M-am indepartat de Tine… In drumul meu prin pustie, presaram bucati si miez de suflet pana cand a mai ramas doar o coaja din el, in mana dreapta, iar ulciorul bucuriei zacea in mana stanga gol… vantul plangea in el.
Am crezut ca voi gasi un loc, o oaza… sa ma umplii de Tine si apoi sa imi continui drumul, tot indiferenta… pana la urmatoarea “umplere”…
Dar nu observasem ca pasul meu …primul, in´afara Prezentei Tale, a fost prima piatra la zidul care, apoi, cu fiecare pas distanta, l-am construit eu singura intre noi…
Au urmat zile in care mergeam paralel cu Tine, dar nu stiam ca defapt, Tu, tot ce vrei de la mine e sa Te urmez, sa ma las condusa de Tine!… sa calc pe urmele Tale! Imi intorceam din cand in cand privirea intr-o parte si te vedeam acolo, langa mine, vedeam umbra Ta pe mana mea dreapta si credeam ca sunt pe Drumul Bun, dar defapt eram pe-un drum al meu…
Intr-o zi, mi-am amintit de Tine, m-am intors sa iti cer ceva ( imi intorceam privirea spre Tine doar cand doream sa-ti cer ceva ), dar nu te-am mai gasit… nu stiam in ce moment umbra Ta s-a indepartat de la mine, nu imi aminteam cand a fost ultima data cand eu am tacut si Tu sa vorbesti, nu mai stiam cand am cazut ultima data la Picioarele Tale ca sa le spal cu lacrimile mele… cand ti-am multumit ultima data pentru rasarit.. sau apus…
Continua pe crestintotal.ro, partener media cu bisericata.com
