Homosexualitate, avertismentul biblic

 a. Duhul Sfânt a dat avertismentul că ho­mosexualitatea comportă pericolul morţii. În rela­tarea despre Sodoma, cu prioritate este stigmatizat atentatul la ospitalitate, adică, mai precis, dispreţul faţă de celălalt, faţă de străin: refuzul alterităţii [27]. Actul homosexual era considerat o asemenea murdărie, încât Lot a preferat să-şi dea propria-i fiică pentru a-i face pe sodomiţi să-şi schimbe hotărârea. «Nu, fraţilor, să nu faceţi nici un rău …» [28]. După cuvântul lui Dumnezeu, homo­sexualitatea este, deci, ceva mai rău decât prosti­tuţia. Această greşeală aduce moartea: «Este o urâciune; vor fi omorâţi» [29]. «Urâciunea» (To’Ebah) desemnează în Vechiul Testament comportamen­tul idolatrie, a cărui consecinţă este moartea. Tot idolatrie este fapta pentru care i s-a spus fiinţei umane «veţi muri», încă din Rai. Homosexuali­tatea este, mai înainte de toate, o greşeală de ordin religios, o formă de idolatriei.

b. Într-adevăr idolatria este la originea ho­mosexualităţii, după cum explică, limpede, Sfân­tul Apostol Pavel: «… ca unii [păgâni] care au pre­schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătoru­lui, Cel ce este binecuvântat în veci, amin!» [30]. Mai înainte de a fi o problemă morală, homosexuali­tatea, dispoziţie sau exerciţiu contra naturii sexualităţii, este deci o problemă teologică, legată de ne­cunoaşterea lui Dumnezeu.

Continua acest articol

Lasă un Răspuns