceasta e de barbat sau femeie, de tanar sau batran, de alb sau de negru, si asta din simplul fapt ca nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu niciodata.

Desi are unele exagerari pe alocuri, cartea este destul de buna. Pentru ca este fictiune, trebuie luata ca atare si cred ca fiecare e destul de intelept ca sa extraga din ea principiile pe care le regasim si in Biblie, ceea ce ramane fiind un amestec de pura imaginatie si ratiune umana.

Scris de Lavinia Tatiana Stancu

Advertisement