Predică doar din text!
De nenumărate ori am auzit predici predicate din versete biblice care nu proveneau dintr-un context biblic explicat. Nu am nimic împotriva prezentărilor de vereste biblice dacă acestea sunt explicate din contextul în care acestea sunt așezate. Trebuie să ne asigurăm că atunci când predicăm sau aruncăm versete doar pentru a ne făli că cunoștem mai multe versete decât alții este o modalitate incorectă de folosire a Cuvântului lui Dumnezeu. Mai jos voi prezenta câteva soluții ce ne vor ajuta să ne asigurăm că vom predica cu eficiență și corectitudine Cuvântul Divin.
1. Selectează-ți pasajul
Dacă predicarea unui text biblic este crucială, atunci este extrem de important ca predicatorul să selecteze un pasaj din care să predice Cuvântul lui Dumnezeu adunării sau audienței spre care a fost chemat să slujească. Desigur, selectarea pasajului Biblic este condiționat de îndrumarea Divină și de înțelepciunea fiecărui păstor. Păstorul este responsabil de a sta înaintea lui Dumnezeu pentru a fi călăuzit să pregătească mesajele ce vor fi aduse înaintea bisericii locale. În momentul în care păstorul este conștient că este călăuzit de Dumnezeu, responsablitatea acestuia este de a planifica un program de distribuire și alocare a acestor pasaje pentru fiecare serviciu divin. Nu doar că păstorul trebuie să fie îndrumat de Dumnezeu, dar acesta trebuie să păstreze în mintea sa contextul în care va predica acest mesaj divin. Predicatorul, precum observăm în Scriptura, trebuie să cunoască bine contextul audienței sale. Pentru a clarifica această idee vom folosi un exemplu necesar discuției noastre. De exemplu: dacă membrii bisericii locale sunt loviți de o recesiune sau o criză economică, păstorul bisericii locale trebuie să fie sensibil și conștient de situația acestora când alege un pasaj biblic. Acesta nu poate predica, în această situație, subiecte improprii contextului actual. Un predicator sensibil și credincios se va asigura că Cuvântul lui Dumnezeu (prin selectare, explicare și proclamare) va atinge, alina și corecta modul de viața al audienței sale.
2. Identifică ideaa centrală
După ce ne-am asigurat că am selectat un pasaj din Scriptură este necesar să identificăm care este ideea centrală a pasajului presupus unui studiu amănunțit. Predicatorul este chemat să depună efortul maxim atunci când studiază Scriptura. Un predicator nepregătit este un om neserios și leneș. Ba mai mult, atunci când un predicat este nepregătit, prin atitudinea acestuia, dezonorează audiența sa. Un astfel de caracter nu trebuie acceptat în Biserica lui Cristos. Scopul predicatorul este de a se lăsa condus de Duhul Sfând a lui Dumnezeu și de efortul său pentru a scoate la suprafață care este intenția principală a autorului pentru audiența sa.
3. Formează-ți predica în jurul unei idei sau tematici centrale
Este extrem de important, ca atunci când alegem un pasaj, să ne asigurăm că nu deviem de la textul acestuia. Deși există mii de motive pentru a ne depărta de contextul original, un predicator atent nu va permite să fie dezorientat de tentații explosive. Textul biblic ne imploră să aducem predica noastră în jurul acestuia. Dacă facem acest lucru, atât predicatorul cât și audiența sa vor înțelege scopul principal al mesajului predicat. Orice predicator este responsabil de a nu pierde atenția audienței sale cu mijloace ce vor depărta ascultători de contextul textului original. Totodată, este important ca ilustrațiile și verestele altor pasaje să fie strâns legate de ideea principală și de contextul pasajului dezbătut sau supus unui studiu amănunțit.
4. Predică doar din text și nu din cutia magică
Este simplu! Dacă dorești să predici corect nu te depărta de ceea ce este prezentat în textul pasajului predicat sau scris de autorul pasajului biblic. Tendința cea mai ușoară este să alergi prin Scriptură fără a te asigura că ai explicat audienței care este mesajul crucial din textul citit înaintea acesteia. Totuși, este mult mai greu și dificil să privești asupra unui singur pasaj, și asta datorită faptului că pasajul (însine) îți cere să acorzi o atenție maximă contextului, audienței și mesajului spre care acest pasaj a fost direcționat la timpul scriei acestuia. Un predicator biblic se va asigura că predică doar ceea ce este scris în Cuvânt și nu ceea ce el dorește să impună Scripturii. A impune ceea ce nu afirmă Scriptura este ca și cum ai distorționa scopul primar al Scripturii și al lui Dumnezeu.
Scris de Cosmin Pascu, www.bisericata.com
Bun, multumesc. Sper ca nu te superi daca il preiau
Nu ma supar de loc. Dar daca poti sa adaugi sursa originala ar ajuta.
http://www.bisericata.com/ro1/?p=1877
Cu stima si respect,
Cosmin Pascu
Rezolvat! Pusesem initial Adevarul Unic, dar acum am adaugat si “Bisericata”.
Har!
Mersi mult. Pe site-ul bisericata.com vei gasi alte subiecte pe aceasta tema.
Cosmin
Articolul reprezinta o incercare interesanta de a stabili cateva principii de hermeneutica a textului biblic, insa, din pacate, el se bazeaza pe o intelegere incorecta a raportului dintre om si Dumnezeu. Iata doua pasaje edificatoare:
“În momentul în care păstorul este conștient că este călăuzit de Dumnezeu, responsablitatea acestuia este…”
“Scopul predicatorul este de a se lăsa condus de Duhul Sfând a lui Dumnezeu și de efortul său”.
Un om care este constient ca este calauzit de Dumnezeu isi bazeaza opinia pe o judecata de tip subiectiv. Pot avea certitudinea ca Dumnezeu imi calauzeste Biserica, deoarece Biserica in calitate de “Trup al lui Hristos” este mai mult decat suma membrilor ei. Dar nu pot avea niciodata certitudinea ca Dumnezeu ma calauzeste pe mine. Si in fond, nici nu e bine sa am aceasta certitudine, intrucat risc sa cad in pacatul mandriei. La fel de bine as putea sa fiu calauzit de diavol, iar acesta sa-mi creeze impresia ca sunt calauzit de Dumnezeu.
Scopul predicatorului, ca de altfel a fiecarui crestin, este de a renunta la orice forma de individualism si de a experimenta smerenia ca model de viata. Orice forma de exaltare duce sau la fanatism, sau la fariseism si reprezinta o dezlantuire a eului indaratnic. Efortul uman trebuie indreptat tocmai inspre potolirea orgoliului si nu inspre stimularea lui prin constructii teologice sau speculative in spiritul zadarniciei acestei lumi. Ci, mai bine predica sa fie una a faptelor indreptata spre aproapele nostru, pentru a cauta unitatea cu el, nu dezbinarea prin vorbe si interpretari, chiar daca rolul vorbelor si interpretarilor e de a cauta adevarul. Aici, in legatura cu aproapele gasim legatura cu Duhul Sfant, nu in singuratatea sinelui nostru.
In concluzie, de aici, de la unitatea Bisericii ar trebui sa porneasca orice teorie a interpretarii textului biblic. Adica, autoritatea ultima trebuie sa fie Biserica, in calitate de pastratoare a unui Mesaj, nu individul. Altfel cadem in individualism. Deci sa predicam nu din noi si din text, ci din text si din cei care au aparat textul cu propriul lor sange murind precum Hristos pentru noi, niste necunoscuti.
Draga Theofilos,
Doresc sa-ti multumesc pentru mesajul tau. Totusi cred ca ideea ta de a sustine ca Biserica este ceea care trebuie sa conduca predica este eronata. Biserica trebuie sa se subordoneze Cuvantului lui Dumnezeu, care este predicat sau proclamat. Desigur, doar daca acest Cuvant este predicat corect!
Cred ca nu este o strategie eficienta de a scoate anumite idei din contextul in care au fost asezate. Un pastor care ii permite lui Dumnezeu sa vorbească Bisericii Sale, se va asigura ca nu va permite mandriei (sau altor lucruri) sa inlocuiasca lucrarea lui Dumnezeu. Predicatorul trebuie sa fie constient (si sa creada) ceea ce predica, altfel acesta nu este un predicator, ci doar un orator.
Un predicator eficient si biblic se va asigura ca ceea ce predica reflecta unitatea existenta in Trinitate. Biserica, ca si un trup, este chemata nu sa predice, ci dimpotriva, aceasta este chemata sa implineasca Cuvantul proclamat.
In final, te invit sa reflectezi inca odata asupra ideilor prezentate in acest articol, si asta pentru a intelege ceea ce doresc sa combat.
Cu stima si respect,
Cosmin Pascu
Multumesc pentru raspuns. Voiam sa spun ca mandria si individualismul nu pot fi potolite decat prin ascultare. Eu consider ca Biserica este mult mai mult decat simpla suma a credinciosilor. E locul in care isi are viata invatatura lui Hristos. Nu incercam decat sa pun in evidenta intelesul acestor lucruri. Iar in ce priveste Scriptura, ea nu trebuie decat sa-si gaseasca contextul natural in care sa poata fi inteleasa. Din acest motiv, cred ca ar trebui sa regandim rolul presupozitiilor in interpretarea unui text.
