O rugaciune simpla, dar cu un impact etern
Deseori la ora de rugaciune ne intalnim cu persoane care atunci cand se roaga, acestea nu se roaga inaintea lui Dumnezeu, ci dimpotriva, acestea vin inaintea anumitor fratii. Astfel, prin aceasta actiune rugaciunea devine, predica, iar predica devine o lectie teologica, care pentru multi ora de rugaciune este transformta intr-o persecutie a inteligenteii umane.
Observati in acest capitol ca scopul pentru care Solomon vine intaintea lui Dumnezeu este de a aduce intreg poporul in ceea ce priveste viata de sfintenie inaintea lui Dumnezeu. Scopul rugaciunii, si al orei de rugaciune, trebuie sa fie asemanator cu atitudinea Imparatului Solomon, care a venit inaintea lui Dumnezeu cu urmatoarea rugaciune care se gaseste in 1 Imparati 8:22ff.
Solomon s’a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregei adunări a lui Israel. Şi-a întins mînile spre cer, şi a zis: “Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pămînt: Tu ţii legămîntul şi îndurarea faţă de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta din toată inima lor!
Astfel, ai ţinut cuvîntul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta. Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu David, cînd ai zis: ,Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seamă la calea lor, şi să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.
Oh, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut-o robului tău David, tatăl meu! Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pămînt? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cît mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! Totuş, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău.
Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ,Acolo va fi Numele Meu!` Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, cînd se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!
Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurămînt, şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta, - ascultă-l din ceruri, lucrează, şi fă dreptate robilor Tăi; osîndeşte pe cel vinovat, şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat, şi fă-i după nevinovăţia lui!
Cînd poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentrucă a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă …ţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta, - ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor!