Eruarile Crestinismului?

Este un accident tocmai pentru ca o secventa de evenimente care ma preced, si asupra carora nu pot interveni in nici un fel, determina in ce tip de societate ma voi naste si ce credinte religioase imi vor fi prezentate ca fiind adevarate (bineinteles, cel mai probabil acelea care domina societatea respectiva). Era posibil sa ma nasc intr-o societate islamica, sau una iudaica, ca sa ramanem in cadrul traditiei monoteiste. In cadrul lor mi-ar fi fost prezentate alte credinte, care se exclud reciproc cu cele din alte religii. Astfel, factori cauzali care sunt complet in afara puterii mele de decizie sau alegere, ei existand si actionand inaintea propriei mele existente, pot ajunge sa determine ce credinta religioasa voi adopta.

Crucial este faptul ca accidentul nasterii este irelevant pentru adevarul credintelor religioase in cadrul carora voi fi educat. Acest lucru este usor de observat deoarece simplul fapt ca m-am nascut si am fost crescut sa cred in ele, nu implica ca ele sunt si credinte adevarate. Daca ar implica acest lucru, atunci atat crestinul, cat si evreul spre exemplu, ar oferi acelasi argument pt concluzii care se exclud reciproc.

Este posibil ca credinta in care am fost educat sa fie falsa. La fel cum este posibil sa fie adevarata. Si mai important, nu este necesar ca cel putin o credinta religioasa sa fie adevarata: e posibil sa fie toate false. Insa realizarea acestor adevaruri simple este foarte dificila, avand implicatii emotionale puternice. Dar daca nu reusim sa depasim aceste prejudecati emotionale, ne vom gasi crezand in niste idei pe care ni le-am insusit in mod arbitrar, care sunt rezultatul unui accident al nasterii in societatea care le imbratiseaza.

Si ajungem la problema ignorantei fundamentelor propriei religii. Deoarece adoptarea credintelor religioase, care uneori vor ramane definitive, are loc intr-o perioada necritica ca sa zic asa, copilaria, care accepta la fel de usor existenta lui Mos Craciun, nu mai e necesara o familiarizare printr-un studiu intelectual cu credintele crestine. Credinciosii accepta de multe ori fara a chestiona informatii eronate despre propria lor religie, tocmai din cauza ca nu consulta sursele primare. Se raspandesc tot felul de idei populare despre ce inseamna traditia iudeo-crestina care nu au nici o legatura cu realitatea. Foarte putini sunt cei care stiu ca numele autorilor care au redactat cele 4 Evanghelii nu sunt de fapt apostolii cu aceleasi nume.

Si ajungem intr-un cerc vicios: credinta e deja adoptata pe un teren irational, iar orice studiu al temeiurilor religioase proprii va fi interpretat in ideea adevarului gata acceptat al credintei.

Daca nu iti pui intrebarea: Oare ceea ce cred eu este adevarat? si Ce motive am sa accept ca aceste credinte sunt adevarate? vei persista in ignoranta, si ceea ce e mai rau, in dogmatism. Necunoasterea contradictiilor, absurditatilor, obscenitatior biblice nu semnifica ca ele nu exista, si pune credinciosul in pozitia de a trai intr-o iluzie bazata pe ceva incomplet cunoscut. Mai ales ca importanta acestei iluzii este fundamentala.

Totusi, ce e ‘ciudat’, e ca atitudine critica fata de povestirile biblice nu incurajata, chiar dimpotriva. Daca crezi ca adevarul Bibliei este cert si definitiv, nu vad cum ar putea o analiza rationala si evidentiala a continutului biblic pune in pericol acest adevar. Utilizam mereu ratiunea si dovezile pt a discerne adevarul de fals in toate activitatile.

