Imoralitate …

Trupul unei jucătoare de baschet este folosit într-un material pornografic fără ca ea să ştie sau să i se ceară consimţământul. Antrenorul echipei din care făcea parte devine o faţă familiară şi prietenoasă în anturajul ei, fiind în final autorul materialului. Acesta era un fan al pornografiei. Clipurile le-a realizat prin montarea unor camere video în cabinele de duş pe care membrele echipei sale le utilizau. A fost prins şi închis pentru realizarea acestor materiale. Jucătoarea de baschet însă a rămas cu traume pentru tot restul vieţii, aflând că trupul ei fusese deja pervertit în mintea celor care au vizionat materialul în care era prezentată. Indiferent de opţiunea de a apărea sau nu în materiale pornografice, femeile şi bărbaţii sunt folosiţi drept obiecte sexuale, fiindu-le devalorizată valoarea. Statistica ne prezintă cea mai cumplită plagă ce a cuprins întreaga lume creând dependenţa indivizilor de o lume iluzorie, ireală şi denaturată.

În fiecare secundă 3075,65$ sunt cheltuiţi pentru pornografie, 28.256 de bărbaţi privesc un site pornografic în fiecare secundă, 372.000 de indivizi introduc cuvinte legate de pornografie pe un motor de căutare, la fiecare 39 de minute un nou film din această clasă este scos pe piaţă. Topul ţărilor producătoare de pornografie e deţinut de SUA cu un procentaj de 85%, Germania, 4%, Anglia, 3% . România este pe locul trei după Bolivia şi Chile în ce priveşte accesarea site-urilor pornografice. Având în vedere caracterul de reţea internaţională a internetului, actualmente nu există legi internaţionale cu privire la pornografia pe net. În 2006, spaţiul virtual pornografic conţinea 4,2 milioane de site-uri, adică 12% din totalul site-urilor, cu toate acestea lunar 72 de milioane de vizitatori din toate colţurile lumii(potrivit site-ului http://www.familysafemedia.com/pornography_statistics.html 2006 World Wide Pornography din 01.14.2008).

Industria de acest gen este una dintre cele mai profitabile, cererea crescândă fiind secretul infailibil. Puterea de influenţare a imaginilor pornografice asupra personalităţii individului este instantanee. Este asemenea cutiei Pandorei odată deschisă e imposibil de închis, rezultatul acestei acţiuni fiind pervertirea sexualităţii, a relaţiilor interumane, a căsniciei, provoacarea comportamentelor antisociale, slăbirea moralităţii societăţii.

În lucrarea „What the Bible Says: Ten Reason Why You Should Get Involved in tre Fight Against Pornography” Dr. Jery Kirk consideră că „pornografia distruge chipul lui Dumnezeu din oameni, creează dependenţă, este împotriva credinţei creştine, se opune sexualităţii. Pornografia susţine că satisfacţia sexuală se poate obţine şi fără dragoste plină de atenţie, relaţiile sexuale pot avea loc şi fără asumarea responsabilităţii.” În percepţia revistelor, precum Playboy, Hustler, Penthouse, femeile sunt „animale favorite”, „animale mici şi drăguţe”, „iepuraşi” „tovarăşi de joacă”, reprezentându-le ca pe nişte obiecte de joacă. Anumite imagini pornografice pun accent pe trupul exponentului, faţa nefiind arătată, subestimându-se faptul că şi femeile sunt fiinţe umane, ce au gânduri şi sentimente. Femeile prezentate în filmele pornografice au un mental masculinizat, propria personalitate nu prezintă valoare, ci doar trupul ei. Imagini în care femeia este violată, încercând să scape în prima fază, ajunge în final să-i placă, acest lucru dezvoltă comportamentul violent la bărbaţi. Abuzurile fizice, psihice, crimele pot fi unele din efectele cele mai crunte ale expunerii în mod repetat la pornografie, confundând realitatea cu imaginarul. Cu toate acestea, efectul imediat şi de lungă durată asupra oricărui consumator de pornografie este acela de nonvaloare al femeii, efect extins asupra tuturor femeilor cu care individul a venit în contact, se află în legătură sau va fi.

Lumea pornografiei oferă oamenilor posibilitatea de a întreţine raporturi sexuale cu persoane străine, pe care abia le-au cunoscut, creând ideea că poţi avea o relaţie intimă cu o altă persoană oricând, oriunde, oricum, fără nici o consecinţă. Falsa impresie creată transformă femeia în obiect sexual, perceput astfel de bărbatul consumator de pornografie. Lipsa de valoare poate fi percepţia proprie a femeii, fiind ea însăşi un film pornografic în acţiune prin ţinuta adoptată atât vestimentar, cât şi verbal, comportamental. Vorbind de un material pornografic, vorbim de o mentalitate exprimată în imagini, dar şi de actori, aplicanţi ai ideii. Fără o implicare duală acest tip de material ar fi un nonsens.

Privind doar prin prisma feministă am putea cădea în capcana blamării în exces a laturii masculine dominată de pofte erotice, totuşi fiecare individ a fost creat cu necesitatea exprimării sexuale. Diferenţa între etapa de creaţie a omului şi materialele pornografice, este că Dumnezeu a creat relaţia sexuală doar în cadrul căsătoriei, materialele pornografice vând un drog sexual aplicabil numai în afara limitei impuse de divinitate.

Indiferent de promisiunile lumii pornografice, gustul consumului e la fel ca în cazul oricărei alte dependenţe, interesant la început, ucigător la final.

Scrid de Andreea Crăciun, Timea Kovacs, Marius Ivonici, Iulia Tuns, CBEE Media

Trestia gînditoare şi nodul din papură

Deschiderea dosarelor nu este doar un fenomen inevitabil, ci şi unul care trebuie salutat. Istoria temeinică (temeinică, nu completă!) a evanghelicilor de orice denominaţie ar fi trunchiată şi mincinoasă fără asumarea greşelilor, fără îmbunarea sîngelui lui Abel, fără ispăşire şi fără reconciliere. Dar şi, în acelaşi timp (şi mai ales), fără lecţiile trecutului învăţate temeinic. Da, în acest moment al istoriei noastre de evanghelici, identitatea noastră trebuie să includă asumarea trecutului (repet: uneori eroic, alteori compromis şi compromiţător) al comunităţilor noastre din perioada comunistă.

Însă istoria nu se face cu aere doctorale şi nici măcar cu dojeni pastorale, ci cu umilinţa celui care ştie că istoria ca disciplină este un demers parţial (nu există istorie completă de această parte a Cerului). Pe lîngă umilinţa ştiinţifică, umilinţa credinciosului („Dacă crede cineva că stă în picioare să ia seama să nu cadă!”) ar trebui să ne amintească faptul că judecăţile ultime nu ţin de fişa postului de muritor („profesie” pe care o îmbrăţişăm toţi). Nu pot să nu îmi amintesc, cu această ocazie, despre o altă situaţie din cealaltă mare dictatură a secolului al XX-lea. Şi anume cum, datorită fratelui său mai celebru, Hermann Göring (care deţinea locul doi după Hitler în Cel de-al Treilea Reich), omul de afaceri Albert Göring - care a urmat o altă cale decît Hermann, ca apărător al evreilor în Germania nazistă (uneori folosindu-se de numele pe care îl împărţea cu propriul lui frate) - a fost arestat în repetate rînduri după capitularea Germaniei, din pricina suspiciunii pe care o trezea rezonanţa numelui său. Să mai adaug un alt exemplu din aceeaşi perioadă? Schindler, mai celebru datoriltă filmului lui Spielberg, care - deşi declarat de evrei „drept al neamurilor” - a fost membru al Partidului Naţional Socialist! Astfel de împrejurări constituie pentru noi o lecţie împotriva abordărilor etice de tip maniheist; ele nu sînt deloc invitaţii la compromis (sau la justificări), ci mai degrabă la „bun simţ” cartezian ori la luciditate atunci cînd ne rătăcim retroactiv, post festum (ce rezonanţă ironică!), prin dosarele istoriei (recente sau mai vechi). Istoria deconspirărilor recente din spaţiul evanghelic ne-a oferit lecţii triste de lipsă a bunul şimţ, atunci cînd unul dintre liderii spirituali baptişti şi-a mărturisit colaborarea dintr-o perioadă în care nu era nici creştin, nici baptist, nici pastor. Reacţiile unei părţi a intelighenţiei evanghelice (cea de la care te-ai fi aşteptat cel mai mult la bun simţ şi la cea mai mare luciditate) au fost jalnice. Virtuţile se uită rapid, slujirea pentru comunitate de asemenea, anchetele şi confruntarea deschisă - în numele şi folosul comunităţii evanghelice - au dispărut, toate, într-o clipă; rămîne doar cel care şi-a asumat culpa, singur, în faţa oprobriului celor pe care i-a slujit, sancţionat acum pe deasupra (ca un soi de bonificaţie absurdă) pentru tupeul de a se fi auto-deconspirat, pasămite, în locul nepotrivit, la timpul nepotrivit, în modul nepotrivit. Iată doar un exemplu al judecăţilor parţiale şi maniheiste care au caracterizat spaţiul public al deconspirărilor în ultima vreme.

Riscul major al oricărui demers istoric referitor la o perioadă socio-politică delicată (şi încă prea caldă) - risc care trebuie cu certitudine asumat (!) (dar cu înţelepciune) - este acela de a înşela, de a crea iluzii, de a falsifica, de a oferi contrafaceri. Alături de datoria asumării integrale a trecutului prin deschiderea dosarelor, ne rămîne - în calitate de comunitate şi în calitate de credincioşi individuali - sarcina de a ne angaja într-un asemenea demers cu o înţelepciune care vine de Sus. Dar şi cu minimalul exerciţiu de contextualizare empatică şi imaginară, care ne face printr-o privire retrospectivă şi o reflecţie ipotetică conştinenţi că în faţa presiunilor colaborării ne-am fi putut afla oricare dintre noi. Şi, mai mult, că gradul de vinovăţie nu se stabileşte amorf, printr-un contract colectiv de culpă; vinovăţia comportă grade şi nuanţe importante, care nu pot fi ignorate fără a ne face noi înşine, judecătorii ad hoc, vinovaţi de necinste. Nu e la fel de vinovat cel care a consimţit să colaboreze după ani grei de încarcerare ca cel care, din (lipsă de) principiu, şi-a ales calea cea mai scurtă şi mai comodă de a supravieţui sub opresiunea comunistă.

Cît despre descoperirea păcatului, e drept, se poate face uneori şi fără ungerea Duhului de descoperire. Numai că o asemenea descoperire a culpelor colaborării poate duce la deturnări grave ale actului de deconspirare. În fond, Duhul Sfînt nu face politică eclesială! Şi… Duhul Sfînt nu pocăieşte cu forţa! Dacă ne dispensăm de Duhul care descoperă păcatul, dar iartă şi transfigurează în acelaşi timp (dacă Îl abandonăm, dimpreună cu spaţiul eclesial şi cu comunitatea unsă de prezenţa Sa), ar trebui să asumăm cel puţin un simţ comun cartezian. Raţiunea carteziană nu compensează absenţa regretabilă a harului, nu iartă şi nici nu transfigurează, dar depăşeşte uneori limitările noastre de judecători pripiţi şi viscerali ori fragilitatea de trestie a propriei noastre situări subiective faţă de problemele fundamentale. Fără har şi fără bun simţ[5], riscul de a decoji papura pînă la noduri imaginare este singura opţiune care ne mai rămîne.

Acest articol face parte dintr-un document `Decojind Papura`, publicat de Daniel Farcas pe blogul Agora Cristi

Gentlemanul…

Google a răsfoit 3.390.000 de pagini care amintesc numele lui Dumnezeu, (în limba română), faţă de 3.750.000 care îl pomenesc pe Băsescu. Ciudată încercare. Bun răspuns. Băsescu este mai discutat decât Creatorul. Suntem creştini, ţinem la asta şi chiar vrem să promovăm imaginea noastră de oameni spirituali, vezi fabulospirit. Nu am nimic cu ideea în sine, dar întrebarea din spate e: Suntem chiar aşa cum pretindem? Suntem spirituali? Ne cunoaştem valorile, credem în ele şi vrem să fim asociaţi cu ideea asta? Ne-ar plăcea ca oamenii să ne numească credincioşi? Ţie, cititorule, ţi-ar plăcea să fii cunoscut în anturaj drept Ionel spiritualul? Sau George religiosul? Sau Cristi ăla care crede în Dumnezeu? Dacă prietena ta a absolvit Filosofia sau Literele şi îţi vorbeşte despre principiile ei ateiste, îi vei spune ceea ce crezi cu adevărat, în ciuda faptului că s-ar putea să fie ultima ieşire împreună… sau eşti gata să îi dai dreptate, dând din cap împăciuitor?

