Culmea Crăciunului


Oamenii iubesc aceasta sarbatoare, insa nu stiu cum sa scape de Cel Sarbatorit ! Cred ca-i nevoie de mai mult vacarm, de mai mult stres, de inceperea sezonului putin mai devreme, de mai multe cadouri, de mai multe mancaruri delicioase, de mai multe ore in care magazinele si mall-urile sa ramana deschise, de mai multe reduceri de preturi, de mai multe haine noi, de mai multe jucarii, de mai multe sticle de vin, de mai multe prajituri, de mai multa carne, de mai multe lumini, de mai multa muzica, de mai multi Mosi Craciuni, de mai multi reni zburatori, de mai multe concerte, de mai multe petreceri, de mai multi musafiri, de mai multe felicitari, de mai multa voie buna. Intr-un stufaris atat de dens nu-i de mirare ca Sarbatoritul parca s-a evaporat. Oare cand vom intrerupe petrecerea pentru a-l onora pe Sarbatorit? Ati fost vreodata la o zi onomastica si dupa o petrecere de cateva ceasuri, ati plecat acasa iar in ziua urmatoare ati realizat ca sarbatoritul nu a fost la petrecerea respectiva? Nimeni nu a observat, se pare ca a avut o pana de cauciuc si n-a mai venit. Sigur nu! Ati fost la vreo nunta unde petrecerea a fost de nota zece si doar cand trebuia sa plecati acasa, cineva a observat ca de fapt mireasa nu s-a prezentat? Putin probabil. Sarbatoritul este intotdeauna in centrul atentiei, pentru el sunt cadourile, pentru el sunt felicitarile, pe el il onoram cu prezenta. Asa este normal! …Nu insa si la Craciun. Suntem prea egoisti ca sa ne putem focaliza atentia pe Cel ce ar trebui sa fie in centrul acestei sarbatori – Hristos. Asta ar presupune o schimbare radicala de protocol, asta ar presupune ca dorintele Lui sa primeze, asta ar presupune ca El sa fie onorat. Craciunul si-ar pierde sensul actual.

Sursa, http://reflectii.com/

Advertisements

One thought on “Culmea Crăciunului

  1. Noi nu sărbătorim Crăciunul, noi sărbătorim Naşterea Domnului Isus Hristos. Cei care sărbătoresc Crăciunul întradevăr uită de Domnul Isus Hristos. Cine este de fapt acest Crăciun sau moş Crăciun? am sa va arăt ce am gasit despre acest moş Crăciun:
    Moş Crăciun
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Moş Crăciun
    Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).
    Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică ( mai frecvent în Finlanda sau în Canada). Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.
    Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit – nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor – de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în “Moş Gerilă”, ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.
    Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.
    În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a “stabilit” în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
    În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod “ştiinţific” – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui “Babbo Natale” (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor. [necesită citare]
    În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
    Povestea Craciunului incepe cu nasterea Copilului Sfant in Betleem (Bethlehem). Se spune ca Hristos s-a nascut pe data de 25, desi nu se stie luna exacta. A fost aleasa luna decembrie pentru ca atunci aveau loc sarbatorile pagane romane iar Biserica trebuia sa faca ceva pentru a putea ‘concura’ cu aceste sarbatori si pentru ca luna decembrie era foarte aproape de Solstitiul de Iarna, o perioada cunoscuta drept perioada de sarbatoare pentru multe culturi din antichitate. In rest, povestea nasterii Mantuitorului in iesle, vizita celor trei magi si steaua care le ghida pasii, va sunt cu siguranta cunoscute fie ca sunteti sau nu crestini.

    Clericii au insistat foarte mult să fie recunoscut adevărul istoric, religios, anume că Moşul care aduce daruri este Sf. Nicolae (foto). Popoarele doreau să-şi păstreze şi obiceiurile străvechi legate de sărbătorile de iarnă.
    Până la urmă s-a ajuns la un compromis: astăzi există două sărbători la care copiii primesc daruri: pe 6 decembrie, Moş Nicolae le umple cizmuliţele cu dulciuri, iar de sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos – cel care spunea mereu „Lăsaţi copiii să vină la mine!” – Moş Crăciun le pune sub brad jucării, haine şi dulciuri.
    Moş Crăciun vine de departe, de foarte departe, din negura timpului şi a religiilor. De pe toate coordonatele geografice a luat câte un obicei, până ce a devenit astăzi Moşul cu daruri care ne încântă sărbătorile de iarnă.
    La începutul începuturilor, Crăciunul venea cu un car ceresc de aur, aşa cum se cuvenea unui zeu solar, în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie – 7 ianuarie). Atunci se deschideau cerurile, se făceau ursirile pentru noul an, se activa magia, iar timpul se reînnoia. „Sus, la dalbe mănăstiri/ La cel jeţ de aur scris/ Şede Moş Crăciun bătrân/ Şi cu bunul Dumnezeu/ Iar în rând cu ei stătea/ Blânda Maică Precista”, spune o străveche colindă românească.