Problema e ca majoritatea crestinilor nu cunosc acest ‘adevar’ biblic, doar il cred ca fiind adevarat . Probabil ca una din cele mai bune cai de a deveni ateu e citirea Bibliei. Ce poti afla e ca ceea ce credeai tu ca este continut in Biblie e total diferit de ceea ce este de fapt scris acolo. Aceasta colectie de povestiri a unui trib de iudei din epoca Bronzului e plina de reflectia conceptiilor lor primitive, si nu de vreun adevar inspirat divin.

Iar daca aceste carti nu pot rezista unei analize atente, atunci nu vad rostul de a mai continua sa crezi in ele.

Articol preluat de pe `ateismcritic`
_____________________________________

In practica, articolul de mai sus prezinta multe eruari:

a) inconsistenta in primul paragraf (observati argumentul importiva crestinismului). Ma intreb daca putem afirma aceleasi lucruri despre ateism, care in sine este o religie umana. Este absurd ca un bebelus sa aibe capacitatea de a alege. Poate ca un bebelus care creste intr-o familie de atesiti, prin prezenta acestora, acesta capacitatea superioara de a intelege ceea ce se intampla in jurul acestuia.

b) Paragraful doi scoate in evidenta necesitatea progresivitatii prin care un bebelus trebuie sa descopere adevarul petnru sine. O eruare in acest caz ar fi sa ingoram importanta principiilor familiarea, al caror scop este de a proteja viata oricarui copil, si de al creste pe acesta intr-o invatatura corecta si morala.

c) Paragraful trei si patru scoat la lumina libsa adevarului absolut. Toate religile sunt false (observati ca si sursele devin false, dearece autorul ignora importanta documentelor prezentate in articol), iar datorita acestui lucru, tot ceea ce este in jurul omului este fals. Este necesar sa mentionam ca religia este o religie umana, iar atat timp cat omul exsista, aceasta este reala. Religia este religie, insa Crestinismul nu este o religie, ci o relatie persoanala cu Creatorul acestui univers, Isus Cristos.

d) Daca totul este pregatit si demonstrat de religie, care este scopul vietii in paragraful 5 la 7? Totul izvoreste din ceva, iar acel ceva este credinta omului, care se bazeaza pe neadevar. Cred ca aceasi afirmatie s-ar putea spune si despre ateism. Crestinismul in schim este o viata vie, care din resursele si documentele sale, ne prezinta o viata reala! Ateismul nu ne incurajeaza cu nimica, ci dimpotriva, aceasta religie este cuprinsa de pesimism si ura! Acest lucru este scos in evidenta in paragful sase si sapte, unde pentru autor, totul este o minciuna!

e) Cu ce ne poate ajuta un atesit in ceea ce priveste Scriptura? Care este baza acestuia de a decide ca un document este fals? Ultimul paragraf este un rezumat al eruarii!

Astept comentarile dumneavoastra
Cosmin Pascu

Filosofia identitatii

Filosofia identitatii - Friederich Wilhelm Joselh Schelling

Aplicarea metodei logice a lui Fichte la diversele domenii ale naturii, istoriei si artei l-au obligat pe Schelling la o sistematizare a conceptiilor sale cunoscuta sub numele de filosofia identitatii. Fichte afirmase ca unicul principiu care poate explica deopotriva existenta si cunoasterea este Eul care produce Non Eul. Deci, la el, obiectivul este pus in dependenta de subiectiv. Datorita atat culturii sale stiintifice mai intinse cat si intuitiei sale artistice mai profunde, Schelling si-a dat seama ca realitatea obiectiva are o anumita independenta fata de spirit si nu poate fi redusa la un simplu produs al acesteia. De aceea, principiul generator nu poate fi Eul ca la Fichte, dar nici Non Eul, adica nici spiritul si nici natura, nici obiectul si nici subiectul. Deasupra opozitiei acestora sta Absolutul, care este identitatea lor perfecta si la care filosofia ajunge nu pe cale discursiva ci printr-o “intuitie intelectuala”, o “intuitie geniala”. Prin intuitie, pornind de la unitate, se ajunge la partile subordonate ei, pe cand procedand pe cale conceptuala ne ridicam de la parti catre unitatea lor superioara.

