Predicam sau ucenicizam?
Scopul acestui articol este de a corecta metodele imporprii – prin a oferi bisericii locale si conducerii acesteia o metoda eficienta si biblica, al carui scop este de a incuraja membrii bisericii de a interactiona cu Cuvantul lui Dumnezeu si cu Comunitatea in care fiecare crestin a fost asezat.
Un factor exsistent in lucrarea bisericii locale este ca proclamarea Cuvantului lui Dumnezeu deseori detine o prioritate mult mai ridicata, pe cand ucenicia, care este arta explicarii si a aplicarii Cuvantului proclamat, nu pare a avea o prioritate in lucrarea acesteia. Datorita acestei neglijente, nu este de mirare ca conducerea bisericii locale ignora continuitatea si echilibru lucrarii la care au fost chemati. Astfel, observam ca tinta postorului nu este doar de a predica, ci dimpotriva, responsibiltatea acestuia este de a isi uceniciza membrii prezenti in Biserica lui Cristos.
Predicam, dar si ucenicizam
Este necesar sa mentinem in acest articol un echilibru al lucrarii la care am fost chemati. Extremismul nu trebuie sa ocupe o pozitie in lucrarea bisericii locale, ci dimpotriva, responsabitatea pastorului este ca fiecare membru trebuie sa fie implicat intr-un program de ucenicie, care sa fie dezvolatat de fiecare biserica locala, si prin actiunea caruia, situatiile fiecarui context isi gasesc o rezolvare biblica si contextuala. Daca ignoram un astel de program prin a introduce strategii extrene, care nu au un rezlutat pozitiv si efectiv contextului local, prin aceasta actiune alegem sa ingreunam sau chiar distrotionam misiunea bisericii locale.
Misiunea bisericii locale este de a predica Cuvantul lui Dumnezeu, insa in acelasi timp, tinta predicarii este ca fiecare crestin sa slujeasca Mantuitorului prin a se implica in contextul in care au fost chemati, imputerniciti si trimisi de Cristos, pentru ai aduce pe oameni la Cristos. Scopul acestei lucrarii poate fi implinit doar atunci cand intelegem cu claritate ca predicarea este in stransa legatura cu ucenicia, al carei scop este de a ne ajuta sa intelegem si sa dezbatem subiectele si ideile aduse in discutie in predica pastorului. Aceasta cerinta se bazeaza pe un adevar fundamental care arata ca ascultatorii fiecarei predici retin doar 10% dintr-un mesaj predicat. Un studiul recent arata in acelasi timp ca dintr-un program de ucenicie, un membru al bisericii locale retine 55 – 70% din ceea ce a studiat, si asta datorita studiului relational cu Persoana si Cuvantul lui Dumnezeu.
Cum sa incepem ucenicia?
Pe parcusul intregii Scripturi observam ca proclamarea Cuvantului nu este dezlegata de ucenicie! Acestea nu pot fi separate, deoarece atunci cand acest lucru se intampla, biserica numai este o biserica misionara. Daca dorim sa avem un program de predica eficient, si care sa aibe un impact asupra fiecarui membru, responsabilitatea pastorului este de a dezvolta un program de ucenicie, prin care sa-si pregateasca membrii pentru lucrare. O predica care nu rezulta in implicarea memrbilor in slujire, nu este predica, ci mai degraba, aceasta este o discutie indulgenta si egosita.
O metoda pozitiva de a incepe acest program de ucenicie este de a dezvolta si creea intrebari care sa se ocupe de anumite ideii ce au fost prezentate in predica de dimineata sau de seara. In acelasi timp, o alta metoda pentru discutii este de a studia epistolele lui Pavel impreuna cu intreaga biserica (in grupuri mici) cu scopul de a dezbate si implementa metodele biblice folosite de apostoli si biserica primara. Observati ca ucenicia ne cere un efort si un munca in care ne aratam dorinta de a dezvolta viata spirituala si fizica a bisericii locale in misiunea lui Cristos.
O biserica Biblica este o biserica care plaseasza predicarea Cuvantului si ucenicizarea fiecarul crestin la baza fundatiei sale. Fara aceste doua condimente necesare si cruciale, biserica nu poate avea un impact in societate.
Si eu cred ca echilibrul intre proclamare, invatatura (asta este putin altceva decit predicarea) si ucenicie este ceea ce poate da tarie bisericii.
Din pacate, observatia mea este ca aproape nimeni nu mai face ucenicie in bisericile evanghelice din Romania. De ce? probabil pentru ca nu este ’sexy’. Nimani nu primeste medalii si laude publice pentru lucrurile facute in tacere. Pentru acestea rasplata vine doar la vremea judecatii de la tronul lui Cristos. Pentru multi dintre noi insa aceasta este mult prea tirziu.
Danut
Cred ca trebuie sa incurajam cat mai mult pastorii bisericii locale pentru a creea un program de ucenicie. In acelasi timp, este necesar ca cei care au experimentat aceasta arta biblica, sa se implice in a scrie si mobiliza pastorii spre aceasta lucrare.
Cum ati proceda dvs? Care este contribuita dvs. fata de aceasta lucrare?
Cu stima si respect, Cosmin
Citisem mai demult “Ucenicii se fac nu se nasc” de Walter Henrichsen – este adevarat ucenicii trebuie facuti, este un proces natural de implementare a gandirii crestine autentice, nealterate de non valorile seculare. Primii pasi ai unui crestin trebuie formati, pana ajunge la un nivel de sine statator, altfel riscul de a ajunge un hibrid, iar mai apoi un apostat este f mare.
Danut a surprins f bine faptul ca fenomenul, nu este ’sexy’. Imi aduc cu placere aminte si acum cum primii pasi in crestinism mi-au fost supravegheati si indrumati de oameni dedicati si f bine echipati spiritual, mergeam cu atata drag la intalnirile cu ei, erau atat de plini de dragoste si interesati de evolutia mea, de problemele de care m-am batut de la ultima intalnire incoace.
Exista desigur si nevoia de semnificatie, in schimb daca tot ceea ce facem este directionat spre satisfacerea acestei nevoi – atunci subordonam intreaga activitate intr-un sens gresit. Motivatia fundamentala a unei vieti crestine, a actiunilor intreprinse trebuie sa tina de relatia intima,personala pe care o avem cu Dumnezeu si mai putin de elementele fluctuante de semnificatie sociala, desi nu exlcud pe ultima.
Cred ca un pastor care nu cunoaste la nivel teoretic cel putin subiectul ucenicizarii – nu este in primul rand pastor, sau s-a modificat semantica functiei de pastor?! Probabil daca am incerca o definire a notiunii de pastor pe baza unui studiu empiric , am ajunge la concluzia ca pastorul se confunda cu un preot care isi expune programul fara a avea nici o alta relatie cu enoriasii.
Cei mai multi pastori se rezuma la acumulare unui bagaj de cunostiinte teoretice, prezentarea unor predici expozitive (si nu intotdeauna bine calibrate si inspirate) si punct.
Ma bucura deschiderea acestui subiect fiindca el are o semnificatie aparte pentru contextul actual al bisericilor românesti. E mare nevoie de ucenicie dar nu cred ca ucenicia poate fi implementata de pastori in bisericile romanesti, decat in situatii extrem de singulare. Un “program” de ucenicie hotarat de pastor sau de comitet va fi sortit esecului fiindca numai cineva care a fost ucenicizat la rândul lui poate sa ucenicizeze pe altii. Nu vreau sa dau cu piatra in nimeni dar majoritatea pastorilor nu au fost ucenicizati, formarea lor spirituala producându-se într-un cadru academic formal. De aceea cred ca pentru multa vreme lucrarea de ucenicie va ramane apanajul unor lucratori anonimi (aici jos) fiindca, asa cum bine s-a spus, nu-i decoreaza nimeni pentru ceea ce fac. Probabil ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa expunem in mod deliberat valorile uceniciei, pentru a crea o tensiune pozitiva in aceia care ar putea fi câstigati pentru ea, cât si în a încuraja pe ci care, fara publicitate, o practica cu credinciosie.
Doamne Ajuta!
PS Desigur ca situatia ideala este aceea in care pastorul unei biserici este el insusi un ucenicizator, dar cazul e atât de rar întâlnit că rămâne la categoria “ideal”.
Draga Romuluss,
Ma bucur ca ai avut anumite peroane care s-au dedicat pentru a te ajuta sa cresti in asemanare cu Cristos. Urmatorul articol “Ucenicia, o arta pierduta” se ocupa de aspectul pe care l-ai prezentat mai sus.
Multumesc pentru aceste puncte de referinta, Cosmin
Draga Mihai,
Nepregatirea pastorilor in cadrul studiilor teologice este una din problemle pentru care nu avem ucenicie in Biserica.
Cred ca trebuie sa-i ajutam pe pastori in aceasta directie!
Mersi pentru comentariul adus, Cosmin
Sunt convins ca exista f multe aspecte ale vietii spirituale care nu sunt acoperite de programa de facultate. Sigur universitatile in special la noi in tara au un caracter mai mult informativ, nicidecum de formare serioasa la nivel profesional. Responsibilitatea formarii pachetului de cunostiinte, a caracterului crestin, a capacitatii pastorale ramane o indatorire a respectivului absolvent.
Pe de alta parte un absolvent sau student la teologie se presupune a fi o persoana care a trecut pragul convertirii, a fost ucenicizat, in consecinta exista un know how.
Ca si fenomen general(nu ma refer strict la domeniul evanghelic) – domeniile de activitate in care nu exista un control direct vizavi de competenta, randament – exista f multe abateri. In orice firma privata unde am lucrat a existat un interes real pentru a avea randament si performanta, datorita unui sistem motivant, controlat care asigura o ascensiune clara profesionala, dezinterul si incompetenta fiind penelizate cu parasirea acelui loc de munca. Domeniile unde exista un sistem autoevaluativ, autostimotivant, performanta, interesul este strinct determinat de sistemul motivational propriu, care este plin de lacune. Exista persoane bine determinate dar totodata si persoane care prezinta un dezinteres profund fata de nivelul de competenta.
Spre exemplu – invatamantul romanesc se situaeaza mult sub performanta invatamantului european si mondial. Unul dintre factorii care determina acest lucru este lipsa unui sistem de motivare pozitiva si negativa prin evaluarea concreta a activitatii. Psihologia afirma existenta a cel putin doua tipologii de personalitate – de tip X si Y. Persoane automotivate si persoane care au nevoie de un cadru stimulativ pentru a putea fi mobilizate.
Pavel exercita un control asupra bisericilor formate de el, prin epistolele pe care le scria, prin vizitele pe care le facea. Exista un permanent feedback vizavi de comportamentul si evolutia bisericilor . Daca apostolii ar fi creat biserici care mai apoi sa le lasa sa se dezvolte autonom, nesupravegheate, ethosul ar fi fost complet compromis.