2007. An extraordinar. Am intrat în Uniune, putem merge cu buletinul în Franţa, în Anglia, în Spania, în Portugalia sau în Italia. Curse low-cost, mall-uri chiar şi în oraşele mai mici, mai puţini ani de facultate, joburi mai multe, bani mai valoroşi, tehnică mai sofisticată, blog-uri şi forumuri, podcast şi, myspace, albume virtuale în câteva secunde, telefoane cu TV şi funcţie de beţişor de ureche, fierbător cu ceaiul în el, boxe cu masaj, creier mai odihnit, piele mai fină, vorbe mai scumpe, vise mai uşoare, nopţi mai scurte, zâmbete mai lungi. Ne grăbim, de parcă ne ajung din urmă strămoşii. Devenim din ce în ce mai stăpâni, mai deştepţi, mai pe picioarele noastre. În lumea noastră grăbită nu-Şi are loc Dumnezeu. El e prea calm, prea atotştiutor, prea plictisit. Noi vrem adrenalină; vrem viteză şi necunoscut. Dumnezeu n-a mai ieşit la suprafaţă de ceva vreme, aşa că poate fi uitat şi învelit cu ignoranţă, să nu-I fie frig şi să tremure gălăgios, deranjând epoca asta ce îşi are sursa de energie în ea însăşi.

Dumnezeu însă nu e cum ni-L proiectează mintea noastră stângace. Dumnezeu, vorba lui Steinhardt (Vezi « Jurnalul fericirii »), e un gentleman. Un cavaler. Un boier. El nu va deranja cursa low sau middle cost, cu un zguduit nervos din aripi. Uneori o va face, dar de cele mai multe ori stă şi bate la uşă discret.

Stai puţin în linişte, întinde-te pe pat şi cugetă puţin la lucrurile astea! Fii sincer şi ascultă, în tăcere, acea bătaie uşoară la uşa inimii tale… Apoi deschide-ţi sufletul şi caută să refaci relaţia cea mai importantă din viaţa ta relaţia fără de care viaţa nu are, pur şi simplu, niciun sens.

Sursa, Anca Dragota, Alege Viata

Rolul poeziei in educatia copiilor prescolari

În sistemul de învăţământ românesc educatoarea este definită ca fiind o persoană specializată să transmită cunoştinţe copiilor preşcolari, să le formeze acestora priceperi şi deprinderi, să le dezvolte trăsături pozitive de voinţă şi caracter. Dincolo de rigiditatea unei definiţii însă, educatoarea este acea fiinţă care are capacitatea de a înlocui multe mame în acelaşi timp, oferind copiilor care-i sunt încredinţaţi sentimentul de siguranţă de acasă. Este fiinţa sensibilă, capabilă să patrundă în sufletul fiecărui copil cu care vine în contact, să-i înţeleagă nevoile şi să răspundă acestora oferind şanse egale tuturor copiilor din colectiv. Nenumărate sunt metodele clasice şi moderne care-i vin în ajutor. Aspectul pozitiv este că fiecare educatoare poate să aleagă, în funcţie de personalitatea şi vocaţia ei, metoda mijloacele şi procedeele care le crede cele mai adecvate unui moment anume. <br
</br

Vorbind despre poezie, aceasta face obiectul unor activităţi de sine stătatoare, care vizează în principal dezvoltarea limbajului copiilor preşcolari. În contextul interdisciplinarităţii vehiculate atât de mult în ultimul timp, poezia poate însoţi copiii în orice moment al zilei şi poate fi folosită de educatoare în orice tip şi categorie de activităţi. Chiar şi activităţile matematice pot uza de poezie şi devin mult mai plăcute şi accesibile.

Continua sa citesti acest articol …