Lumea devine o manifestare a Absolutului, care sterge in indiferenta sa si ingroapa in sanul sau orice determinare particulara, imbratisand, deopotriva, spiritul si natura, subiectivul si obiectivul. Astfel Schelling ajunge la un panteism care, reactualizand neoplatonismul renascentist, pe Bruno si pe Spinoza, vede in realitatea lumii inconjuratoare. Absolutul infinit turnat in forme finite. Universul nu este efectul acestei indiferente, ci chiar manifestarea sa. Pentru Schelling, Absolutul prezinta doi poli: spirit si natura. Printr-un impuls izvorat din interioritatea sa infinita, Absolutul se desfasoara explicitand ceea ce continea implicit, in doua ramuri paralele finite: lumea spiritului si lumea naturii. Insa in ciuda manifestarilor sale, Absolutul ramane identic cu el insusi ca identitate obiect-subiect; natura nu este altceva decat subiect-obiect obiectiv iar spiritul decat subiect-obiect subiectiv.  Intre aceste doua ramuri nu se stabilesc diferente calitative ci numai unele cantitative; ele nu se deosebesc esential ci numai gradual. In ambele ramuri intalnim atat elemente “reale” cat si elemente “ideale”, cu deosebirea ca in domeniul naturii domina realul iar in domeniul spiritului domina idealul. Orice forma de existenta e creata de opozitia polara dintre spiritual si natural, aceasta polaritate fiind forta care, prin realizarea unor sinteze mereu noi, mana catre inainte intreaga realitate.

Absolutul se diferentiaza in cele doua ramuri ale sale nu in timp ci in eternitate. Procesul diferentierii sale se produce pe trepte succesive, numite de Schelling potente. Potentele ies una din alta sau altfel zis cresc una din alta; alcatuiesc siruri si indiferent de esenta lor, ca sunt natura sau spirit, ele evolueaza logic sau mai bine zis teologic, sunt angajate in realizarea unui tel comun care este tot de esenta spirituala, atingerea constiintei de sine a absolutului. Miscarea aceasta in sus a potentelor nu se identifica cu procesul temporal al evolutiei. Identitatea, adica unitatea nemijlocita dintre real si ideal nu poate fi gandita; Absolutul poate fi prins numai in “intuitia geniala”, cum o numeste Schelling in viziunea intelectuala.   Cu alte cuvinte, cunoasterea absoluta poate fi conceputa numai ca o autocunoastere a Absolutului, caci pentru a cunoaste Absolutul in mod intuitiv trebuie sa ne situam in el, sa devenim una cu el. Evolutia realitatii, care incepe de la materie se inscrie, asadar, pe o linie spirituala in ultima instanta, mai ales daca luam in considerare ca materia nu este decat spirit care doarme si viseaza, pietrificata intr-un somn din care se va trezi odata. Aceasta trezire a spiritului adormit la lumina constiintei se produce prin om, forma de existenta cea mai spiritualizata din cate putem afla in cuprinsul realitatii. Potentele in ele insele nu sunt altceva decat diferite grade ale cunoasterii Absolutului, adica idei. Ca si idei ale lui Dumnezeu, ele desemneaza si legitatile universale ale dezvoltarii universale.

