H-ualitatea, cunoaste dificultatiile pentru a raspunde biblic!

Iata un articol care prezinta situatia estetica a homosexualitatii. Scoupul pentru care am ales sa scot acest lucru in evidenta este pentru a cunoaste aceste dificultatii, iar mai apoi, intr-un al articol (si discutiile dvs.) sa oferim o perspectiva biblica pentru rezolvarea acestei situatii.

Citesti, inregistrezi, meditezi, iar mai apoi, contribui la discutie … Ce zici?
___________________________________
Homosexualitatea si problemele de sănătate mintală

În 1973, Asociatia Americană de Psihiatrie a eliminat homosexualitatea din lista ei de tulburări mintale, în ciuda unor proteste sustinute (vezi Socarides, 1995). A.A.P. a fost motivată în principal de dorinta de a reduce efectele “opresiunii sociale.” Totusi, unul dintre efectele deciziei A.A.P. a fost acela de a adăuga o autoritate psihiatrică insistentei activistilor homosexuali cum că ei ca grup sunt la fel de sănătosi ca si heterosexualii. Măsura respectivă a descurajat publicarea de studii care arată că chiar există probleme psihiatrice asociate cu homosexualitatea.

Într-o analiză asupra literaturii disponibile, Gonsiorek (1982) arăta că nu există date care să indice diferente psihiatrice între homosexuali si heterosexuali – sau dacă există, acestea ar putea fi atribuite stigmatului social. Într-un mod similar, Ross (1988) într-un studiu multicultural, constata că majoritatea homosexualilor se încadrau în limitele psihologice normale. Oricum, unele materiale indicau diferente psihiatrice între homosexuali si heterosexuali. Unul dintre studii (Riess, 1980) a folosit bine-cunoscuta si validata scară psihologică MMPI, constatând că homosexualii prezintă o “hipersensibilitate personală si emotională.”

În 1991, egalitatea absolută între homosexualitate si heterosexualitate era sustinută cu tărie într-un material intitulat “Bază empirică pentru respingerea modelului de tulburare mintală” (Gonsiorek, 1991). Totusi, homosexualitatea a rămas în manualele de psihiatrie ale celorlalte tări până în 1nul 1992 – Clasificarea Internatională a Bolilor (King si Bartlett, 1999). Se pare că timp de 20 de ani restul lumii nu a subscris deciziei A.A.P. din 1973.

Este homosexualitatea la fel de sănătoasă ca heterosexualitatea? Pentru a răspunde la această întrebare, ceea ce avem nevoie sunt esantioane reprezentative de homosexuali, spre deosebire de esantioanele de voluntari care în trecut îi eliminau pe cei cu probleme sau atipici (cum a fost cazul studiului realizat de Evelyn Hooker). Din fericire, astăzi există astfel de studii reprezentative.

Noile studii indică un nivel superior de patologie

Un studiu important si bine realizat a constatat tentative de sinucidere la homosexuali de sase ori mai numeroare decât media (Remafedi et al. 1998).

Apoi, mai recent, în respectata revistă Archives of General Psychiatry au apărut trei materiale însotite de comentarii extensive (Fergusson et al. 1999, Herrell et al. 1999, Sandfort et al. 2001 si Bailey 1999). J. Michael Bailey a inclus si un comentariu la studiul de mai sus. Trebuie mentionat că Bailey este cel care a realizat mai multe studii pe gemenii homosexuali, studii intens promovate de activistii homosexuali ca dovezi ale teoriei “homosexualitătii înnăscute.”

Bailey a afirmat: “Aceste studii contin cele mai bune date publicate până acum în privinta legăturii dintre homosexualitate si psihopatologie, ambele conducând la aceeasi tristă concluzie: homosexualii prezintă un risc substantial mai mare de probleme emotionale, inclusiv tendinte de sinucidere, depresie majoră si anxietate… Greutatea noilor studii stă în gradul lor de control.”

Primul studiu s-a realizat pe gemeni care au luptat în Vietnam (Herrell et al. 1999). Concluzia a fost că în medie, homosexualii prezentau un risc de sinucidere (gânduri si actiuni) de 5,1 ori mai mare decât colegii lor heterosexuali. O parte din acest factor de 5,1 era asociat cu depresia si abuzul de substante, ceea ce ar putea fi sau nu legat de homosexualitate. (Când au fost eliminate aceste două probleme, factorul de 5 a coborât la 2,5 – o scădere semnificativă.) Autorii studiului consideră că există un factor independent legat de sinucidere care era probabil asociat îndeaproape cu unele caracteristici ale homosexualitătii în sine.

