Surprins de anormalitate

Nemaivăzut, nemaiauzit, senzaţional! În urmă cu o săptămână, la Maternitatea Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, Lenuţa, o copilă de 11 ani, a născut o fetiţă frumoasă şi sănătoasă, de aproape 4 kg. Vestea despre vârsta mamei a făcut repede vâlvă în rândul personalului medical, al presei locale şi în cele din urmă în rândul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. Autosesizaţi, inspectorii DGASPC au plecat vineri, val-vârtej, spre comunitatea romilor căldărari din comuna Iveşti, pentru a face anchetă la casa fetei. (Jurnalul.ro)

Crede-ti ca varsta de 11 ani este pre-devreme pentru o fetita sa devina mama? Iar daca acest raspuns este da, ce credeti ca trebuie sa facem pentru a schimba o astfel de practica sau etica a culturii prezente (cultura rromilor)? Legislatia in aceasta privinta este neclara, si asta datorita faptului ca Rromii par a fi exclusi de orice lege. Desi acestia sunt romani, acestia nu sunt! Aceasta afirmatie este sustiunta de o majoritate a publicului roman. Situatia rromilor numai este doar o problema nationala, ci una internationala, deoarece acestia au emirgrat in mai multe tari ale Uniunii Eruopene, si chiar in afara acesteia.

Cum ati raspunde daca un exemplu [ca si acesta] s-ar regasi printre `crestini rromi`? 

Silviu Despa vorbeste despre Ioan Alexandru

Cred că Ioan Alexandru a devenit martorul autentic al lui Hristos oferindu-şi viaţa fără rezerve mărturisirii Logosului  şi suferind la numai 54 de ani acea comoţie cerebrală chiar în timpul predicii rostită în faţa microfonului de care s-a agăţat în cădere murmurând ultimile cuvinte  unui public arădean uluit de scena la care asista. Era într-un turneu de evanghelizare prin diferite oraşe acompaniat de cosmonautul american Charles Duke. Vestea atacului cerebral  suferit la Casa de Cultură din Arad a venit ca o lovitură pentru mine. Refuzam să cred. Am primit-o printr-un telefon de la Adrwes Hart, un prieten american . Ne-am îmbarcat în primul tren şi am plecat spre Arad . Când am ajuns Ioan era deja la Spital şi se pregătea plecarea lui într-un spital din Ungaria pentru o intervenţie chirurgicală. A plecat însoţit de Ioachim, fiul său ramas în ţară la aceea vreme, într-un elicopter militar. De acolo a fost dus la Bonn unde  era deja o parte din familia sa având parte de o îngrijire buna în timpul anilor grei  petrecuţi in Germania. L-am vizitat de doua ori la Bonn, pe patul de suferinţă. Era lucid, conştient de suferinţa pe care o purta dar totuşi liniştit şi resemnat, dispus pentru un cuvânt de îmbărbătare. A spus atunci că

“dacă suferinţa nu are nici un sens atunci este o bestialitate greu de suportat.”

Ioan ştia însă că Dumnezeu nu este străin de suferinţă , mai mult ştia că Dumnezeu  suferă împreună cu el şi dă un sens acestei suferinţe prin jertfa de pe Cruce a Fiului Său. Dorea nespus să mai ajungă în ţară. Era imobilizat într-un pat . Am povestit despre cunoscuţi comuni şi ne-am rugat împreună. La plecare l-am sărutat pe frunte şi ca  replica mi-a cerut obrazul să mi-l sărute. M-a ţinut strâns de mână parcă în dorinţa de a nu pleca spunându-mi:

Continua citirea acestui aritcol pe blogul lui Silviu Despa

Site-ul de misiune este live

Ne-am reintors cu o noua platforma a site-ului de misiune, verifical la www.tpmro.info

Cosmin

Un alt blog de teologie

Esti interesat in teologie? Pe blogul de mai jos vei gasi cateva articole interesante.

http://christocentrum.wordpress.com

Cosmin