La nivelul atins de om, forma de manifestare suprema o constituie creatia geniala si inconstienta a artistului. In care spiritul  si natura, constientul si inconstientul isi sarbatoresc intoarcerea la indiferenta primordiala. Prin functia artistica, forta naturala inconstienta a geniului se realizeaza in constienta planificata a creatiei si a placerii. Creatiei artistice, operei din lumea spiritului ii corespunde creatia organica, viata din lumea naturii. Arta si viata sunt analoage, opera fiind creatia organica. In opera de arta Absolutul se contempla pe sine: in ea se naste unitatea nepereche a naturii si a spiritului. In cutele operei careia ii da nastere artistul prin inspiratia sa sta ascuns un adevar absolut. Arta, deci, este cea mai inalta valoare, in care se infatiseaza in forma cea mai pura fundamentul primar al oricarei existente. Arta nu trebuie sa imite sau sa infrumuseteze realitatea, caci aceeasi forta ii da nastere ca si natuni, cu mentiunea ca este vorba de o forta mai perfecta decat cea actionand in natura.  Intuitia artistica taie drumul cel mai drept spre cunoasterea Absolutului. In gandirea lui Schelling se impletesc laolalta fire ce provin din doctrina fichtiana a stiintei, din estetica lui Kant si Schiller, in tesatura unei metafizici cu caracter artistic. Speculatiile de filosofic a natuni ale lui Schelling. In ciuda caracterului lor uneon cam fantezist, au ademenit multi oameni de stiinta, primind uneori chiar o venficare experimentala.

Scris de Vasile Musca,

Astept comentarile dumneavoastra fata de aceasta sectiune!

De ce `atat` de diferiti?

Cotidianul EVZ, prezenta in data de 16 Februarie o alta problema in ceea ce priveste miresele-copile. Departamentul de Protectie a Copilului nu este multumit de aceasta situatie.

Intrebarea zilei este urmatoarea: De ce nu se modifica legea in aceasta privinta?

Daca ar fi sa ne gandim din punct de vedere al Scripturii, o astfel de actiune este interzisa! Daca Guvernul si Organizatiile Statului nu isi asuma responsabilitatea de a corecta aceste situatii umile, Biserica lui Cristos trebuie sa-si ocupe locul ca agent al corectitudinii sociale.

Interviu cu Lidia Muraru

India, o ţară cu peste un miliard de locuitori, este a doua din lume ca număr de locuitori, după China. Populaţia este împărţită în caste, iar apartenenţa la una din aceste caste este strictă şi foarte rigidă. Casta inferioară reprezintă mai mult de jumătate din populaţie, restul fiind formată din cea medie şi superioară. India este o ţară a contrastelor: pentru un nou-venit priveliştea este fascinantă, dar în acelaşi timp înfiorătoare: sărăcia lucie ce şi-a brăzdat amprenta în suflete, în priviri şi în trupuri, cu oamenii mereu înfometaţi, cu ochii tulburi, trupuri murdare şi bolnave, cu priviri pierdute, iar sufletele goale şi pustii, fără speranţă, fără credinţă şi fără orizonturi.

India – căldură, drumuri pline de praf, străzi înguste asaltate de biciclete, ricşe şi otoricşe, leproşi la margini de drumuri, copii înfometaţi ce în ciuda sărăciei îşi dăruiesc mâncarea zeilor ce străjuiesc la colţuri de străzi, cerşetori, copii ce îşi fac somnul de amiază pe poteci, mulţi zei şi multe vaci ,,sfinte”. O lume mistică în care oamenii şi-au făurit peste 33.000.000 de zei. Temple imense pardosite cu marmură şi decorate cu pietre scumpe şi aur ce contrastează puternic cu sărăcia bordeielor construite din crengi, pământ şi acoperite cu paie, mausolee din marmură albă ce se ridică îndrăzneţe din praful roşu ce acoperă India … acestea sunt imperii sacre ale religiilor ce domină această lume. Iată câteva frânturi din lumea în care o mână de oameni chemaţi Îl vestesc pe Dumnezeul dumnezeilor.

Reporter: Dragă Lidia vrem să împărtăşim şi cu cititorii noştri câteva gânduri despre ceea ce înseamnă frumuseţea slujirii, dorind ca aceasta să fie o provocare pentru fiecare. Mai înainte însă, dorim să ne spui câteva cuvinte despre familia şi biserica în care ai crescut.

Continua acest acest interviu: