Incursiune în mintea unui autist


incursiuneAcum cinci ani, Cristina Nedescu a fondat, împreun? cu so?ul ei la acea vreme, Damian Nedescu, Centrul pentru Copii cu Autism „Horia Mo?oi”. Ea îns??i mama unui b?ie?el diagnosticat cu aceast? deficien??, Cristina vorbe?te pentru prima dat? despre rezultatele uimitoare ale terapiei ABA ?i despre înfiin?area centrului.

O or? petrecut? în compania Cristinei Nedescu e un periplu c?tre o lume ciudat? ?i prea pu?in accesibil?. Îns? pe m?sur? ce o reveleaz?, r?mâi cu certitudinea c? ai primit o lec?ie de via??. Cristina are 40 de ani, iar încerc?rile prin care a trecut nu au l?sat nicio urm? pe fa?a ei. O cercetez admirativ în timp ce se a?az? mai bine pe scaunul de lâng? mine ?i prive?te pe geam cu o min? rezervat? ?i vag stingherit?. „Dumneavoastr? a?i fondat centrul acesta, carevas?zic? sunte?i vedeta…” Cristina râde scurt, semn c? începe s? se destind?.

„Nu cred c? a?a m? v?d fetele”, vine ?i replica imediat. „Mai degrab?…”, adaug? ?i prive?te c?tre celelalte dou? femei din înc?pere, Valeria Grigore, directoarea centrului „Horia Mo?oi”, ?i Monica M?n?stireanu, psihoterapeut coordonator. „Mentorul nostru, clar”, îi sare în ajutor Monica. Un astfel de epitet ar flata pe oricine, dar Cristina continu? pe un ton moderat. „Am avut ghinionul, probabil, sau norocul – a devenit pân? la urm? – s? fiu cea care a pornit asta.”

Trei ani pierdu?i

În urm? cu ?apte ani, Radu, mezinul familiei, a fost diagnosticat cu autism. „Într-o oarecare m?sur?”, subliniaz? Cristina. „Pentru c?, de obicei, la noi se plimb? copilul prin spitale ani întregi pân? sunt capabili doctorii s? dea un diagnostic.” Vocea ei se moduleaz? în func?ie de importan?a pe care o acord? informa?iilor. Uneori aproape ?opte?te. Mai ales când vorbe?te despre sine. Îns? când poveste?te despre sistemul medical, vocea îi vibreaz? brusc, înalt?, pe un ton ferm.

Ca mul?i al?i p?rin?i, Cristina a f?cut, timp de trei ani, ceea ce se nume?te „shopping medical”, adic? a mers de la un specialist la altul, în c?utarea unui diagnostic bun, a unor sfaturi potrivite. „În primul rând, nu mi-au dat o ?ans?. Am auzit ceva de genul: obi?nui?i-v? cu ideea, poate s?-l interna?i sau eu ?tiu ce s? face?i cu el… n-o s? vorbeasc? ?i n-o s? fac? nimic niciodat?, accepta?i-l a?a cum este. Am pierdut trei ani în care copilul meu ar fi putut face terapie. ?i a trebuit s? trag foarte tare cu el când am descoperit c? exist? terapie în alte ??ri, una care se f?cea înc? din anii ’70!”

Continua pe adevarul.ro

2 thoughts on “Incursiune în mintea unui autist

  1. Va dati seama ca in unele tari se facea terapie pentru aceasta deficienta inca din anii ’70 si doctorii din Romania habar nu au avut de aceasta informatie, dar in schimb sa stie ce si cum, ce se intampla cu el.
    Romania asta din prezent, trebuie sa se schimbe, neaparat.
    Observ ca, poate majoritatea romanilor nu isi continua meseria de zi cu zi cu responsabilitate, nu se straduiesc sa afle mai multe, sa se documenteze, se multumesc cu cat stiu.
    Tocmai ziua trecuta am vorbit cu o persoana care se afla in America de Sud, Peru mai exact, si a locuit in Romania, si din Romania a plecat. Mi-a spus ca s-a uimit intr-un mod placut cand a vazut cat de responsabili si constinciosi sunt tinerii care studiaza la o facultate acolo.
    Si o diferenta care am observat-o intre romani si peruani: e faptul ca in Peru, universitatea este serioasa, examen peste examen, si oricine ajunge la universitate sta si invata zilnic, pentru ca lunar se plateste universitatea, si e chiar la fel de scumpa ca in SUA: 10.000 $. In schimb, la noi dai 1.000 de lei si te-ai scapat de anul in care esti, mai mergi din 100 de cursuri de vreo 16 ori la cursuri si te-ai scos.. si dupa ne miram de ce avem astfel de doctori care nu stiu unele chestii importante si asa mai departe…
    Wake up, Romania!

  2. Da…este adevarat!Si eu am o fetita ce prezinta note autiste..nu va puteti imagina cat de redusi sunt medicii in romania!fetita mea face terapie aba,se vad rezultate!Medicii neuro-psihiatri nu cred in aceasta terapie.mi-au spus in fata sa imi iau gandul de la faptul ca ar putea sa fie vreo data un copil functional,sa mai fac unul,ca sa aiba cine sa o ingrijeasca dupa ce murim noi,sa nu ajunga in centre de bolnavi mintali….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s