Al doilea studiu (Fergusson et al. 1999) a urmărit un grup numeros din Noua Zeelandă de la nastere până la vârsta de 20 de ani. Această metodă de studiu este foarte fiabilă si nu este supusă acelor polarizări care afectează studiile. Acest studiu a indicat o incidentă semnificativ mai mare a depresiilor, anxietătii, tulburărilor de comportament, abuzului de substante si gândurilor de sinucidere la cei care erau homosexuali activi.

Al treilea material este un studiu olandez (Sandfort et al. 2001) care indică un nivel ridicat de probleme psihiatrice la homosexuali, însă remarcabil, subiectii infectati cu HIV nu par să aibă mai multe probleme decât cei fără HIV. Persoanele care suferă de HIV ar trebui să fie cel putin angoasati sau deprimati!

Studiul concluziona că infectia cu HIV nu este o cauză a problemelor mintale – însă stigmatizarea din partea societătii, da – chiar si în Olanda, unde stilul de viată homosexual este mult mai acceptat public decât în alte tări. Această interpretare a datelor nu este convingătoare.

Comentariile pe marginea acestor studii au pus trei probleme interesante.

1. Mai întâi, astăzi avem dovezi clare că există probleme de sănătate mintală asociate cu homosexualitatea. Acest lucru este un argument pentru cei care s-au opus deciziei AAP din 1973. Totusi, studiile acestea nu răspund la întrebarea: homosexualitatea în sine este patologică?

2. Studiile arată că întrucât numai o minoritate dintr-un esantion neclinic de homosexuali prezintă probleme mintale diagnosticablie (cel putin după actualele criterii de diagnosticare), atunci majoritatea homosexualilor nu sunt bolnavi psihici.

În Noua Zeelandă, de pildă, lesbienele au o probabilitate de două ori mai mare să solicite ajutor pentru probleme mintale decât femeile heterosexuale, dar numai 35% dintre ele au făcut efectiv aceasta de-a lungul vietii si niciodată mai multe de 50% (Anon 1995, Saphira si Glover, 2000, Welch et al. 2000) Aceasta corespunde unor constatări similare din S.U.A.

Ruperea relatiilor motivează majoritatea încercărilor de sinucidere

Apoi, ne întrebăm – arată aceste studii că factorii de viată homosexuală sau stigmatizarea din partea societătii sunt cei care constituie motivele unei persoane de a se sinucide? Nici una dintre concluzii nu este inevitabilă. Mai mult, Saghir si Robins (1978) au examinat motivele tentativelor de sinucidere printre homosexuali si au constatat că dacă motivele erau într-adevăr legate de homosexualitate, aproximativ 2/3 se datorau unor relatii rupte – nu presiunilor exercitate de societate.

În mod similar, Bell si Weinberg (1981) au constatat că principalul motiv al tentativelor de sinucidere era sfârsitul unei relatii. În al doilea rând, afirmă ei, a fost incapacitatea de a se accepta pe sine. Întrucât homosexualii au un număr mai mare de parteneri si esecuri emotionale, comparativ cu heterosexualii, si întrucât relatiile homosexuale pe termen lung sunt rareori monogame, nu este surprinzător că si tentativele de sinucidere sunt proportional mai numeroare. Numărul mediu de parteneri ai homosexualilor este de patru ori mai mare decât la heterosexuali (Whitehead si Whitehead 1999, calculat pe baza Laumann et al 1994).

Regula degetului mare arată că tentativele de sinucidere sunt de trei ori mai numeroase la homosexuali. Ar putea exista o legătură între cele două procente?

Un alt factor în tentativele de sinucidere ar fi acele elemente de dependentă în ceea ce priveste homosexualitatea (Pincu, 1989 ) care pot duce la sentimente de depresie atunci când lucrurile scapă de sub control (Seligman 1975). Există persoane (estimările variază, însă procentul probabil este de 50% dintre tinerii de astăzi) care nu-si iau măsuri de protectie împotriva HIV (Valleroy et al., 2001) si care au probleme considerabile de dependentă sexuală si de droguri, acestia fiind desigur mai predispusi la gânduri de sinucidere.

