Scopul lucrarii pastorale

Eugene Peterson, prezinta urmatoarea realitatea a lucrarii pastorale, afirmand ca `lucrarea pastorala, in mare parte, are de a face cu dificulatiile omului de a sta nemiscat fata de magnificenta mantuirii (prin Cristos)`.

Eugen Peterson, Five Smooth Stones for Pastoral Work, W. B. Eerdmans Pub., 1980, 31

Cand Teologia devine ideologie?

Teologia devine ideologie cand functia sa slujitoare nu este asumata ca proces de “legitimare” a Adevarului, ci ca legitimare a “autoritatii” unei institutii si a structurilor sale de “putere”. Revelatia iudeo-crestina, pastrata in Sfanta Scriptura si transmisa in Biserica, ne arata ca autoritatea in Biserica este participativa si se manifesta ca iubire si slujire a comunitatii de credinta. In fata unei puteri exterioare, juridice si constrangatoare, spre exemplu, puterea imperiala romana, autoritatea iubirii Mantuitorului Iisus Hristos nu avea nici o “putere”. Totusi aceasta autoritate atragea mari multimi de oameni, lucru ce a trezit suspiciunea, invidia si ura puterii imperiale. Timp de trei sute de ani autoritatea “lipsita” de putere a iubirii crestine s-a manifestat in comunitati diverse din punct de vedere cultural si etnic, dar unite printr-un sentiment de fraternitate si solidaritate, instituind prin atitudinea lor premisele unei culturi crestine “fara frontiere”, care va constitui, in timp, sufletul civilizatiei europene.

Dupa trei secole de persecutie, puterea discretionara a imparatului si-a recunoscut totusi propria-i relativitate si a permis comunitatilor crestine sa-si manifeste in mod liber propria lor identitate. Insa, in mod paradoxal, prima tentatie care a aparut in unele comunitati crestine nu a fost consolidarea libertatii lor spirituale si a vocatiei lor transfiguratoare prin comuniune cu Hristos, ci dorinta lor de a dobandi “putere”. Aceasta dorinta a fost sustinuta si de anumite conditii istorice, dar si de unii teologi care, prin lucrarile lor, pe tot parcursul Evului mediu, au deschis calea unei devieri a discursului teologic spre discursul ideologic. Spatiul acestui studiu nu ne permite sa analizam toate aspectele acestui proces.

Teologii care s-au ocupat de el au ajuns la concluzia ca teologia contemporana trebuie sa-si regandeasca discursul sau pentru ca ceea ce se numeste astazi “societatea civila” sa nu-l mai recepteze ca un discurs ideologic, autoritar si constrangator.

Cu toate acestea, tentatiile unor interpretari ideologice, in cadrul discursului teologic, exista si se manifesta in mod deosebit in anumite curente teologice cum ar fi: teologia politica, teologia eliberarii, teologia sperantei, teologia neagra, teologia feminista etc. Hermeneutica acestor curente, de care ne-am ocupat tangential intr-o alta lucrare, este inspirata de hermeneutica stiintelor sociale, mai ales de sociologia critica. Problema principala de la care pleaca demersul hermeneutic al acestor curente teologice este de ordin practic si nu teoretic. Toate incearca sa promoveze o interpretare critica a unor practici sociale care au condus, in timp, la foamete, saracie, nedreptate, somaj, disperare, subdezvoltare etc.

Aceste practici sociale si structurile care le-au dat nastere au fost uneori justificate chiar cu argumente teologice. De aceea, in viziunea teologiilor genitivului, asa cum se numesc curentele teologice amintite, este nevoie astazi de o reflectie critica asupra praxis-ului politic, economic si social, plecand, desigur, de la Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos.

In lumina Evangheliei, lupta actuala a crestinilor si a necrestinilor pentru dreptate sociala nu este o idee abstracta, ci o necesitate impusa de inegalitatea care exista intre tarile bogate si tarile sarace si subdezvoltate.

Mizeria economica a acestor tari este interpretata de unii teologi, mai ales latino-americani, din perspectiva “teoriei dependentei” elaborata de reprezentantii sociologiei critice. Conform acestei teorii, monoculturile impuse de economia mondiala globalizanta au un efect negativ asupra economiilor locale. Masele mici de proprietari sunt expropriate progresiv si acest lucru permite unei minoritati bogate sa acumuleze o avere considerabila insusindu-si plus-valoarea generata de munca saracilor.