Orice demers hermeneutic porneste de la niste presupozitii, deoarece interpretarea nu se poate construi pe neant. Mai precis, orice interpretare trebuie sa aiba un temei. Cuvantul “trebuie” pe care l-am folosit in propozitia anterioara nu are un sens moral sau deontologic, ci unul logic. Adica orice interpretare “are” un temei care sta la baza ei. A vorbi despre interpretari independente de orice presupozitii e un mod foarte interesant de a vorbi, insa prea putin productiv. In fata unui text, interpretul nu vine cu mintea golita de orice, ci vine pur si simplu cu ceea ce are: o anumita competenta lingvistica, o cultura, o anumita putere de a intui si de a analiza etc. De aceea ideea nu e de a renunta o cunoastere anterioara, ci de a selecta acele elemente care transformate in temeiuri ale interpretarii, presupozitii, vor determina supozitii corecte pornind de la text. Asadar, care sunt presupozitiile corecte care duc la supozitii corecte? Ar exista patru candidati posibili:
1. Vointa individuala;
2. Ratiunea;
3. Textul;
4. Altceva care include textul.
Prima posibilitate cade din start. Interpretarea nu e rezultatul unui act arbitrar al unui individ.
A doua posibilitate, desi tentanta, ar fi perfect valabila daca ratiunea umana ar contine niste adevaruri prezente in ea in mod innascut. Din pacate, insa, adevarurile logice reprezinta doar forme de rationament, moduri in care gandirea organizeaza lumea, dar ele nu se refera la lume in sine. Ratiunea ne poate oferi doar metode, nu si presupozitii.
In al treilea rand, a presupune ca un text isi poate contine propria interpretare inseamna a postula existenta in text a unor enunturi ultime, care la randul lor nu mai au nevoie de o interpretare. Nu exista asemenea enunturi ultime, pentru simplul motiv ca a intelege un enunt inseamna a interpreta acel enunt. Singura modalitate imaginabila ca un enunt sa devina autonom in raport cu interpretarea este ca el sa se refere la sine insusi, adica sa devina autoreferential. Or in acest caz, el genereaza pe plan logic un cerc vicios, adica pentru a-l interpreta, trebuie in prealabil sa-l interpretam si asa la infinit. Sensul unui asemenea enunt va fi nul. De aceea consider ca presupozitia ascunsa in spatele ideii ca “trebuie sa vorbim doar din text” ascunde posibilitatea sa privim textul ca si continand enunturi ultime de acest tip.
Cum putem iesi din acest impas al unei hermeneutici careia ii scapa insusi sensul textului? Prin aceea ca interpretarea corecta trebuie sa puna textul in contextul care ii este propriu. Acest context nu poate fi insusi textul, ci altceva, anume mesajul lui Hristos. E o solutie foarte eleganta. Si in plus, el concorda perfect cu realitatea.
Acest model care priveste textul ca si parte a unui context mai larg de presupozitii este atestat de chiar modul in care a fost scrisa Biblia in Biserica Primara. La inceput a existat mesajul lui Hristos care “lumina” Biserica. Apoi acest mesaj a fost transcris treptat pana pe la finele secolului I, dar el a ramas sa “lumineze” mai departe Scriptura. A-l regasi, inseamna a regasi calea catre adevarul Scripturii. E foarte simplu. Si totusi atat de complicat, deoarece faptul acesta presupune sa regandim in mod radical insasi ideea de Biserica, sa o resacralizam, sa o readucem in lume din starea ei de “invizibilitate” la care a dus-o teologia mai moderna si sa o transformam intr-un pazitor al Mesajului.
Am uneori sentimentul oarecum straniu ca in chiar principiile hermeneutice care stau la baza teologiei din ultima mie de ani exista ceva care nu functioneaza, ceva exterior si strain. Aceasta autoreferentialitate a textului biblic care se insinueaza mereu si de care nu scapam, increderea exagerata in puterea ratiunii umane de a rezolva orice problema, primatul eului, izolarea sacrului undeva la o departare suficient de comoda, undeva in exteriorul lumii vizibile, dublata de o desacralizare evidenta a realitatii imediate, nu concorda absolut deloc cu imaginea care exista la autorii din primele veacuri dupa Hristos si nici macar la autorii acestei adevarate “biblioteci” care e Noul Testament.
–>> Theofilos
Acum sunt de acord cu ceea ce prezinti in comentariul de mai sus. Cred ca avem nevoie si de calauzirea lui Dumnezeu atunci cand ne pregatim sa predicam un text biblic. Spun asta bazandu-ma pe faptul ca Cuvantul lui Dumnezeu este al Creatorului si El este Cel care ne poate ajuta sa nu distortionam mesajul si contextul in care acesta a fost proclamat.
Cosmin