Efectul stigmatului social

În al treilea rând, ar putea presiunea din partea societătii să conducă la probleme de sănătate mintală? Mai putin decât ne-am putea imagina. Autorii studiului realizat în Olanda au fost surprinsi să constate tot atâtea afectiuni psihice la homosexualii dintr-o tară în care tolerarea homosexualitătii este mai mare decât aproape orice altă tară.

O altă tară bună pentru comparatie este Noua Zeelandă, care este mult mai tolerantă fată de homosexualitate decât sunt Statele Unite. Legislatia le acordă homosexualilor drepturi speciale, care sunt aplicate efectiv în întreaga tară, fără a fi contestate de nimeni. În ciuda acestui nivel ridicat de tolerantă socială, tentativele de sinucidere din studiul neozeelandez au fost aproape la fel de numeroase ca si cele din S.U.A.

Într-o comparatie multiculturală a sănătătii mintale din Olanda, Danemarca si SUA, Ross (1988) nu a găsit diferente semnificative între aceste tări, adică ostilitatea socială mai mare din SUA nu conducea la probleme psihiatrice mai numeroase.

Există alte trei aspecte neabordate în articolele din Archives si care merită atentia noastră.

Promiscuitatea si personalitatea antisocială

Persoana promiscuă  – fie heterosexual, fie homosexual – prezintă o probabilitate mai mare de a fi antisocial. Merită mentionată aici observatia lui Rotello (1997), el însusi homosexual: “…aspectele ilegale ale subculturii homosexuale, infractionalitatea acesteia, sunt văzute de multi ca fiind unele dintre cele mai deosebite atribute ale acestei subculturi.”

Ellis et al. (1995) au examinat pacientii unei clinici de boli genitale, urologice si cu transmitere sexuală; s-a constatat că 38% dintre bărbatii homosexuali care apelau la aceste servicii de sănătate prezentau tulburări antisociale de personalitate; procentul pentru bărbatii heterosexuali era de 28%. Ambele cifre sunt enorme comparativ cu 2%, incidenta tulburărilor antisociale de personalitate la populatia generală.

Probabil că constatarea unui nivel mai mare de tulburări de comportament la studiul neozeelandez a umbrit constatarea unei personalităti antisociale. Desigur, terapeutii nu vor ajunge să vadă prea multi indivizi antisociali pentru că aceste persoane nu apelează la terapie.

În al doilea rând, s-a constatat că 43% dintr-un esantion bulimic de bărbati erau homosexuali sau bisexuali (Carlat et al. 1997), un procent de aproape 15 ori mai mare cât procentul pentru populatia generală – arătând că bărbatii homosexuali prezintă o incidentă mai mare la această afectiune mintală. Aceasta se poate datora unei preocupări deosebite fată de aspectul fizic la bărbatii homosexuali.

Ideologia eliberării sexuale

Se poate arăta că homosexualitatea masculină, în forma ei extremă, constituie ea însăsi o tulburare mintală. Cum am spus si mai sus, Rotello, un propagandist homosexual, arată că “aspectele ilegale ale subculturii homosexuale, infractionalitatea acesteia, sunt văzute de multi ca fiind unele dintre cele mai deosebite atribute ale acestei subculturi.” Eroticismul homosexual devine pentru multi valoarea centrală a existentei lor si nimic altceva – nici măcar viata sau sănătatea – nu este lăsat să interfereze în căutarea acestui stil de viată. Desi promiscuitatea homosexuală alimentează criza SIDA din Occident, nici măcar această tragedie nu este lăsată să interfereze cu libertatea sexuală.

Potrivit lui Rotello, a deveni responsabil pentru a nu-i infecta si pe altii cu HIV este o idee complet străină multor grupuri care încearcă să combată SIDA. Se promovează ideea protejării tale, dar protejarea celorlalti nu apare în nici o reclamă la prezervative (Franta a fost, în anii 1980, o exceptie interesantă. Comportamentul homosexual este deci potential fatal atât pentru ceilalti, cât si pentru sine.

Riscarea propriei vieti de dragul libertătii sexuale poate fi considerată ca “problemă mintală.” Este unul dintre riscurile extreme practicate în societatea noastră. Nu am găsit la nici un alt segment social un risc mai mare de deces – risc asumat.

În concluzie, dacă punem întrebarea “Este homosexualitatea o afectiune psihică?”, atunci răspunsul ar trebui să fie: “E nevoie de mai multe cercetări – necompromise de tendintele sociale – pentru a evalua cu onestitate această problemă.”

Sursa: http://www.narth.com/docs/whitehead-rom.html

~ de Cosmin Pascu pe martie 19, 2008.