Aceasta acumulare de bogatie pentru unii merge impreuna cu saracirea altora si ea isi gaseste apoi expresia spatiala in polarizarea “centruperiferie”.

Centrul este caracterizat printr-o concentrare a functiilor de control, de decizie si de gestiune la nivel economic, dar si prin instituirea si difuzarea codurilor sociale, a sistemelor simbolice si a stilurilor de viata la nivel cultural. Periferia, in schimb, este cea care asigura “mana de lucru”, dar adesea putin calificata. Din aceasta cauza, autonomia si puterea ei de decizie este redusa la minim. Periferia este “obligata astfel  sa accepte valorile impuse de centru”.

Deci acest model “centru-periferie” creeaza o dependenta structurala, dar si ideologica, si poate da nastere nu doar la inegalitate sociala, ci si la alte forme de opresiune. De aceea, teologia contemporana, considera reprezentantii teologiilor genitivului, trebuie sa se angajeze in aceasta “lupta” de eliberare fata de orice forma de opresiune, iar angajamentul ei trebuie sa fie, in primul rand, de ordin practic: lupta pentru “eliberare”, considera ei, inainte de a fi secularizata de filosofie, stiintele sociale si miscarile de eliberare, este prezenta in limbajul biblic si limbajul credintei. Ea trebuie si astazi interpretata de teologi ca “lupta” pentru eliberarea de pacat si de toate consecintele sale la nivel structural: social, politic, cultural si economic.

Din scurta analiza pe care am facut-o demersului hermeneutic al teologiilor genitivului se poate observa clar o “schimbare de paradigma” in cadrul discursului teologic contemporan, care poate aduce un suflu nou in activitatea pastorala si misionara a Bisericilor. Cu toate acestea, aceasta “schimbare de paradigma” nu este scutita de tentatia ideologizarii discursului teologic, mai ales cand acesta se foloseste, fara discernamant, de instrumentarul conceptual al stiintelor sociale.

Accentul pus pe “eliberarea” omului de orice forma de opresiune exterioara si asezarea pe un plan secund a “mantuirii” sale din robia pacatului poate sa conduca, in timp, la diminuarea structurilor care lezeaza libertatea si demnitatea omului. Insa, atitudinea opresiva fata de “Altul” ar putea aparea din nou chiar in constiinta celor “eliberati”. Mai mult, mantuirea insasi a omului risca sa nu mai fie inteleasa ca rod al comuniunii cu Hristos prin Duhul Sfant in Biserica intemeiata prin jertfa Sa, ci mediatizata prin lupta politica, revolutia sociala sau o distribuire echitabila a puterii.

Deci problema teologica principala care se pune astazi in contextual acestei “schimbari de paradigma” hermeneutica este: in ce masura o teologie a istoriei (orice forma ar imbraca ea) nu amesteca intr-un mod inadmisibil conceptele clasice ale Teologiei crestine -cum ar fi conceptual de mantuire -cu concepte preluate din domeniul teoriilor si practicilor sociale; in ce masura poate sa evite ea confuzia dintre istoria mantuirii, care poarta pecetea crucii, adica a rastignirii egoismului si egocentrismului uman, personal sau colectiv, si istoria politica, economica si sociala a lumii, invitata la transfigurare prin evenimentele istoriei mantuirii.

Evident ca cele doua “istorii” nu sunt doua realitati paralele. Am putea spune ca, de fapt, exista o singura “istorie” a Omului care se desfasoara in functie de modul in care acesta intelege si interpreteaza vocatia sa in lume: impreuna cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu. Asa cum ne arata experienta istorica, aceasta intelegere si interpretare este intotdeauna relativa, ambigua si plina de tentatii ideologice, adica de “distorsiuni si disimulari prin care ne ascundem noua insine pozitia noastra de clasa, modul nostru de apartenenta la diferitele comunitati la care participam” si prin care “ne protejam statutul social, cu toate privilegiile si nedreptatile pe care le comporta”.

In concluzie, putem spune ca Teologia nu este o ideologie in sensul actual al acestui concept, insa limita precisa dintre ele este greu de trasat deoarece ea nu se afla “in afara”, ci in intimitatea constiintei fiecarui teolog. Ea se poate intui prin “faptele” concrete ale acestuia, insa, cu siguranta, ea va deveni transparenta deplin la judecata finala a Istoriei.

___________________________________
Aceasta sectiune este parte a unui articol scris de Prof. Dr. Gheorghe Popa