    Oamenii îi celebrau aprinzând focuri mari, pentru că lumina era darul suprem pe care îl puteau primi în anotimpul cel mai întunecat, cel mai rece, când toată natura se ascunde, se „coconeşte” pentru a renaşte. Ritualul aprinderii butucului în noaptea Crăciunului solar însemna izbucnirea bucuriei în mii de scântei de foc. Copiii primeau fructe, prăjiturele şi colaci. Bradul, arborele consacrat Maicii Preciste, era purtat de urători pe uliţele satelor.
    Cizmuliţele lui Odin

    Festivalul solstiţial era celebrat în toată Europa. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă – Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza – au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente. Ţăranii români folosesc şi în ziua de astăzi, pe lângă calendarul ortodox, un calendar neoficial, transmis folcloric. În acesta din urmă se regăsesc obiceiurile străvechi, din epoca precreştină, a stabilirii timpului pentru arat şi semănat, pentru peţit şi logodit, pentru aflarea ursitei.

    Crăciun era un zeu solar, specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul bătrân Saturn şi cu zeul iranian Mithra, a cărui naştere se celebra tocmai pe 25 decembrie. Obiceiul a fost atestat şi la aromâni, letoni şi sârbo-croaţi.
    Copiii mergeau pe la case şi urau, iar oamenii le puneau în trăistuţe tot ce aveau mai bun. În nordul Europei, zeul Odin organiza o mare vânătoare cu prilejul solstiţiului de iarnă. Acesta avea un cal zburător, Slepnir, foarte iubit de copii. În noaptea marii vânători, copiii puneau în botine, lângă vetre, tot felul de legume şi fructe pentru ca Slepnir să prindă puteri. Se spunea că acesta intră pe coşurile vetrelor, mănâncă toate bunătăţile, apoi zboară mai departe. Copiii încercau să nu adoarmă, ca să îl vadă pe Slepnir. Drept mulţumire pentru grija şi iubirea ce-o avea faţă de calul său, Odin le punea în cizmuliţe dulciuri şi jucărioare minunate.

    Sfântul Nicolae, imaginea lui Moş Crăciun
    La baza mitului Moş Crăciun, aşa cum îl ştiu copiii din ziua de astăzi, se află Episcopul Nicolae din Myra, Licia, pe teritoriul Anatoliei bizantine. Nicolae a trăit în sec. IV d.H. şi a rămas în conştiinţa oamenilor ca un mare iubitor de copii. Fiind bogat, îi plăcea să surprindă copiii cu tot felul de daruri, pe care le arunca prin ferestrele deschise, astfel încât să nu fie văzut. Uneori, pândea la fereastră să vadă reacţia copiilor. Nimic nu-i făcea plăcere mai mare decât să vadă copiii bucurându-se. Mai ales atunci când era vorba despre copii bolnavi, pentru că darurile sale aveau şi capacitatea de a aduce vindecarea, datorită faptului că erau oferite cu dragoste. Copiii nu ştiau de la cine primeau darurile, crezând că este vorba despre un personaj divin. De fapt, aşa şi era.

    Ulterior, biserica i-a recunoscut faptele miraculoase, viaţa pusă în slujba ajutorării copiilor şi săracilor şi l-a trecut în rândul sfinţilor. Vechea biserică rusă s-a clădit în onoarea Sf. Nicolae. Biserica Romano-Catolică îl onorează.
    Moaşte ale Sf. Nicolae au fost duse la Bari, Italia, în 1087, devenind loc de pelerinaj. Ziua dedicată lui este cea de 6 decembrie. Imaginea actuală a lui Moş Crăciun, cu mantia roşie, mitra ţuguiată şi bastonul pastoral este inspirată după icoanele cu Sf. Nicolae, şi nu după imaginea creată de compania Coca-Cola pentru a-şi promova produsele, cum s-a afirmat de nenumărate ori. Numai că Sf. Nicolae din Myra nu era gras.
    Până la al Doilea Război Mondial, Moşul care aducea daruri copiilor era ajutat doar de Piter, un băiat de culoare.
    Acesta era tot un personaj real din viaţa Sf. Nicolae din Myra, un copil etiopian cumpărat şi eliberat de către acesta de la o piaţă de sclavi. Piter nu a vrut să plece de lângă Nicolae, însoţindu-l peste tot şi ajutându-l să construiască jucărioare din lemn. În zilele noastre, pentru ca să nu se nască tot felul de controverse rasiale, s-a spus că negreala lui Piter vine de la… funinginea din hornuri, el fiind cel care pune darurile sub brad. A existat o perioadă când acest personaj de culoare a fost asociat cu diavolul. Legendele germanice spun că un demon cobora noaptea pe hornurile caselor şi îmbolnăvea copiii de gripă. Sau îi fura, băgându-i într-un sac, să-i mănânce mai târziu.

    Un om sfânt – Sf. Nicolae sau Sf. Petru, în unele versiuni – a prins demonul şi l-a obligat să intre înapoi pe hornurile caselor şi să lase jucării copiilor pe care i-a chinuit. Demonul a rămas în slujba sfântului, fiind obligat an după an să livreze darurile Moşului. Atât de mult se plângea demonul de sarcinile sale, încât sfântul i-a promis că o să-i dea drumul să plece în Iad, dacă îi aduce alte ajutoare.
    Cum toată lumea se ferea de demon, acesta n-a găsit decât tot nişte fiinţe demonice: elfii şi impiii. Mici, urecheaţi, răutăcioşi, neîndemânatici, făcând tot felul de încurcături, au devenit, cu timpul, ajutoarele de bază pentru Moş Crăciun. Care trebuie totuşi să-i supravegheze continuu, pentru că fac numai prostioare. Singura misiune pe care o execută cu plăcere este aceea să intre în casele în care sunt copii răi şi să le pună o nuieluşă drept avertisment, în loc de jucării.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s